- +3 ANI
- 60 min
- Balet
- Sala Mare
Un spectacol de balet care va topi și cele mai înghețate inimi! Cu toții cunoaștem povestea înduioșătoare a „Fetiței cu chibrituri”, înfruntând singuratică frigul și indiferența lumii din jur, cu doar câteva chibrituri drept speranță. Dar ce-ar fi dacă această poveste ar avea un final plin de lumină, visare și bucurie? La Opera Comică pentru Copii, „Fetița cu chibrituri” prinde viață într-o versiune fermecătoare, în regia și coregrafia inspirată a Corinei Dumitrescu, cea care transformă destinul tragic al protagonistei într-un triumf al binelui. În această versiune, fetița nu este învinsă de întuneric, ci găsește căldura și iubirea de care avea nevoie. Spectacolul este un dans al visării, în care mișcările neoclasice și accentele contemporane creează o atmosferă poetică, aproape suprarealistă. Decorul semnat de Bogdana Pascal și colajul muzical al lui Antonel Oprescu completează perfect această călătorie senzorială, în care suferința se transformă în poezie, iar disperarea în lumină. Veniți să descoperiți modul fascinant în care o poveste cunoscută capătă strălucire nouă atunci când este privită prin ochii unui creator care crede în puterea optimismului și a visării!
Era un ger grozav în acel ajun de Anul Nou. Ningea şi începuse să înopteze. Şi pe frigul acela cumplit, pe una dintre străduţele întunecate ale oraşului mergea o fetiță cu capul descoperit, şi cu picioarele goale. Avusese nişte papuci atunci când plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult. Erau prea mari şi largi de ea, aşa că îi pierduse rapid.
În buzunar ţinea strâns un vraf de cutii cu chibrituri şi mai avea şi-n mână o cutie. De obicei le vindea, dar în acea zi avusese ghinion, pentru că nimeni nu îi cumpărase niciunul, şi n-avea nici un ban.
Îi era tare foame şi frig! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, în timp ce ea privea ferestrele luminate şi simţea mirosul de mâncare delicioasă care venea dinspre casele pe lângă care trecea.
Se opri şi se ghemui într-un colţ, temându-se să se ducă acasă, pentru că tatăl ei se va supăra când va afla că nu a vândut niciun chibrit. Iar acasă era la fel de frig ca şi afară. Mânuţele ei erau acum aproape îngheţate, când i-a venit o idee! Un chibrit aprins le-ar putea oare încălzi? Dac-ar îndrăzni să scoată unul, numai unul din cutie, să-l zgârie de zid şi să-şi încălzească degetele! Scoase unul: hârşti! Chibritul trosni, și se aprinse!
Acum ardea ca o lumânărică, şi cum ţinu mânuţa deasupra flăcării, ceva minunat se întâmplă. I se păru fetiței că stă lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntru ardea focul şi era aşa de cald. Dar ce-i oare asta? Fetița îşi întindea acum picioruşele ca să le încălzească şi pe ele. Flacăra se stinse însă repede şi soba pieri. Hârști! Aprinse un alt chibrit, care străluci imediat. Fetița văzu o cameră şi o masă acoperită cu o faţă albă, pe care sclipeau porţelanuri subţiri. În mijloc era o gâscă friptă umplută cu prune şi cu mere ce răspândeau un miros plăcut.
Şi, lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masă, şi veni cu furculita şi cuțitul în spinare până la fetiţă. Chibritul se stinse, şi nu mai avu în faţa ei decât zidul rece şi gros.
Mai aprinse încă unul. Deodată se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun. Era mult mai mare şi mai împodobit decât a văzut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele magazinelor, păreau că-i zâmbesc. Fetița ridică amândouă mâinile, dar chibritul se stinse din nou. Şi toate lumânărelele din pom se înălţară tot mai sus, până se transformară în stele.
Fetița aprinse iar un chibrit și deodată o văzu pe bunica ei în lumina strălucitoare. Era atât de caldă, de frumoasă și zâmbitoare! Ca un soare blând. Ea luă pe fetiţă în braţele ei şi îi promise că nu va mai fi niciodată singură
Și, ca prin magie, în jurul lor au apărut gâze vesele, o furnică harnică, un fluture uriaș și chiar un lustragiu pus pe șotii. Toți au devenit prietenii fetiței. Împreună au început să danseze prin ninsoare, ca într-o poveste. Muzica plutea în aer, iar oamenii din oraș au privit cu uimire și bucurie.
Din acea zi, fetița cu chibrituri nu a mai fost singură niciodată. Avea prieteni, avea bunătate în inimă și o lumină care nu s-a mai stins vreodată.
Chiar și în momentele grele, imaginația ne poate ajuta să găsim căldură și speranță. Fetița a reușit să transforme frigul și foamea în visuri luminoase și pline de frumusețe, arătându-ne că mintea și inima pot fi locuri unde se ascunde multă magie.
Nimeni nu trebuie să rămână singur. Prietenii adevărați apar chiar și atunci când ne așteptăm cel mai puțin. Ei aduc bucurie, ne oferă sprijin și ne dau puterea să trecem peste greutăți.
O vorbă bună, o îmbrățișare sau o mână întinsă pot schimba lumea cuiva. Dragostea bunicii și prietenia noilor companioni au adus lumină în sufletul fetiței, dovedind că bunătatea poate vindeca orice rană.
Chiar și atunci când totul pare întunecat, o mică lumină poate aprinde drumuri noi. Flacăra chibritului ne amintește că există mereu o cale către frumos și către mai bine.
Un chibrit mic, un zâmbet, o mână de prieten – toate pot deveni începuturi de povești minunate. Lucrurile mici poartă în ele puterea de a ne schimba viața.
Atunci când dansăm, cântăm și ne bucurăm împreună, inimile se încălzesc. Muzica și dansul transformă lumea într-un loc mai luminos și mai prietenos pentru toți.
Te așteptăm curând cu mare bucurie la Opera Comică pentru Copii, pentru a vedea baletul „Fetița cu chibrituri”, o minunată poveste despre puterea de a-ți face prieteni. Vrei să o cunoști?
A fost odată o fetiță mică, mică, ce avea în buzunar câteva chibrituri. Era iarnă și ningea peste oraș, iar fulgii se jucau cu părul ei. Fetița a aprins un chibrit și, minune! Din flacăra lui mititică s-a născut o lumină maaare și caldă, ca o sobă unde puii se pot adăposti dacă le este frig.
A aprins apoi alt chibrit și hop! a apărut o gâscă hazlie care fugea în jurul unei mese pline de bunătăți, făcând toți copiii să râdă.
A mai aprins un chibrit și brusc s-a ivit un brad uriaș de Crăciun, plin de luminițe colorate, cadouri și de jucării care cântau și dansau.
Apoi, cu un alt chibrit, fetița și-a văzut bunica, frumoasă și zâmbitoare, ca o rază de soare. Aceasta a îmbrățișat-o și i-a spus că nu va fi niciodată singură, și că va avea mereu prieteni alături de ea. Și, ca prin magie, toate gâzele, fluturașii, gâsca hazlie și chiar bradul luminos au venit să se joace cu ea.
De atunci, fetița cu chibrituri a avut prieteni mulți, o bunică bună și o lumină caldă în inimă. Și-a găsit locul într-o lume plină de bucurie și cântec. Și așa trăiește și astăzi, fericită și iubită, în lumina ei de poveste.
„Un chibrit aprins ne-ar putea oare încălzi?” – întrebarea fetiţei din povestea lui Hans Christian Andersen rezonează și astăzi cu o intensitate surprinzătoare. În spatele unei narațiuni aparent simple se ascunde o explorare profundă a rezistenţei umane, a puterii imaginației ca mecanism de supraviețuire și a responsabilității noastre sociale față de vulnerabilitatea copilăriei.
Psihologia modernă confirmă ceea ce Andersen intuia acum aproape două secole: imaginația nu este o evadare din realitate, ci o strategie sofisticată de adaptare. Când fetița își aprinde chibriturile și vede soba caldă, masa îmbelșugată sau pomul de Crăciun, ea nu fuge de realitate, o transformă temporar pentru a putea supraviețui emoțional. Cercetările în domeniul neuropsihologiei demonstrează că aceste „chibrituri” ale imaginației activează aceleași circuite cerebrale ca experiențele reale. Dr. Amit Sood de la Mayo Clinic explică în studiile sale că vizualizarea pozitivă nu doar că reduce stresul, dar produce schimbări măsurabile în chimia creierului, eliberând endorfine și reducând cortizolul.
Ca adulți, ne construim propriile „chibrituri de speranță” prin diverse mecanisme: muzica ce ne transportă într-o altă lume, lectura care ne oferă perspective noi, meditația care ne liniștește mintea, sau pur și simplu amintirile frumoase, la care revenim în momentele grele. Şi nu, nu este vorba despre forme de autoamăgire, ci despre instrumente legitime de reglare emoțională.
Psihologul Viktor Frankl, supraviețuitor al Holocaustului, vorbea despre „libertatea ultimă”, capacitatea de a ne alege atitudinea în fața circumstanțelor inevitabile. Fetița cu chibrituri întruchipează această libertate în forma ei cea mai pură. Chiar și în frig și foame, ea își păstrează capacitatea de a visa și de a crea frumusețe.
În România contemporană, „fetițele cu chibrituri” există sub diverse forme. Conform statisticilor UNICEF România din 2023, aproximativ 38% dintre copiii români trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. Aceștia sunt copiii care mănâncă o singură masă pe zi la școală, care trăiesc în locuințe supraaglomerate, fără încălzire adecvată, sau care lipsesc de la școală pentru a contribui la veniturile familiei. Dar vulnerabilitatea nu se manifestă doar prin lipsuri materiale.
Psihiatrul Dan Siegel vorbește despre „orfanii emoționali”, copii care au părinți fizic prezenți, dar emoțional indisponibili. Aceștia își aprind, aştfel, propriile „chibrituri” prin tabletele și telefoanele în care se refugiază, prin prietenii virtuale care le oferă atenția pe care nu o primesc acasă, sau prin comportamente problematice care le atrag, măcar temporar, atenția adulților.
Renumitul sociolog James Garbarino observă că una dintre cele mai mari tragedii ale societății moderne este „cecitatea sufletească”, adică incapacitatea adulților de a percepe semnalele subtile de stres emoțional ale copiilor. Maturătoarea și Omul de afaceri din spectacol, care doresc să o îndepărteze pe fetiță „din calea cumpărătorilor”, sunt, de fapt, metafore perfecte pentru această neglijență socială bine-intenționată.
Spectacolul „Fetița cu chibrituri” de la Opera Comică pentru Copii, dincolo de adaptarea scenică, este o formă îndrăzneaţă de artă-terapie, ce operează pe mai multe niveluri. Neurobiologul Antonio Damasio demonstrează în cercetările sale că experiențele artistice activează rețelele neuronale responsabile de empatie și reglare emoțională.
Pentru copiii spectatori, a vedea propriile temeri și dorințe oglindite pe scenă printr-un personaj care supraviețuiește și găsește prieteni, poate fi profund vindecător.
Psihologia narativă, dezvoltată de Michael White și David Epston, subliniază modul eficient prin care poveștile ne ajută să ne „re-creăm” propriile vieți, să ne vedem nu ca victime ale circumstanțelor, ci ca protagoniști ai propriilor naraţiuni.
Dr. Cathy Malchiodi, o expertă în terapie prin artă, explică faptul că activitățile artistice stimulează producerea de dopamină și serotonină, neurotransmițători esențiali pentru bunăstarea emoțională. Când un copil vede pe scenă cum Fetița găsește prieteni și căldură, creierul său experimentează o formă de „învățare prin observare”, dobândind convingerea că și pentru el sunt posibile astfel de transformări pozitive.
Soba care apare în viziunea fetiței când își aprinde primul chibrit nu este doar o sursă de căldură fizică, ci un simbol al securității emoționale. În terminologia psihologiei dezvoltării, aceasta reprezintă ceea ce John Bowlby numea „baza sigură”, sentimentul că există un loc și oameni la care poți reveni mereu, indiferent de ce se întâmplă în lume.
Dr. Gordon Neufeld, psiholog specializat în dezvoltarea copilului, vorbește despre „conţinerea” acestuia, acel proces zilnic prin care părintele se reconectează emoțional cu copilul său.
Nu este suficient să fim fizic prezenți; copiii au nevoie să simtă că sunt văzuți, înțeleși și acceptați necondiționat. Studiile de neuroimagistică demonstrează că acei copii care se simt emoțional securizați dezvoltă mai bine cortexul prefrontal, zona creierului responsabilă de reglarea emoțiilor, luarea deciziilor și empatiei. Aceștia devin adulți mai echilibraţi, mai creativi și mai capabili de relații sănătoase.
În epoca digitală, când mulți părinți se simt copleșiți de responsabilități și distrași de tehnologie, crearea acestei „călduri a sobei” devine o artă care trebuie învățată conștient. Nu este vorba despre perfecțiune parentală, ci despre consistența prezenței emoționale. Copiii au nevoie să știe că, oriunde s-ar rătăci în „frigul” lumii exterioare, există un loc călduros la care pot reveni mereu.
Lustragiul din spectacol, cel care fură pantoful fetiței cu intenția de a-l transforma în leagăn pentru propriii copii, reprezintă una dintre cele mai subtile și profunde metafore ale poveștii. Nu răutatea este mobilul, ci propria sa nevoie și lipsă de înțelegere a impactului gesturilor sale. În viața reală, „pantofii pierduți” ai copiilor pot fi foarte variaţi: încrederea în sine diminuată de critici repetate, entuziasmul stins de adulți prea ocupați să observe pasiunile lor, sau pur și simplu sentimentul de siguranță afectat de conflictele din familie. Adesea, acești „pantofi” sunt luați de adulți bine-intenționați care nu își dau seama de importanța lor pentru copil.
Psihologul Alice Miller vorbește în lucrările sale despre „răni narcisice” pe care adulții le provoacă copiilor fără să își dea seama: când îi corectăm constant, când le minimalizăm sentimentele, când le impunem propriile noastre vise neîmplinite. Copilul rămâne astfel cu „picioarele goale” în fața lumii, vulnerabil și nesigur pe sine. Procesul de „găsire a pantofilor”, adică de recuperare a încrederii în sine și a sentimentului de siguranță, necesită timp, răbdare și, cel mai important, validare a experiențelor copilului.
Terapeutul Patty Wipfler subliniază importanța „ascultării cu empatie”, adică a fi prezent pentru copil fără să încercăm să îi reparăm imediat problemele, ci să îi oferim spațiul să își exprime sentimentele.
Una dintre cele mai puternice inovații ale spectacolului este apariția Băiatului cu ziare și a Copilului, prietenii care îi apar fetiței în realitate, nu doar în vise.
Aceasta subliniază un adevăr fundamental al psihologiei dezvoltării: copiii au nevoie de conexiuni autentice cu alți copii pentru a se dezvolta armonios. Dr. Peter Gray, cercetător în psihologia evolutivă, demonstrează că jocul liber cu alți copii este esențial pentru dezvoltarea inteligentei emotionale, a creativității și a abilităților sociale. În absența acestor conexiuni, copiii își creează „prieteni imaginari”, o strategie adaptativă pentru a satisface nevoia de companie și înțelegere.
Există cărți și povești pe care le considerăm, la prima vedere, destinate exclusiv copiilor. „Fetița cu chibrituri” este una dintre ele. Și totuși, atunci când recitim această poveste cu ochii unui adult, descoperim că nu este doar despre o fetiță sărmană, ci despre noi toți, despre felul în care privim fragilitatea, singurătatea și nevoia de căldură sufletească.
Hans Christian Andersen a reușit, prin simplitatea lui tulburătoare, să vorbească despre marile adevăruri ale condiției umane, fără să folosească altceva decât imagini delicate și un final neașteptat. El a înțeles ceea ce psihologia modernă confirmă astăzi: faptul că copiii sunt capabili să proceseze concepte complexe dacă acestea le sunt prezentate într-un limbaj care respectă stadiul lor de dezvoltare cognitivă și emoțională.
Așa se explică de ce astfel de povești rămân vii în memorie: pentru că în spatele lumii „naive” a copilăriei se ascund reflecții la fel de serioase ca orice tratat de filozofie. Bruno Bettelheim, în lucrarea sa „Folosirea vrăjitoriei”, demonstrează că poveștile de factură tragică oferă copiilor un cadru sigur pentru explorarea propriilor anxietăți existențiale – teama de abandon, nevoia de apartenență, întrebările despre sensul suferinței.
Dar poate că cea mai profundă lecție pentru adulți este aceea a responsabilității sociale. Poveștile ne amintesc că suntem responsabili unii pentru alții și că, atunci când ne grăbim să trecem pe lângă „fetița cu chibrituri” din drumul nostru zilnic, poate ratăm o ocazie de a face lumea mai caldă. În terminologia sociologului Zygmunt Bauman, aceste povești ne confruntă cu „responsabilitatea pentru Celălalt”, cea mai fundamentală dimensiune etică a existenței umane.
Ceea ce face povestea lui Andersen atât de puternică este capacitatea sa de a funcționa pe mai multe niveluri interpretative simultan. Pentru un copil de cinci ani, aceasta este povestea unei fetițe care găsește prieteni și căldură. Pentru un adolescent, poate deveni o meditație asupra nedreptății sociale. Pentru un adult, se transformă într-o reflecţie asupra modului în care societatea tratează vulnerabilitatea.
Dr. Maria Tatar, expertă în folclor și literatură pentru copii de la Harvard, observă că poveștile cu adevărat durabile sunt cele care „cresc” odată cu cititorul. La fiecare re-lectură, ele revelă straturi noi de înțeles, devenind practic cărți diferite pentru aceeași, persoană în momente diferite ale vieții.
Aici, chibriturile funcționează ca o metaforă stratificată. Pentru copii, ele sunt pur și simplu obiecte magice care creează viziuni frumoase. Pentru adulți, devin simboluri ale creativității umane, ale capacității de a transcende circumstanțele prin imaginație. Pentru părinți, pot reprezenta propriile eforturi de a oferi căldură și siguranță copiilor lor într-o lume imprevizibilă.
Poveștile clasice nu au fost scrise doar pentru a adormi copiii, ci şi pentru a le vorbi despre viață în toată complexitatea ei. Andersen, ca mulți alți autori ai secolului al XIX-lea, nu s-a ferit să introducă teme incomode – foame, pierdere, abandon. El aparținea unei epoci în care granițele dintre literatura pentru copii și cea pentru adulți erau mai fluide, când se considera că cei mici trebuie pregătiți pentru realitățile vieții, nu protejați de ele.
În lumea de astăzi, mulți părinți se întreabă dacă e potrivit să aducem asemenea subiecte în atenţia copiilor. Răspunsul este, poate surprinzător, unul afirmativ: da, putem și trebuie să o facem. Diferența constă în limbaj, în felul în care mediem realitatea prin imaginație.
Cercetările în psihologia dezvoltării demonstrează că copiii care nu sunt expuși deloc la narațiuni care includ tristețe, pierdere sau conflict, dezvoltă o toleranță scăzută la frustrare și dificultăți în gestionarea emoțiilor negative în viața reală. Dr. Lenore Skenazy, autoarea cărții „Free-Range Kids”, argumentează că „super-protejarea” copiilor de experiențele emoționale dificile îi lasă pe aceştia nepregătiți pentru inevitabilele provocări ale vieții.
În același timp, modul de prezentare este crucial. Povești ca „Fetița cu chibrituri” oferă ceea ce psihologii numesc „distanța optimă”, adică sunt suficient de aproape pentru a fi relevante emoțional, dar şi îndeajuns de îndepărtate pentru a nu fi copleșitoare. Copilul poate explora sentimente de teamă, tristețe sau singurătate prin intermediul unui personaj fictiv, într-un mediu controlat și sigur.
- Povestitorul – Marian Marinescu (texte de Bogdana Pascal)
- Fetița – Theodora Munteanu / Alexandra Corneanu
- Bunica – Andreea Soare
- Măturătoarea – Oana Văleanu
- Omul de afaceri – Daniel Manea / Andrew Lupu
- Băiatul cu ziare – Ionuț Pinciu / Octavian Iuga
- Lustragiul – Andrei Dogaru
- Mama – Cristina Băbalăc
- Tatăl – Mihai Pricope
- Copilul – Andrei Ardeleanu
- Spiritul Soarelui – Andreea Soare
- Trei spiriduși ai Soarelui – Sabina Chirilă, Claudia Iagăr, Dragoș Andruță
- Buburuza – Andrei Dogaru
- Libelula – Oana Văleanu
- Furnica – Cristina Băbalăc
- Fluturele Cap-de-Mort – Alis Gheorghe
- Gâsca – Ștefan Tănase
Despre ce este vorba în acest spectacol?
„Fetița cu chibrituri” este o poveste despre puterea de a transforma realitatea cu ajutorul imaginației, și despre miracolul prieteniei care poate schimba o viață. Spectacolul explorează cu sensibilitate şi delicateţe modul în care un copil își creează propriul univers magic, pentru a face față singurătății și frigului, dar și felul în care lumea reală poate fi la fel de surprinzătoare ca cea din vise. În centrul poveștii stă transformarea: o fetiță solitară descoperă că nu este singură cu adevărat. Prin personajele care își fac apariția, Băiatul cu ziare și Copilul care îi devin prieteni în realitate, Spiritul Soarelui și Spiridușii care întruchipează dragostea eternă a bunicii, sau Fluturele Cap-de-mort care reprezintă temerile pe care le învinge, spectacolul vorbește despre cum ne construim propriile povești de supraviețuire și speranță.
Personajele precum Lustragiul, care fură pantoful fetiței fără să înțeleagă durerea pe care o provoacă, sau Măturătoarea și Omul de afaceri, care încearcă să o îndepărteze dar sunt în final cuceriți de candoarea ei, ilustrează modul în care lumea adulților poate fi uneori neatentă la nevoile copiilor. Dar și că bunătatea are puterea de a schimba inimi.
În esenţă, este vorba despre miracolul care se întâmplă atunci când oamenii își deschid sufletele unul către altul. Un drum iniţiatic de la lumină către întuneric, ce vorbeşte despre capacitatea de a crea frumusețe chiar și în împrejurări dificile.
Cine a fost compus muzica spectacolului?
Muzica spectacolului „Fetița cu chibrituri” este un colaj realizat de Antonel Oprescu, care a reunit lucrări semnate de compozitori contemporani de renume internațional. Printre aceștia se numără francezul Yann Tiersen, celebru pentru coloana sonoră a filmului „Amélie”, și René Aubry, cunoscut pentru modul imaginativ în care îmbină muzica clasică cu instrumentația modernă. De asemenea, spectacolul include fragmente semnate de Jocelyn Pook, compozitoare britanică ce a colaborat cu „Massive Attack”, de Rachel Portman, prima femeie recompensată cu Premiul Oscar pentru muzică de film, și de Sir Anthony Hopkins, actorul care a cultivat în paralel pasiunea pentru compoziția muzicală. În plus, mixajul mai cuprinde și energia eclectică a lui Mr. Scruff (Andy Carthy), DJ și producător britanic de muzică electronică. Rezultatul este o coloană sonoră variată și surprinzătoare, care poartă spectatorul printr-un univers plin de emoție, delicatețe și fantezie.
Care sunt personajele spectacolului?
Fetiţa cu chibrituri
Eroina curajoasă, care transformă frigul și singurătatea în povești miraculoase. Cu o imaginație nesfârșită și o inimă plină de speranță, ea ne arată că lumina se poate găsi chiar și în cele mai întunecate momente.
Bunica
Figura iubitoare și protectoare, ce aduce căldură și siguranță în momentele de mare tristețe. Ea întruchipează dragostea necondiționată și speranța că nu vom fi niciodată cu adevărat singuri.
Gâsca
Personajul pofticios și generos din visurile fetiței. Ea sare de pe masa copioasă să îi împartă din bunătățile sale. Un simbol al abundenței și al ospitalității pe care fetița și le dorește atât de mult.
Spiritul Soarelui şi Spiriduşii
Întruchiparea dragostei eterne a bunicii, care continuă să o însoțească pe fetiță sub forma unei lumini calde și protectoare. Aceștia aduc pe scenă magia pură și confortul sufletesc.
Fluturele Cap-de-Mort
Antagonistul misterios și înfricoșător, de care se tem toate celelalte creaturi din visurile fetiței. Un personaj dramatic care adaugă tensiune și face ca momentele de lumină să strălucească și mai tare.
Lustragiul
Personajul naiv și bine-intenționat, care fură pantoful fetiței cu gândul de a-l transforma în leagăn pentru viitorii săi copii. Un exemplu sugestiv al modului în care uneori facem rău fără să ne dăm seama.
Măturătoarea şi Omul de afaceri
Adulţii practici și grăbiţi încearcă să o îndepărteze pe fetiță de la treabă, dar sfârșesc prin a fi cuceriți de inocența și farmecul ei. Reprezentanții lumii adulților care își redescoperă umanitatea.
Buburuza, Libelula şi Furnică
Trioului insectelor vesele și colorate populează visurile fetiței, fiecare aducând propriul stil de dans și personalitate. Ele transformă lumea gri într-un carnaval plin de culoare și veselie.
Băiatul cu ziare şi Copilul
Prietenii adevărați din realitatea fetiței, demonstrează că magia nu există doar în vise. Ei sunt dovada că prietenia poate apărea din cele mai neașteptate locuri și poate schimba totul.
De ce să vii?
Pentru magia vizuală spectaculoasă
Trăiește momentul când chibriturile se aprind și visele prind viață pe scenă prin efecte speciale care cu siguranţă te vor impresiona. Fiecare flacără deschide o lume nouă, plină de culoare și minuni.
Pentru muzica ce îți atinge sufletul
Colajul muzical realizat de Antonel Oprescu îmbină compoziții de la Yann Tiersen (Amélie) până la Sir Anthony Hopkins, creând o experiență sonoră unică, ce te poartă de la melancolie la entuziasm.
Pentru personaje de neuitat
De la Gâsca jucăușă care sare de pe masă, la misteriosul Fluture Cap-de-mort, fiecare personaj aduce ceva special: râs, emoție, surpriză sau farmec.
Pentru o poveste care vindecă
Spectacolul transformă o narațiune tristă într-o sărbătoare a speranței, demonstrând că imaginația și prietenia pot schimba orice destinație.
Pentru dansul care spune povești
Baletul contemporan se îmbină cu elemente de teatru, generând un limbaj scenic expresiv și accesibil tuturor vârstelor.
Pentru mesajele profunde, transmise simplu
Copiii învață despre puterea imaginației și importanța prieteniei, adulții redescoperă magia copilăriei și frumusețea gesturilor simple.
Pentru o experiență care rămâne în inimă
Nu e doar un spectacol pe care îl vezi, este o poveste care te schimbă și te face să crezi din nou în miracole mici și mari.
Pentru că e diferit
Inovațiile regizorale și personajele create special pentru această adaptare, fac din spectacol o operă artistică unică, de neratat.
Ce se întâmplă dacă întârzii la spectacol?
Ca în poveste, când chibritul se stinge, magia dispare… Așa și cu spectacolul nostru: odată ce cortina se ridică și fetița apare pe scenă, ușile sălii se închid, iar locul de pe biletul tău își pierde puterea magică. Spre deosebire de Lustragiul care a găsit pantoful fetiței pe stradă, tu nu vei şti sigur dacă vei putea să îți recuperezi locul în caz că ajungi după ce spectacolul a început. Gâsca nu va mai sări de pe masă special pentru tine, iar Buburuza, Libelula și Furnica s-ar putea să fie deja în mijlocul dansului lor fermecat. Pentru a nu fi nevoit să îţi cauţi scaune libere pe întuneric, în timp ce alții se bucură deja de spectacol, te sfătuim să ajungi cu cel puțin 15 minute înainte. Astfel vei fi sigur că nu vei pierde nici măcar prima scânteie a magiei!
De unde pot cumpăra bilete?
Biletele pentru „Fetiţa cu chibrituri” pot fi achiziționate de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii sau de pe platforma bilete.ro, de aici https://www.bilete.ro/fetita-cu-chibrituri/ .
Este recomandat să cumpărați biletele din timp, deoarece locurile se epuizează rapid.
Cum ajung la Opera Comică pentru Copii?
Opera Comică pentru Copii se află în București, pe Calea Giulești nr. 16. Iată câteva moduri prin care poți ajunge aici:
– Cu STB: autobuzele 162, 163, 178, N 110, N 10, tramvaiele 11, 44 sau 41. Punct de reper: Podul Grant (sus sau jos) şi, de acolo, Opera Comică pentru Copii se află la o distanţă de câţiva paşi.
– Cu metroul: poţi merge pe linia M1 până la staţia „Crângaşi” (plus o staţie cu tramvaiul 41) sau cu M4 până la staţia „Gara de nord” şi de acolo încă două staţii cu autobuzul sau tramvaiul.
– Cu mașina: în acest caz, asigură-te că îți planifici timpul pentru a găsi un loc de parcare în apropiere. Locurile de parcare pot fi o problemă, mai ales în timpul spectacolelor.
– Cu bicicleta: pentru cei care preferă să pedaleze, există locuri de parcare pentru biciclete în apropierea Operei. Așa că pune-ți casca, adu-ți bicicleta și bucură-te de o plimbare până la spectacol!
Asigură-te că ajungi cu cel puțin 15-20 de minute înainte de începerea spectacolului pentru a avea timp să te acomodezi și să te pregătești pentru a te bucura din plin de experienţa baletului „Fetiţa cu chibrituri”!
