WordPress WooCommerce Themes

Nu ai adăugat nici un element.

S-a încheiat Festivalul Cărților Deschise 2025: peste 27.000 de tichete încărcate, 40 de invitați și mii de povești împărtășite!

Opera Comică pentru Copii a găzduit, între 7 și 23 martie, cea de-a treia ediție a Festivalului Cărților Deschise – un eveniment dedicat lecturii, imaginației și bucuriei de a descoperi lumea prin povești.

Pe parcursul celor trei weekenduri de festival, Grădina OCC a devenit punctul de întâlnire al iubitorilor de carte, găzduind 35 de activități tematice susținute de 40 de invitați – scriitori, ilustratori și reprezentanți ai celor 15 edituri participante. Nu mai puțin de 30 de titluri de carte au fost prezentate în cadrul festivalului, iar 780 de cărți au fost achiziționate de vizitatori, confirmând pofta publicului pentru lectură.

Introducerea Cardului OCC – noul sistem electronic de acces la activitățile din festival – s-a bucurat de un interes sporit: 1200 de persoane și-au făcut card, dintre care 300 și-au activat conturi nominale, gestionând astfel peste 27.000 de tichete încărcate în cele trei weekend-uri de festival.

58 de reprezentații din 7 titluri din repertoriul OCC s-au jucat cu casa închisă în perioada festivalului  – premiera de operă „Hänsel și Gretel” în Sala Mare, spectacolele „Parada jucăriilor”, „Universul magiei” și atelierele „Bubu spune: Mami, te iubesc” și „Bubu și cărțile” în Salonul Mozart, spectacolele „Bubu și anotimpurile” și „Bubu la mare” în Sala UnderGrant – și au atras în total 6000 de spectatori, care au îmbinat teatrul și lectura într-o experiență culturală completă.

Printre cele mai apreciate momente s-au numărat atelierele interactive de creație, dezbaterile de tip carte vs. film și sesiunile de lectură susținute de autori consacrați precum Matei Vișniec, Ana Maria Lazăr, Deea State sau Cristina Andone.

Introducerea Cardului OCC – noul sistem electronic de acces la activitățile din festival – s-a bucurat de un interes sporit: 1200 de persoane și-au făcut card, dintre care 300 și-au activat conturi nominale, gestionând astfel peste 27.000 de tichete încărcate în cele trei weekend-uri de festival.

Mulțumim partenerilor noștri – editurile Arthur, Carminis, Casa Radio, Coresi, Corint, Creator, Gama, Humanitas, Katartis, Nemira, OrhiDeea, Sofiami, Univers, Usborne, Asociația Exupery și platforma KidKit EDU – pentru colaborare și implicare. Mulțumiri speciale merg către Pro Video, Bookster și Fundația World Vision România, care au contribuit la dimensiunea educativă și socială a festivalului.

Spațiul dedicat donațiilor de carte a strâns zeci de volume, care vor ajunge în biblioteci din comunități defavorizate, încurajând lectura în rândul copiilor din întreaga țară.

Festivalul Cărților Deschise a devenit deja o tradiție a primăverii la Opera Comică pentru Copii, un spațiu unde imaginația prinde glas, iar lectura capătă forme surprinzătoare. Ne revedem cu și mai multe povești la ediția din 2026!

Distribuie articolul

„Petrică și lupul”. O aventură care prinde viață prin muzică!


Cum sună o poveste atunci când instrumentele devin personaje? „Petrică și lupul” îi invită pe cei mici să descopere o lume în care muzica spune mai mult decât cuvintele, iar fiecare personaj se face auzit în felul său.

Te așteptăm alături de copilul tău la Opera Comică pentru Copii, să descoperiți împreună o aventură plină de surprize și farmec, în lumea sunetelor și a poveștilor!


Un musical despre curajul de a iubi și puterea de a transforma frica în lumină! Erus pornește într-o nouă călătorie, alături de Prințesa Roua și mărul Alpi, paşii ducându-i direct către una dintre cele mai sensibile încercări: Valea Iubirii.

Dar vor reuși ei oare să găsească semințele iubirii? Să îmblânzească pisica Spaimă și câinele Teamă? Să vindece fricile și să dăruiască încredere? Printre flori de soare, drumuri labirintice, animale speriate și prietenii neașteptate, Erus descoperă că adevărata forţă stă în inimă. Şi că iubirea vindecă acolo unde nimic altceva nu poate.

Cu muzică originală, o scenografie spectaculoasă și o distribuție impresionantă, „Erus și Valea Iubirii” este o poveste spusă prin cântec, dans și emoție, care atinge toate vârstele. O călătorie emoționantă care ne amintește că cei mai înfricoșători dintre noi sunt, paradoxal, cei care au cea mai mare nevoie de dragoste.