Festivalul Opera Copiilor este unul dintre evenimentele emblematice ale Operei Comice pentru Copii, fiind organizat în preajma Zilei Internaționale a Copiilor. Cu un program diversificat de spectacole, ateliere și activități interactive, scopul său este de a aduce arta mai aproape de cei mici și de a oferi o experiență educativă și distractivă deopotrivă, înainte de încheierea stagiunii și a anului școlar. Festivalul se desfășoară în perioada 23 mai – 15 iunie 2025, doar în weekenduri.
Vino la Festivalul Opera Copiilor, să ne sărbătorim copilăria împreună!
Din 2015, în perioada mai-iunie, Opera Comică pentru Copii organizează anual Festivalul Opera Copiilor, în cadrul căruia sunt programate activități în aer liber, pentru întreaga familie. Evenimentele au loc în Grădina OCC și în sălile de spectacol ale Operei Comice pentru Copii. Spectacole de gală, recitaluri inedite, lecții de muzică și expoziții impresionante sau concursuri provocatoare sunt numai câteva dintre ingredientele care transformă acest eveniment într-un spațiu dedicat exclusiv familiei și timpului de calitate petrecut împreună.
Festivalul Opera Copiilor inspiră copiii și familiile să descopere frumusețea artei și bucuria timpului petrecut împreună, oferind participanților ocazia de a explora lumea muzicii, a teatrului și a artelor vizuale, într-un mediu prietenos și accesibil. Evenimentul devine, astfel, o celebrare a copilăriei, în care fiecare participant experimentează emoția artei și legătura dintre generații.
Pentru toate detaliile și regulamentul complet de utilizare, te invităm să consulți:
Atelierele tematice sunt locul unde copiii devin creativi în mod practic. Își folosesc imaginația pentru a construi, picta, modela sau experimenta, dând naștere propriilor creații. Este un spațiu interactiv, în care joaca și învățarea merg mână în mână.
Momente artistice și lecții deschise cu Atelierele Micul Artist, spectacole invitate, concerte cu Bubu și alte surprize artistice vor umple scena de la Căsuța din Copac.
vârstă recomandată: acces pentru toate vârstele
Camera Oglinzilor este cel mai atractiv și amuzant foto corner pentru copii și părinți – locul perfect pentru poze pline de reflexii și zâmbete!
vârstă recomandată: acces pentru toate vârstele, 3 tichete/tură/10 minute
O călătorie interactivă în lumea fascinantă a unicornilor. Copiii descoperă decoruri colorate, pot personaliza jucării, colora unicorni și împleti cornițe, într-un spațiu creativ dedicat imaginației și jocului liber.
vârstă recomandată: acces pentru toate vârstele, 10 tichete/ experienta (max 4 pers.)
Singura piscină pentru care nu ai nevoie de lecții de înot în prealabil te așteaptă la Festivalul Opera Copiilor.Indiferent dacă intri în ea pe două picioare sau de-a bușilea, distracția este garantată de bilele magice care-i fac pe toți copiii să râdă și să se simtă grozav.
vârstă recomandată: +3 ani, 4 tichete/15 minute
Festivalul Opera Copiilor oferă o oportunitate unică de colaborare pentru companii, branduri și organizații care împărtășesc valorile noastre: creativitate, învățare continuă și acces la cultură. Alăturându-te ca partener al acestui eveniment, vei contribui direct la crearea unei experiențe memorabile pentru mii de familii și vei avea șansa de a-ți promova brandul într-un mediu prietenos și interactiv.
În funcție de tipul de parteneriat pe care îl cauți, lasă-ne datele și persoana potrivită din echipa OCC te va contacta în scurt timp.
Rămâi mereu conectat cu noi!
Abonează-te la newsletterul nostru lunar și vei primi informații actualizate, promoții speciale, tombole și alte cadouri supriză. Promitem să nu te deranjăm mai des!
Despre noi
Copyright 2025 Opera Comică pentru Copii. Developed by Pasul Următor.
📅 30 mai | ⏰ 17:00 – 18:00
🎭 Atelierele Micul Artist – lecții deschise
💬 Actorie | Actorie și regie
📅 31 mai
⏰ 10:00
🎭 Poveștile din Pod: Iepurașul cel prietenos
💬 Iepuraşul are nevoie de ouă, doar că găinile sunt supărate pe el şi nu vor să îi dea. Dar, atunci când găinile sunt furate de vulpe, cine credeţi că le salvează? Da, da, iepuraşul, dar nu singur. Fiindcă e o poveste care ne învaţă că, ajutându-ne şi protejându-ne unii pe alţii, putem crea o lume mai frumoasă pentru toţi. Un spectacol muzical distractiv şi educativ cu actori şi păpuşi.
Bilete: www.bilete.ro/categorii/pentru-copii/opera-comica/
⏰ 11:30 – 13:00 & 17:00
🎭 Atelierele Micul Artist – lecții deschise
💬 Debate | Street dance | Canto Jr. | Grup vocal
📅 1 iunie
⏰ 11:00
🎭 Orchestra OCC
⏰ 11:30 – 15:30
🎭 Atelierele Micul Artist – lecții deschise
💬 Actorie
⏰ 17:30
🎭 Concert Bubu
📅 7 iunie
⏰ 10:00
🎭 Poveștile din Pod: Castelul Vrăjitoarei
💬 Uneori, curiozitatea şi teama te pot duce în locuri nebănuite. Aşa cum şi pe fetiţa din povestea noastră o duc tocmai în castelul unei vrăjitoare care se face mai frumoasă atunci când aude copiii ţipând de frică. Datorită curiozităţii ei şi cu ajutorul creaturilor din castel, fetiţa devine din ce în ce mai curajoasă şi învaţă să nu se mai teamă de întuneric, fantome, şoareci, păianjeni şi alte lucruri care o îngrozeau până atunci. Mai mult de atât, o învaţă pe vrăjitoare că frumuseţea nu se obţine cu poţiuni şi vrăji, ci cu un suflet bun. Un spectacol cu păpuşi şi actori, cu multă muzică veselă şi interacţiune cu copiii.
Bilete: https://www.bilete.ro/castelul-vrajitoarei-spectacol-invitat/
⏰ 17:30
🎭 Concert Bubu
📅 8 iunie
⏰ 10:00
🎭 Poveștile din Pod: Muc cel Mic
💬 Peripeţiile micului Muc cu vrăjitoarea şi câinele fermecat, cu vizirul, califul şi ştafeta palatului, povestite cândva de Wilhelm Hauff, prind viaţă într-un spectacol ilustrat sonor cu muzică clasică. Muc, băieţelul de care toţi râd din cauza staturii lui, pleacă în căutarea norocului şi înţelege, printre altele, că norocul ţi-l faci singur, învăţându-i şi el pe copii cât de important e să fii bun şi isteţ.
Bilete: https://www.bilete.ro/muc-cel-mic-spectacol-invitat/
⏰ 17:30
🎭 Concert Bubu
📅 14 iunie
⏰ 17:30
🎭 Concert Bubu
Gala de Operă, Operetă și Musical aduce pe scena Operei Comice pentru Copii tot ce avem mai valoros: vocile care ne-au fascinat de-a lungul anului și energia tinerilor interpreți care pășesc cu dăruire în lumina reflectoarelor.
Ateliere creative de balet, teatru, pictură și cor pentru copii. Dezvoltă talentul cu profesioniști OCC!