Daniel Pascariu – Bas Bariton
A debutat artistic la doar 11 ani, ca solist de muzică ușoară, câștigând numeroase premii la festivalurile de profil din țară. Pasiunea pentru muzică l-a condus ulteror pe Daniel Pascariu către studiile de canto la Liceul de Artă „George Georgescu” din Tulcea, sub îndrumarea prof. Monica Micula. Peste câţiva ani absolvea Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa renumitei profesoare Eleonora Enăchescu, cu care a avut o relație profesională și umană deosebit de strânsă.
Încă din timpul facultății, a fost membru al corurilor Filarmonicii „George Enescu” și Operei Naționale București. Debutul pe scenă a venit tot în perioada studenției, la Opera Națională Română Iași, în rolul Zuniga din „Carmen” de Bizet. .
Timp de trei ani, a fost solist al acestei instituții, interpretând roluri în producții de referință: „Don Giovanni” (Mozart), „Bărbierul din Sevilla” (Rossini), „Boema” (Puccini) și „Carmen” (Bizet).
A susținut concerte pe scene importante din țară – Sala Radio, Ateneul Român, Filarmonica din Ploiești, Bacău, Craiova, Opera Română Brașov – și a participat la înregistrări în afara ţării ale unor opere alături de distribuții internaţionale. A urmat în paralel cursuri de măiestrie cu artiști de talie mondială: Vasile Moldoveanu, Mariana Nicolesco, Teodor Ilincăi, Marius Budoiu, și a cântat alături de nume consacrate, ca George Petean, Celia Costea, Ramona Zaharia, Carmen Topciu, Bogdan Baciu și Marius Budoiu.
În prezent, este prim-solist al Operei Comice pentru Copii, unde a interpretat roluri titulare în producții îndrăgite: „Gulliver” (Marius Țeicu), „Sunetul Muzicii” (Richard Rodgers), „Răpirea din Serai” (Mozart), „Bărbierul din Sevilla” (Rossini), „Cenuşăreasa” (Rossini) ș.a.
Din 2019, este și solist colaborator permanent al Operei Naționale București, apărând în spectacole precum „Don Giovanni”, „Nunta lui Figaro”, „Bărbierul din Sevilla”, „Rigoletto”, „Don Carlo”, „Samson şi Dalila” şi „Tosca”.
Versatilitatea sa artistică l-a condus și spre teatru și film. În urmă cu trei ani, și-a făcut debutul ca actor alături de Antoaneta Cojocaru, în „Oxygen” de Ivan Vîrîpaev, urmat de colaborări cu Teatrul Evreiesc de Stat („Scripcarul pe acoperiţ”), Teatrelli („Să vorbesc cu tine”, „Ce se întâmplă cu iubirea?”), precum și apariții în seriale TV la Pro TV și proiecte de publicitate.
Daniel Pascariu este considerat cântărețul – actor și urmărește la fiecare rol, să unească arta cântului cu arta actorului și mișcarea, fiind convins de necesitatea acestui lucru în momentul actual.
Care e replica ta preferată, având în vedere toate rolurile tale de până în prezent?
Sunt mai multe replici care mi-au rămas în suflet. O replică poate fi atât de puternică, încât să schimbe perspectiva unui artist sau a unui spectator. În mine a schimbat percepția despre meserie, oameni și căutări existențiale replica lui Gulliver de la Opera Comică pentru Copii, de la sfârșitul spectacolului: „Aceasta e libertatea mea!” Dar sunt și alte replici care m-au marcat și au schimbat ceva în mine . Amintesc replica din spectacolele „Oxygen”: „În fiecare om sunt doi dansatori: dreptul şi stângul, doi dansatori ușori, plini cu aer, doi plămâni, care dansează și-i trimit omului Oxygen” și cea din „Să vorbesc cu tine”: „Dacă am facut o greșeală, ai putea să mă ierți și am putea să mai încercăm o dată!” O altă replică extraordinară este la finalul spectacolului „Directorul de teatru”: „Artiștii să nu se bârfească, ei arta să n-o înjosească, ei arta vor înnobila.”
Dar momentele care ți-au adus cele mai mari bucurii pe scenă până acum?
Spectacolul „Gulliver“ de la Opera Comică pentru Copii, de care mi-e foarte dor! Pentru mine a fost un moment extrem de important din punct de vedere profesional, dar și uman, prin întâlnirea cu actrița Antoaneta Cojocaru, care a creat această poveste, și care mi-a devenit ulterior soție. Dar și cu toti artiștii care făceau parte din acest spectacol, fie ei actori sau cântăreți de operă, care și acum sunt colegii mei și avem o chimie aparte, încercând în fiecare zi, împreună, să mai punem o cărămidă în căutările noastre artistice. Asta ne-a rămas de atunci.
Alt moment special este spectacolul „Oxygen” de la Teatrelli, care mi-a adus cele mai mari satisfacții artistice: în actorie si în miscare, dar și foarte multă încredere că idealul la care îmi doresc să ajung, e posibil să fie atins. Nu sunt de fel o persoană încrezătoare, dar pot să spun ca am avut mereu lângă mine îngerul meu pazitor.
Și un moment recent s-a petrecut în acestă vară, în cadrul spectacolului „Bărbierul din Sivilla” de la Opera Națională Bucureşti, un spectacol la care am muncit mult și concentrat. Am avut două spectacole cu el, la Alba Iulia și la Constanța și am simțit un puternic sentiment de prietenie și de dragoste de meserie împreună cu colegii mei din spectacol, atât în scenă cât și în afara ei.
Desigur ca toate spectacolele pe care le joc îmi oferă marea bucurie de a fi pe scenă și de a putea să mă dăruiesc publicului.
Ce nu lipseşte niciodată din geanta/rucsacul tău de spectacol? Ai vreun obiect norocos?
La un moment dat am avut o superstiție cu o monedă de 50 de bani. Credeam că îmi aduce noroc. O țineam mereu în buzunarul de la pantaloni sau în costumul de spectacol, până când într-o zi mi-am dat seama în timpul spectacolului că îmi lipsește, și pe moment m-am panicat să nu se întâmple ceva rău. Dar nu s-a întâmplat nimic, și atunci am realizat că totul era în capul meu și am renunțat la ea.
Cum intri în pielea personajului? Practici o rutină anume înainte de spectacol?
În primul rând, până ajung la teatru încerc să mă lupt să nu mă gândesc la personaj, să fiu cât mai prezent în tot ce întâmplă în jurul meu, să îmi antrenez atenția, prezența. Când ajung la teatru mă vocalizez puțin. Eu merg pe principiul scurt, dar conținut. Încerc să mă izolez de alte preocupări sau discuții, care nu servesc spectacolului, și să-mi trec în minte situațiile și pilonii principali ai rolului. Și cu 15 minute înainte, mă rog. După aceea, aștept în culise și incerc să nu-mi irosesc energia.
Care e cel mai bun sfat muzical pe care l-ai primit vreodată?
Să nu ai impresia că te vei bucura vreodată de vocea ta. Datoria ta este să-i încânți pe alţii cu harul pe care ți l-a dăruit Dumnezeu. Din perspectiva asta începe drumul unui cântăreț de Operă.
Cel mai amuzant lucru care ti s-a întâmplat pe scenă?
Am trăit foarte multe momente amuzante. Problema a fost tot timpul cum să fac să îmi opresc râsul. Colegii mă știu că sunt o persoană care adoră umorul și greu mă pot abține când văd o situație comică. De mic mi-a plăcut să răd și cred că nici acum nu mi-am pierdut această poftă.
Ce îți place să faci în timpul liber, când nu esti pe scenă?
Îmi place foarte mult să citesc. De câțiva ani am deprins această pasiune și sper să nu dispară niciodată. Îmi place să merg la sala de fitness.
Îmi place să mă plimb cu soția mea prin centrul Bucureștiului. Este ca un ritual pentru noi, de fiecare dată când găsim câte un moment liber printre repetiții și spectacole.
Şi după liturghia de duminică, îmi place să o invit la o cafea și la o felie de pizza pe Brezoianu.
În rest studiu, studiu și iar studiu.
Ce înveti şi tu de la copii? (Pentru că ştim că şi ei ne învaţă multe!)
Ei știu cu adevărat să se joace. Ei știu secretul. Încerc să stau cat mai mult pe lângă ei și să nu uit să mă joc. Să nu îmi pierd bazele esențiale: curiozitatea aceea, răbdarea, încrederea și ambiția. Când sunt printre ei, mă simt cumva în largul meu. Adevărul este că nu ai cum să nu te îndrăgostești de ei.
Dacă ai putea să î i spui ceva copilului care ai fost, ce i-ai spune?
Duțu, nu e timp. Grăbește-te!
Distribuie articolul
Abonare newsletter
Mai multe noutăți
