„«Dacă toate animalele, mari și mici, june și vârstnice, trupeșe sau pirpirii, zbicite sau lunecoase sunt invitate la nuntă», și-a zis Tranchila în sinea ei, «atunci înseamnă că și eu sunt invitată. Atunci de ce n-aș merge și eu la cea mai frumoasă petrecere din câte s-au pomenit vreodată?» După ce a chibzuit cât a fost ziua de lungă, și-apoi și noaptea întreagă, hotărârea ei a fost luată.“
E rost de veselie în regat, căci preamăritul sultan își serbează nunta, iar toate făpturile, cu mic, cu mare, sunt invitate să benchetuiască. La auzul veștii, după îndelungi frământări și chibzuială, țestoasa Tranchila Topatrop pornește să se alăture alaiului, cu mers greoi și împovărat. Dar timpu-i scurt, iar drumul lung și anevoios, greu de parcurs pentru o țestoasă. Unde mai pui că toți cei întâlniți în cale o dojenesc și râd de ea, povățuind-o să se lase păgubașă. Cum să bată atâta drum o biată făptură înceată, când alții mai sprinteni nici n-ar visa? „Pas cu pas”, le răspunde Tranchila de fiecare dată.