Mama Păcălită
- +3 ANI
- 60 min
- Balet
- Sala Mare
Lise, o tânără visătoare, are o problemă. O mare problemă. Ar vrea să fie cu alesul inimii ei, dar mama severă și un pretendent stângaci îi stau în cale. Între scene comice, dansuri pline de viață și o confruntare incendiară de voințe, această poveste se transformă într-un spectacol irezistibil, ce ne reamintește, cu umor și energie, că iubirea adevărată învinge toate piedicile! „Mama păcălită”, noua premieră a Operei Comice pentru Copii, în coregrafia imaginativă a lui Cătălin Caracaș și scenografia rafinată a Adrianei Urmuzescu, te așteaptă cu surprize și te îmbie cu energia și tandrețea sa să regândești curajos convențiile. Dincolo de asta, dansurile energice și muzica superbă semnată de Ferdinand Hérold și John Lanchbery te vor cuceri cu siguranță. Un festin vizual pentru toate simțurile, care te va face să râzi, să te emoționezi și să nu uiți că inima, când e sinceră, nu cunoaște înfrângere!
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani
Într-un sat vesel, plin de flori și de animale blânde, trăia o fată pe nume Lisa. Ea era mereu zâmbitoare și dansa zilnic prin curtea fermei, dar cel mai mult îi plăcea să-l vadă pe Colas, prietenul ei special, un băiat tare bun și harnic.
Însă mama ei, doamna Simone, avea alte planuri! Ea voia ca Lisa să se mărite cu Alain, fiul unui vecin bogat. Alain era un tânăr drăguț, dar foarte stângaci și timid. De câte ori încerca să danseze, se împiedica în mod caragios și toată lumea râdea. Lisa nici nu dorea să audă de o căsătorie cu Alain. În schimb, se întâlnea pe ascuns cu Colas, alături de care se simțea cel mai bine.
Când tatăl lui Alain a venit într-o zi în vizită pentru a stabili căsătoria dintre ea și fiul său, Alain, în loc să impresioneze, a reușit să facă numai năzbâtii! Oamenii din sat râdeau, iar Lisa și Colas se amuzau din plin. Apoi, dintr-o dată s-a iscat o furtună! Toată lumea a fugit în casă. Ca să fie sigură că Lisa nu fuge afară să îl vadă pe Colas, mama sa a încuiat-o în dormitor. Ea spera totuși ca Lisa să se căsătorească cu Alain.
Dar surpriză! Când Alain a deschis ușa camerei, i-a găsit pe Lisa și Colas împreună! Cea mai șocată a fost mama Lisei. Văzând însă cât de fericiți sunt Lisa și Colas împreună, doamna Simone și-a dat seama că ei se iubesc cu adevărat. Așa că a zâmbit și a aprobat prietenia lor.
La final, toți au dansat fericiți în curtea fermei. Chiar și Alain a cunoscut bucuria când, luând umbrela în ploaie, vântul l-a ridicat puțin în aer ca într-un carusel vesel, făcându-i pe toți să râdă cu voie bună.
Lise știe că îl place pe Colas și rămâne credincioasă sentimentelor ei, chiar dacă mama vrea altceva pentru ea. Este întotdeauna important să spunem adevărul despre ceea ce simțim.
Deși Alain este bogat, Lise preferă să fie cu Colas, pentru că se înțeleg bine și se simt fericiți împreună. Prietenia autentică și bucuria de a fi împreună sunt mai importante decât lucrurile materiale.
Lise își ascultă vocea interioară și alege ceea ce o face fericită. Chiar dacă uneori adulții vor altceva pentru noi, este bine să ne gândim la ce ne face cu adevărat fericiți.
La sfârșitul poveștii, mama Lisei rămâne cu două lecții importante de la fiica ei – să îi respecte deciziile și să aprecieze mai mult fericirea decât banii. Deseori, copiii îi pot învăța pe adulți lucruri importante, dacă aceștia sunt receptivi.
Lise și Colas se iubesc și își doresc să fie împreună. Chiar dacă mama vrea ca Lisa să se mărite cu Alain, un băiat bogat, dar cam caraghios, cei doi îndrăgostiți nu renunță la visul lor. Prin inteligență și curaj, ei reușesc să fie împreună!
Lise își dorește să fie fericită și să își aleagă singură viitorul. Mama ei vrea să o controleze, dar, în final, înțelege că fericirea Lisei este mai importantă decât orice plan prestabilit.
Lise, o fetiță veselă și frumoasă locuia împreună cu mama ei într-o fermă plină de animale drăguțe. Unele erau mici, ca iepurii și puișorii de găină, altele erau mari, precum văcuțele și căluții. În fiecare zi, Lise dansa prin grădină, pentru îi plăcea să se învârtă și să facă piruete. Mai mult decât să se joace cu jucăriile.
Fata avea doi prieteni. Colas, un băiat bun și vesel, și Alain, care avea cele mai multe jucării. De aceea, mama Lisei voia ca fetița să fie prietenă cu Alain, pentru a se juca mai mult împreună.
Într-o zi, în timp ce Lise dansa în grădină, Colas a venit să o vadă și au dansat împreună, fericiți, printre flori și animăluțe. Apoi a venit Alain în vizită, dar el nu dansa la fel de frumos, așa că Lise s-a întristat.
Mai târziu, Lise a ieșit din nou în grădină. Colas o aștepta. Ei au dansat din nou, iar mama, când a văzut cât de fericiți sunt amândoi, a înțeles că Lise și Colas sunt cei mai buni prieteni. Zâmbind, mama i-a lăsat să danseze; și toate animalele de la fermă au fost tare bucuroase să îi vadă în fiecare zi învârtindu-se prin grădină.
În lumea generoasă a baletului, acolo unde domnesc lacrimile prințeselor și tragediile sublimate, „La Fille mal gardée” (sau „Mama păcălită”, în versiunea pentru cei mici oferită de Opera Comică pentru Copii) e o gură de aer proaspăt. Din start, a făcut ceva neașteptat pentru publicul secolului al 18-lea: a pus țăranii pe poante și dragostea adevărată pe primul loc. Pentru că baletul spune o poveste plină de umor, energie și naturalețe, în care protagoniștii sunt oameni obișnuiți, nu personaje mitice. În plus, abordează subiecte cu greutate, ca iubirea, libertatea și curajul de a-ți alege propriul drum, în cel mai agreabil mod cu putință. Nu vă lăsați însă înșelați!
Dincolo de această simplitate aparentă, „La Fille mal gardée” ascunde un trecut fascinant: este o creație care a schimbat istoria baletului, un titlu care a supraviețuit secolelor și care, surprinzător, rezonează perfect și cu publicul de astăzi.
Cu un amestec rar de tradiție și inovație, spectacolul oferă multiple nivele de interpretare, fiind atractiv atât pentru cei care caută o poveste lejeră, cât și pentru cei care vor să descopere subtextul său profund.
Dacă crezi în coincidențe, atunci iată una spectaculoasă: pe când francezii se pregăteau să ia cu asalt Bastilia, coregraful Jean Dauberval lansa un mic protest artistic – primul balet major care-și lua la revedere de la decorurile pretențioase, zeitățile plictisitoare și aristocrații melancolici, pentru a spune povestea unor oameni obișnuiți. Inspirat de o pictură care arăta o mamă certându-și fiica (un subiect familiar de altfel, nu?), fără să observe iubitul ascuns în fundal (o scenă care ar putea avea loc și astăzi), Dauberval a creat un manifest dansant despre libertatea de a-ți alege partenerul. Povestea despre o tânără care refuză un mariaj aranjat în favoarea iubirii adevărate a reflectat perfect spiritul epocii, când oamenii obișnuiți își revendicau dreptul de a decide pentru ei înșiși.
Deși inițial a folosit un mix de șlagăre populare ale vremii, baletul și-a găsit vocea definitivă prin Ferdinand Hérold, un pianist-compozitor care combina eleganța italiană cu șarmul francez. Atât de iubită a fost muzica sa încât, în 1837, pentru celebra balerină Fanny Elssler, a fost adăugat un „pas de deux” special, folosind secvențe din „Elixirul dragostei” de Donizetti.
Evoluția acestui balet de-a lungul secolelor e ca un joc de „telefonul fără fir”, din punct de vedere artistic, fiecare coregraf adăugând propria sa amprentă. După Dauberval, elevul său Jean Aumer a reluat baletul la Paris în 1828, apoi în 1864 a apărut o versiune germană semnată de Paul Taglioni, cu muzică de Peter Ludwig Hertel. În Rusia, spectacolul a devenit extrem de popular, fiind montat la Moscova în 1800 și, mai târziu, la Sankt Petersburg, unde Marius Petipa și Lev Ivanov au creat, în 1885, o variantă destinată marii balerine Virginia Zucchi. Se spune că interpretarea ei a fost atât de emoționantă, încât scena „Când mă voi mărita” aducea lacrimi în ochii spectacorilor de fiecare dată. Apropo de Rusia, Matilda Kșesinskaia, una dintre cele mai influente balerine ale Baletului Imperial Rus, geloasă pe rivala sa, Olga Preobrazenskaia, a deschis, mituind un muncitor, cușca găinilor în timpul spectacolului acesteia. Însă Preobrazenskaia și-a executat perfect dansul printre păsările dezorientate, fără să se lase intimidată, într-un moment care a rămas celebru.
Cea mai cunoscută și populară versiune modernă a baletului este cea creată de Sir Frederick Ashton pentru Royal Ballet în 1960. Această versiune reprezintă un exemplu strălucit de reinterpretare respectuoasă a tradiției. Ashton, inițiat în tainele acestui balet de Tamara Karsavina, a colaborat cu istoricul de dans Ivor Guest și cu dirijorul John Lanchbery pentru a recrea și aranja partitura originală din 1789, incluzând și celebrul „Dans cu saboți” din versiunea lui Hertel, precum și pas de deux-ul creat pentru Fanny Elssler în 1837. Rezultatul a fost o sinteză artistică ce îmbină respectul pentru tradiție cu sensibilitatea modernă.
Dincolo de aparenta sa lejeritate, partitura muzicală a baletului prezintă subtilități structurale remarcabile. John Lanchbery, în aranjamentul său din 1960, a integrat melodii populare franceze într-o structură simfonică sofisticată, creând un univers muzical ce merită o audiere foarte atentă. Spectatorul avizat va observa paralelismele tematice, recurențele motivice și modurile în care muzica anticipează și subliniază dezvoltările narative.
Dacă în 1789 povestea Lisei vorbea despre dreptul de a-ți alege iubirea, în zilele noastre, același mesaj se traduce prin libertatea de a-ți urma propriile dorințe, fără presiunea normelor impuse de societate. Indiferent de epocă, există mereu cineva care îți spune ce ar trebui să faci, care știe ce e mai bine pentru tine – fie că e un părinte autoritar, un șef insistent sau un influencer de pe internet. „La Fille mal gardée ” ne amintește că fericirea nu vine din alegeri dictate de alții, ci din ceea ce ne face cu adevărat să vibrăm. Povestea seamănă cu un episod dintr-un serial de comedie romantică, plasat în secolul al 18-lea: proagonista îl refuză pe pretendentul bogat, dar plictisitor, pentru cel care îi face inima să bată cu putere – un adevărat act de curaj feminist avant la lettre!
Temele sale – conflictul între generații (atât de prezent și astăzi), presiunea socială vs. fericirea personală (generatoare de anxietăți acute oricând), autenticitatea în antiteză cu aparențele (filtrele de pe rețelele sociale vs. realitate) – toate acestea fac din acest balet de peste 200 de ani un contemporan deghizat în costum de epocă.
Baletul nu e doar amuzant – e amuzant cu un scop. Alain, băiatul bogat și stângaci, ar fi perfect pentru orice antagonist caraghios dintr-o comedie romantică, în timp ce Văduva Simone, cu dansul ei cu saboți, e mama autoritară parodiată cu respect, prefigurând personaje din „Mamma Mia!” sau comediile lui Almodovar.
Umorul funcționează ca un cal troian: râzi la suprafață, dar subliminal primești o lecție despre valorile autentice versus cele materiale.
Nu te lăsa păcălit de aparenta simplitate. „La Fille Mal Gardée” e acea fotografie spontană care pare naturală, dar necesită, de fapt, o măiestrie tehnică incredibilă.
Dansurile Lisei, deși par firești și spontane, au de fapt o dificultate considerabilă, în timp ce dansurile de grup, precum cel al secerătorilor sau cel cu panglici, necesită o sincronizare perfectă și o înțelegere profundă a dinamicii spațiale. De remarcat este și modul în care coregrafia integrează elemente de dans folcloric autentic într-un limbaj clasic, creând astfel un hibrid stilistic care prefigurează experimentele contemporane de fuziune între diferite limbaje coregrafice.
- Muzica: Ferdinand Hérold și John Lanchbery
- Libretul : Jean Dauberval
- Lise, tânăra îndrăgostită și hotărâtă – principalul personaj feminin, o fată isteață, jucăușă și plină de viață, care nu se lasă ușor influențată de dorințele mamei sale. Ea este îndrăgostită de Colas, un tânăr fermier, însă mama ei vrea să o mărite cu bogatul, dar stângaciul Alain. Lisa este simbolul libertății de alegere și al iubirii sincere, luptându-se să își urmeze inima, chiar dacă mama ei încearcă să îi impună un alt destin.
- Colas, fermierul chipeș și curajos - iubitul Lisei, un tânăr fermier muncitor dar, mai presus de toate, îndrăgostit și hotărât să își câștige iubita. El nu se lasă descurajat de piedicile pe care le pune mama fetei și face tot posibilul să fie alături de Lise. Colas este reprezentarea curajului și perseverenței în iubire, iar farmecul și inteligența lui îl ajută să iasă mereu învingător.
- Mama (Simone) – autoritară, dar cu o inimă bună, mama este o văduvă severă, dar în același timp un personaj comic, care își dorește cu orice preț să își vadă fiica măritată bine. Deși încearcă să o forțeze pe Lise să se căsătorească cu Alain, în final își dă seama că adevărata fericire a fetei este alături de Colas. Rolul ei aduce multe momente amuzante, mai ales în celebrul dans al saboților, în care demonstrează că, în ciuda severității, are și o latură veselă și carismatică.
- Alain – Pretendentul comic și stângaci, este fiul bogatului podgorean Thomas, ales de Simone ca viitor soț pentru Lise. Deși un personaj simpatic și prietenos, Alain este neîndemânatic, naiv și total nepotrivit pentru Lisa. Felul său de a se comporta și încercările nereușite de a o cuceri pe fată creează multe momente haioase, care adaugă savoare spectacolului.
- Thomas – Tatăl bogat, dornic de o căsătorie „avantajoasă”, este un om de afaceri care își dorește ca fiul său să se însoare cu Lise pentru a consolida statutul familiei sale. Deși este bogat și influent, planul său nu funcționează așa cum și-ar fi dorit.
- Personaje secundare care adaugă culoare - Baletul include și un „corp de balet” format din prietenii Lisei și ai lui Colas, secerători și secerătoare, care participă la scenele de grup, dar și animale, un ponei, găini și un cocoș, personaje care aduc un plus de energie și creativitate spectacolului.
Ferdinand Hérold s-a născut în Franța, în urmă cu aproape 250 de ani (în 1791)! Într-o lume în care nu existau telefoane, televizoare sau internet. Dar exista muzică, foarte multă muzică. Iar Ferdinand era atât de îndrăgostit de muzică, încât a început să cânte la pian încă de mic copil. Îi plăcea însă și matematica, la care era foarte bun, iar acest lucru nu ar trebui să ne mire. Există studii serioase care demonstrează că practicarea muzicii te ajută să excelezi la matematică.
Când a creat muzica pentru baletul „La Fille Mal Gardée” (”Fata prost păzită”), una dintre cele mai faimoase lucrări ale sale, Ferdinand a făcut ceva cu totul special: a folosit melodii pe care oamenii obișnuiți le fluierau pe stradă sau le cântau la petreceri! De aceea muzica lui este atât de veselă și face pe toată lumea să bată din picior. De asemenea, a știut să combine foarte echilibrat elemente din muzica franceză și italiană pentru a-și crea un stil unic, doar al lui.
La Opera Comică pentru Copii ascultați o adaptare a baletului original, o versiune mai restrânsă și potrivită pentru copii.
Deși Ferdinand Hérold a trăit doar 42 de ani, muzica lui este încă ascultată și iubită de copiii și adulții din toată lumea. Pentru că a știut cum să transforme muzica într-o poveste, și azi melodiile sale continuă să ne facă să visăm, să zâmbim și să dansăm.
Muzica baletului „La Fille mal gardée”, pe care o ascultați la Opera Comică pentru Copii într-o versiune adaptată, nu este exact cea pe care a compus-o Ferdinand Hérold acum mai bine de 200 de ani. În 1960, un faimos coregraf pe nume Frederick Ashton a dorit să readucă pe scenă baletul „La Fille mal gardée” într-o versiune nouă și strălucitoare. Dar avea nevoie de cineva extrem de talentat care să se ocupe de muzică. De cine? De John Lanchbery, bineînțeles! Dirijor și compozitor englez, pasionat de balet, John Lanchbery a preluat melodiile lui Ferdinand Hérold și le-a rearanjat, îmbogățit și ajustat astfel încât să se potrivească perfect cu mișcările balerinilor. Pe lângă aceasta, a adăugat momente din alte piese ale vremii, pentru a face muzica și mai jucăușă și veselă. A fost ca un traducător magic care a luat limbajul muzical al trecutului și l-a tradus în cel pe care îl înțelegem și îl iubim astăzi.
Și, nu în ultimul rând… a inclus celebra „muzică a găinii” – momentul amuzant în care păsările de la fermă își fac simțită prezența prin sunetele orchestrei!
John Lanchbery a fost un nume respectat în domeniul coregrafic. A lucrat cu cele mai mari companii de balet din lume și a devenit celebru pentru felul în care a știut să adapteze muzica imaginată de alții și să o facă mai expresivă, mai ritmată și mai potrivită pentru dansatori. Versiunea muzicală creată de John Lanchbery pentru „La Fille mal gardée” este cea pe care o auzim cel mai des în teatrele de balet din întreaga lume.
Pentru că „Mama păcălită” este un spectacol de balet perfect – plin de energie, umor și farmec, desăvârșit adaptat pentru a aprinde imaginația copiilor și a-i introduce în lumea de vis a baletului clasic. Inspirat din celebrul „La Fille mal gardée”, unul dintre cele mai longevive și îndrăgite balete din repertoriul universal, acest spectacol păstrează esența poveștii originale, dar o prezintă într-un mod accesibil și dinamic, ideal pentru cei mici. Cu o coregrafie plină de viață, decoruri inspirate și costume spectaculoase, montarea creează o atmosferă caldă și veselă, în care fiecare personaj contribuie cu o emoție unică. Muzica superbă a lui Ferdinand Hérold, revitalizată magistral de aranjamentul lui John Lanchbery, combină melodii populare accesibile cu orchestrații rafinate, reușind să îi cucerească și pe cei mai mici spectatori.
Spectacolul excelează prin accesibilitate, fără a sacrifica valoarea artistică, oferind copiilor o primă întâlnire ideală cu frumusețea baletului clasic – personaje conturate puternic, o poveste simplă, dar emoționantă despre libertatea de a-ți urma inima și o succesiune de tablouri vizuale fermecătoare, create de înzestrata scenografă Adriana Urmuzescu.
Despre ce este vorba în „Mama păcălită”?
Este o poveste în care libertatea, iubirea și dorința de a-ți urma propriul drum joacă rolurile principale, chiar și atunci când lumea din jur îți impune altceva. Spectacolul surprinde cu umor conflictul dintre tradiție și aspirațiile personale, punând în prim-plan puterea iubirii sincere, care învinge barierele impuse de familie și statut social. Muzica lui Hérold, ce-și extrage inspirația din motivele populare franceze, este plină de viață, ritmată și antrenantă, impregnând cu veselie și naturalețe întreaga poveste. Cu o coregrafie jucăușă și momente pline de expresivitate, acest balet rămâne o celebrare a spontaneității și a curajului de a-ți urma vocea sufletului.
Ce înseamnă regia unui spectacol de balet?
Atunci când te delectezi urmărind un spectacol de balet, admiri dansatorii care se mișcă armonios, savurezi povestea care se desfășoară fără cuvinte, decorurile impresionante și muzica ce te face să simți fiecare emoție. Dar cine pune împreună toate acestea? Cine decide cum se leagă momentele de dans, cum intră personajele în scenă și cum se conturează atmosfera spectacolului? Regizorul coregraf! El este cel care stăpânește arta de a transforma mișcările dansatorilor într-o poveste clară, coerentă și ușor de înțeles.
Dacă scenograful creează decorul, regizorul și coregraful este cel care dă un sens unitar, organizează și face ca totul să prindă viață pe scenă. El se asigură că dansurile exprimă veridic emoțiile personajelor, colaborând cu scenograful pentru a alege împreună decorurile și a stabili atmosfera fiecărei scene. Lucrează îndeaproape cu dansatorii, ajutându-i să înțeleagă și să trăiască personajele interpretate, explicându-le nuanțele lor psihologice și intențiile. Coordonează, de asemenea, întreaga echipă, de la dansatori și actori până la tehnicieni, pentru ca spectacolul să fie pasionant din primul până în ultimul moment.
Când se va ridica și va coborî cortina? Când va fi un moment de liniște sau unul plin de energie? Regizorul decide toate aceste momente importante!
Ce înseamnă regie și coregrafie într-un spectacol de balet?
Într-un balet, coregraful este ca un pictor cu har care, în loc de pensule și culori, lucrează cu mișcările corpului pentru a crea artă. Dacă muzica este vocea baletului, atunci coregrafia este limbajul său special – un limbaj făcut din mișcări, gesturi, din sărituri și piruete ca elememte de spectaculozitate. Coregraful este persoana care creează toate dansurile pe care le vedeți în spectacol. El sau ea decide cum se vor mișca dansatorii pentru a spune povestea și pentru a exprima emoții precum bucuria, tristețea, dragostea sau curajul, totul fără să folosească vreun cuvânt. Pregătirea coregrafiei este o muncă extrem de creativă, care durează săptămâni la rând. Mai întâi, coregraful studiază povestea baletului și își imaginează cum ar putea fi spusă cât mai bine prin dans, alegând stilul coregrafic – în funcție de narațiune și de muzică.
Imaginează apoi diferite mișcări în studio, uneori dansând el însuși și notează pașii pe hârtie folosind un limbaj special numit „notație coregrafică”. Urmează munca de creație cu dansatorii principali, pentru a pregăti solourile și duetele importante. Alcătuiește apoi dansurile de grup pentru corpul de balet. Urmărește zile la rând dansatorii, în cadrul zecilor sesiuni de repetiții, perfecționând fiecare mișcare. Nu în ultimul rând, colaborează îndeaproape cu regizorul, scenograful și directorul de lumini pentru ca totul să se potrivească perfect.
Cine semnează regia și coregrafia spectacolului?
Cătălin Caracaș, un nume de referință în lumea baletului românesc, artist care și-a construit cariera cu pasiune, disciplină și respect profund pentru arta dansului. Ca fiu al marelui dansator Adrian Caracaș, membru al generației de aur a baletului românesc, Cătălin Caracaș a respirat aerul scenei Operei Naționale București de mic, absorbind cu pasiune fiecare aspect al acestei lumi fermecate – de la mirosul sacâzului din sălile de repetiții cu orchestra, la magia spectacolelor văzute din culise.
Formarea sa la Liceul de Artă „George Enescu” și talentul nativ l-au propulsat rapid în elita baletului, câștigând prestigioase premii naționale și internaționale, precum Marele Premiu „Lira de aur” și „Cupa de cristal”. În calitate de balerin al Operei Naționale București din 1983, și-a demonstrat potențialul interpretând roluri diverse, de la Alain în chiar „La Fille mal gardée” până la Coppélius în „Coppélia”. Experiența sa impresionantă ca dansator i-a oferit o înțelegere profundă a coregrafiei, pe care o pune acum în slujba tinerei generații în calitate de Coordonator al Departamentului de Balet de la Opera Comică pentru Copii.
Arta sa coregrafică, care entuziasmează și în spectacolul „Mama păcălită” (adaptarea pentru copii a baletului „La fille mal gardée”), îmbină respectul pentru tradiția clasică și sensibilitatea pentru profilul publicului contemporan. Cătălin Caracaș reușește să păstreze esența narativă și frumusețea originală a baletelor clasice, adaptându-le într-o formă accesibilă și stimulantă pentru cei mici, fără a sacrifica valoarea artistică. După cum mărturisește, fiecare spectacol este pentru el asemenea unui copil pe care îl crește cu grijă în sălile de repetiții, pentru ca apoi să-l lase să trăiască pe scenă, în inimile spectatorilor.
Ce înseamnă scenografie?
Arta de a crea lumea în care se petrece un spectacol. Este construcția unui univers de poveste, una în care actorii, dansatorii sau cântăreții pot să pășească cu adevărat! Un scenograf este asemenea unui vrăjitor care transformă scena goală într-un castel fermecat, într-o pădure misterioasă, într-un sat vesel sau chiar într-o navă spațială. Munca unui scenograf presupune multă documentare și atenție la detalii. Inițial, face schițe și desene pentru a arăta cum vor arăta decorurile.
Alege culorile, care sunt foarte importante, pentru că ele ne transmit sentimentele de bucurie, tristețe, spaimă sau speranță. Urmează creionarea recuzitei, adică toate acele obiecte folosite în spectacol (scaune, mese, plante, flori, cărți, săbii etc.) Nu în ultimul rând, scenograful se gândește și la rolul luminilor în spectacol, intensitatea și locul în care sunt amplasate putând schimba atmosfera unei scene.
Cine semnează scenografia spectacolului?
Adriana Urmuzescu, un nume emblematic în teatrul liric românesc. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie, și formată în lumea spectacolelor de operă și balet, și-a pus amprenta asupra unor producții impresionante, realizând decoruri și costume care îmbină eleganța clasică cu viziuni scenice inovatoare. În spectacolul „Mama păcălită”, Adriana Urmuzescu transformă scena într-un univers fermecător, plin de culoare și vitalitate, menit să acapareze imaginația celor mici. Inspirându-se din atmosfera pastorală a baletului original „La Fille mal gardée”, scenografia sa aduce în prim-plan un spațiu scenic dinamic, cu elemente vii, detalii jucăușe și costume atent croite, care subliniază caracterul comic al poveștii.
Cu o vastă experiență în spectacole de balet, de la „Lacul lebedelor” la „Frumoasa din pădurea adormită” și „Notre-Dame de Paris”, Adriana Urmuzescu reușește și de această dată să creeze un decor ce sprijină firele narative ale spectacolului, oferind dansatorilor un cadru vizual spectaculos în care povestea să prindă viață.
De ce nu se vorbește în timpul unui spectacol de balet?
Răspunsul e simplu – balerinii sunt prea ocupați executând cele mai complexe piruete și salturi pentru a-și mai permite să și vorbească! Iar muzica orchestrei este atât de puternică și de acaparatoare, încât cuvintele ar strica magia și ar deturna atenția publicului de la adevărata stea a spectacolului – mișcările elegante și expresive ale dansatorilor. Deși nu există dialoguri, balerinii reușesc să transmită o poveste întreagă prin simpla mișcare a trupurilor lor, demonstrând că uneori gesturile pot spune mai multe decât orice cuvinte.
De unde pot cumpăra bilete?
Biletele pentru „Mama păcălită” pot fi achiziționate de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii sau de pe platforma bilete.ro, de aici https://www.bilete.ro/mama-pacalita/.
Este recomandat să cumpărați biletele din timp, deoarece locurile se epuizează rapid.
Ce se întâmplă dacă întârzii la spectacol?
Ai auzit vreidată zicala „Timpul nu iartă pe nimeni”? Ei bine, în lumea spectacolelor, această expresie capătă un sens foarte concret! Dacă sosești după ridicarea cortinei la „Mama păcălită”, s-ar putea să descoperi că locul tău, cel rezervat, a fost deja „adoptat” de alt spectator entuziast. Nu pentru că cineva l-a furat, ci pentru că regulile teatrului spun că, odată început spectacolul, locurile rămase libere pot fi ocupate de alți spectatori. Vei fi condus discret de către un amabil supraveghetor de sală către locurile disponibile rămase – poate în spate, poate lateral, poate cu vedere parțială la dansul comic al găinilor.
Între timp, Lise și Colas probabil execută deja primele piruete ale poveștii lor de dragoste, iar tu, în loc să le admiri mișcările, te vei strecura printre rânduri, încercând să pășești la fel de grațios ca un balerin (dar probabil reușind mai degrabă să calci pe picioare și să provoci reacții dezaprobatoare). Așadar, pentru o experiență completă de balet, fii punctual ca metronomul dirijorului – vino cu 15-20 de minute înainte, găsește-ți liniștit locul și lasă-te purtat de fermecătoarea poveste de la primul până la ultimul acord muzical!
Cum ajung la Opera Comică pentru Copii?
Opera Comică pentru Copii se află în București, pe Calea Giulești nr. 16. Iată câteva moduri prin care poți ajunge aici:
– Cu STB: autobuzele 162, 163, 178, N 110, N 10, tramvaiele 11, 44 sau 41. Punct de reper: Podul Grant (sus sau jos) şi, de acolo, Opera Comică pentru Copii se află la o distanţă de câţiva paşi.
– Cu metroul: poţi merge pe linia M1 până la staţia „Crângaşi” (plus o staţie cu tramvaiul 41) sau cu M4 până la staţia „Gara de nord” şi de acolo încă două staţii cu autobuzul sau tramvaiul.
– Cu mașina: în acest caz, asigură-te că îți planifici timpul pentru a găsi un loc de parcare în apropiere. Locurile de parcare pot fi o problemă, mai ales în timpul spectacolelor.
– Cu bicicleta: pentru cei care preferă să pedaleze, există locuri de parcare pentru biciclete în apropierea Operei. Așa că pune-ți casca, adu-ți bicicleta și bucură-te de o plimbare până la spectacol!
Asigură-te că ajungi cu cel puțin 15-20 de minute înainte de începerea spectacolului pentru a avea timp să te acomodezi și să te pregătești pentru o experiență de neuitat!
