Figaro, Figaro, Figaro!
- +7 ANI
- 90 min
- Operă
- Sala Mare
Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani
Într-o dimineață liniștită, în frumosul oraş Sevilla, Contele Almaviva stă ascuns în fața unei case. Acolo locuiește Rosina, o fată isteață și curajoasă, de care este îndrăgostit. Dar Rosina este ținută sub cheie de doctorul Bartolo, un bătrân posac, care vrea să se însoare cu ea… doar ca să-i ia zestrea. Almaviva vrea să o cunoască pe Rosina pentru ceea ce este ea, nu pentru avere. Așa că îi cântă o serenadă dulce, sperând să o vadă la fereastră. Și chiar apare! Rosina aruncă o scrisoare în care îl întreabă cine este. Contele îi răspunde că se numește Lindoro și că e un student sărac.
Apare apoi Figaro, bărbierul orașului – glumeț, isteț și plin de idei! El nu doar că tunde și rade ca nimeni altul, dar știe toate bârfele din oraș și adoră să se bage în aventuri. Figaro se oferă să-l ajute pe Almaviva să o întâlnească pe Rosina și să o elibereze de sub controlul lui Bartolo. Începe o serie de planuri trăsnite: Almaviva se deghizează într-un soldat zgomotos, dat afară de Bartolo, apoi în profesor de muzică, pretinzând că vine să-i dea Rosinei o lecție de canto. În realitate, e un mod de a-i vorbi și de a se apropia de ea.
Rosina e isteață și nu se lasă păcălită. Ea simte că „Lindoro” e mai mult decât spune și se bucură să-l vadă din nou. Între timp, Bartolo și prietenul lui, Don Basilio, încearcă să grăbească o căsătorie între Bartolo și Rosina, ba chiar plănuiesc să-i strice reputaţia lui Almaviva cu bârfe și minciuni.
Figaro reuşeşte să fure cheia de la balcon, aşa că Almaviva și Rosina se pregătesc să fugă, dar scara dispare și sunt prinși! Tensiunea crește, iar notarul sosește să semneze căsătoria… doar că nu între Bartolo și Rosina, ci între Rosina și Almaviva, cu Figaro și Basilio martori. Bartolo își dă seama că a fost păcălit, dar când contele îi oferă zestrea fetei, lacom, se resemnează.
Rosina și Almaviva sunt împreună, Figaro se bucură că planul a reușit, iar întreaga poveste ne arată cât de departe pot merge inteligența, prietenia și… un pic de umor!
Rosina nu este o prințesă care așteaptă să fie salvată, ci o tânără implicată. care știe ce vrea și luptă pentru propria libertate.
Almaviva nu ar fi reușit să o cucerească pe Rosina fără ajutorul lui Figaro, care demonstrează că, uneori, prietenia valorează mai mult decât orice avere.
Personajele folosesc adesea comedia și spiritul pentru a face față situațiilor tensionate, oferindu-ne o lecție prețioasă despre puterea zâmbetului în fața adversității.
Contele Almaviva nu renunță la Rosina în ciuda obstacolelor, demonstrând că sentimentele autentice dau curaj și perseverență.
Deghizările multiple din operă ne amintesc să nu judecăm oamenii doar după cum arată sau după poziția socială. Contele se deghizează în oameni simpli pentru a-și atinge scopul, arătând că valoarea umană transcende rangul social.
Într-un oraș plin de cântece şi zâmbete trăia Figaro, un om tot timpul vesel. El era bărbier, adică tăia părul, aranja mustăți și pieptăna pe toată lumea! Dar Figaro nu făcea doar asta… era și foarte isteț, și mereu pus pe joacă!
În același oraș trăia şi o fată foarte frumoasă, Rosina, care era însă foarte tristă, pentru că locuia într-o casă mare cu Domnul Bartolo, un bătrân mereu supărat, care spunea tot timpul „nu” și „n-ai voie”! Nici nu o lăsa să iasă afară din casă…Ei bine, un tânăr drăguţ şi vesel, pe nume Almaviva, voia să se împrietenească cu Rosina. Doar că avea o mare problemă. Cum ar fi putut s-o vadă, dacă Domnul Bartolo o ținea tot timpul închisă în casă?
Așa că Almaviva îl cheamă în ajutor pe… ghici cine? Pe Fiiii-ga-rooo! Acesta a sosit repede, cu o pălărie mare și un plan curajos! „Am să vă ajut eu!” – spuse el vesel. Și de aici începe distracţia:
Întâi, îl îmbracă pe Almaviva în soldat, ca să poată intra în casă să o vadă pe Rosina!
Apoi, îl îmbracă în profesor, ca să îl păcălească pe Bartolo!
Între timp, îl ajută pe Almaviva să îi trimită Rosinei hârtiuţe cu poezii și să îi cânte sub fereastră!
Rosina se bucură şi începe să zâmbească din nou, iar Almaviva e tare fericit. Însă nu şi Domnul Bartolo, care îşi dă seama că a fost păcălit și se supără foarte tare! Însă oricât se împotriveşte, se vede nevoit să accepte ca Rosina să se împrietenească cu Almaviva.
La final, Rosina iese afară din casă şi se organizează o mare petrecere, în care toată lumea cântă şi dansează! La fel şi Figaro, care se simte deja pregătit pentru o nouă aventură!
În coloratul şi zgomotosul oraş Sevilla trăia cel mai isteţ bărbier din lume – Figaro. El nu se ocupa doar de tunsul părului şi aranjarea mustăţilor şi a perciunilor; era, totodată, şi un maestru al planurilor secrete şi al distracţiei! Toată lumea îl cunoştea şi îl aprecia.
Nu departe de el locuia Rosina, o fată frumoasă şi deşteaptă, care se simţea ca prinsă într-o cuşcă de bătrânul Bartolo. Acest om urâcios şi posac o ţinea mereu închisă în casă şi nu o lăsa să vadă lumea din afara zidurilor şi să îşi facă prieteni. Tot în Sevilla locuia şi tânărul şi curajosul Almaviva, care într-o zi, o zăreşte din stradă la un moment dat pe Rosina şi se îndrăgosteşte pe loc de ea, decizând să o ia de soţie.
Îi cântă un cântec minunat sub fereastră, iar fata este fermecată de vocea sa. Aşa că, devine curioasă să afle cine este frumosul necunoscut care îi cântă sub balcon. Dar cum să se apropie oare cei doi unul de celălalt, dacă Bartolo nu o lasă pe Rosina nici să iasă la geam? Almaviva are însă o idee grozavă: îl cheamă în ajutor pe Figaro, regele planurilor grozave. Aşa începe cea mai amuzantă aventură!
Cu ajutorul lui Figaro, Almaviva se deghizează întâi într-un soldat năzdrăvan şi zgomotos, care încearcă să pătrundă în casă… însă nu reuşeşte. Almaviva se transformă apoi în profesor de muzică, prilej să stea de vorbă cu Rosina… dar e aproape prins! În tot acest timp îi trimite scrisori secrete, îi cântă serenade, iar Rosina începe să zâmbească tot mai mult.
Când îşi dă seama că se întâmplă ceva ciudar, domnul Bartolo se enervează, plănuieşte să se răzbune, se învârte de zor prin casă, dar… prea târziu! Rosina și Almaviva îşi dau seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt și hotărăsc să rămână mereu împreună!
Iar Figaro? Dansează şi cântă de bucurie că planul lui genial a funcţionat. Mai mult, e pregătit să plece spre noi aventuri, gata să mai ajute pe cineva să îşi găsească fericirea!
Când ceva nu merge, Figaro şi Almaviva se gândesc la idei noi şi amuzante! Primul plan nu a mers? Au încercat altul! Când ne blocăm în ceva, e bine să ne gândim la soluţii felurite şi să nu renunţăm!
Figaro l-a ajutat pe Almaviva pentru că aşa fac prietenii adevăraţi! Când cineva drag are o problemă, noi încercăm să-l ajutăm, la fel cum şi ei ne-ar ajuta pe noi. Figaro nu a cerut nimic în schimb – doar i-a făcut plăcere să vadă că planul lui a reuşit!
Bartolo greşea că nu o lăsa pe Rosina să se bucure de libertate. Toată lumea are nevoie de asta! Copiii au nevoie să se joace cu prietenii, să se plimbe şi să descopere permanent lucruri noi. Nimeni nu ar trebui să stea tot timpul în casă!
Chiar şi când lucrurile nu merg bine, putem găsi motive să zâmbim! Figaro era mereu vesel şi optimist, iar asta i-a ajutat pe toţi să se simtă mai bine. Când zâmbim, şi cei din jurul nostru se simt mai fericiţi!
Domnul Bartolo vrea să o țină pe Rosina doar pentru el, dar învață că nu poți opri pe cineva să fie fericit. Prietenia și libertatea sunt importante pentru toți.
Figaro, Rosina, Almaviva și chiar Bartolo – fiecare ajută ca povestea să fie interesantă. Și noi, în viața de zi cu zi, avem locul și povestea noastră. Şi merităm să fim iubiţi pentru ceea ce suntem cu adevărat.
În 1816, când Rossini și-a prezentat „Bărbierul din Sevilla” (titlul original al versiunii adaptate – „Figaro, Figaro, Figaro!” – de la Opera Comică pentru Copii) pentru prima dată, publicul italian a huiduit spectacolul cu o vehemență care ar fi făcut invidioși mulţi comentatori de pe rețelele sociale de astăzi. O pisică rătăcită a trecut nepăsătoare pe scenă, profesorul de muzică și-a spart nasul în timpul reprezentației, iar susținătorii rivalului Giovanni Paisiello au venit special să facă scandal.
Și totuși, iată-ne aici, peste două secole mai târziu, râzând cu poftă la aceleași situații comice, aplaudând aceleași arii virtuoze și recunoscând în personajele lui Rossini tipologii umane care par să fi fost trasate ieri, nu în secolul al XVIII-lea.
Cu ajutorul lui Figaro, Almaviva se deghizează întâi într-un soldat năzdrăvan şi zgomotos, care încearcă să pătrundă în casă… însă nu reuşeşte. Almaviva se transformă apoi în profesor de muzică, prilej să stea de vorbă cu Rosina… dar e aproape prins! În tot acest timp îi trimite scrisori secrete, îi cântă serenade, iar Rosina începe să zâmbească tot mai mult.
Când îşi dă seama că se întâmplă ceva ciudar, domnul Bartolo se enervează, plănuieşte să se răzbune, se învârte de zor prin casă, dar… prea târziu! Rosina și Almaviva îşi dau seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt și hotărăsc să rămână mereu împreună!
Iar Figaro? Dansează şi cântă de bucurie că planul lui genial a funcţionat. Mai mult, e pregătit să plece spre noi aventuri, gata să mai ajute pe cineva să îşi găsească fericirea!
La prima vedere, pare doar o farsă cu travestiuri, portițe deschise în miez de noapte și planuri năstrușnice.
Dar cine ascultă cu atenție și râde cu mintea trează, descoperă o comedie cu subtext, o satiră socială fină, în care ritmul replicilor și al muzicii nu lasă nimic la voia întâmplării. Secretul acestei longevități comice extraordinare stă în colaborarea strălucită dintre libretistul Cesare Sterbini şi compozitorul Gioachino Rossin, care împreună au reușit să capteze ceva fundamental despre natura umană.
Opera nu se bazează pe glume conjuncturale sau pe referințe de circumstanță, ci pe situații universale care traversează epocile.
Comicul din această operă funcționează pe mai multe nivele simultane, fiecare cu farmecul și mecanismul său propriu:
- Comicul de situație – travestiurile, schimbările de identitate, personajele care se ascund în dulap sau care vorbesc fără să știe cu cine au de-a face creează momente de încurcătură explozivă.
- Comicul de caracter – fiecare personaj este o tipologie: Bartolo – bătrânul gelos și încăpățânat; Rosina – aparent delicată, dar de fapt independentă și ageră; Figaro – amestec de â istețime, oportunism și generozitate.
- Comicul de limbaj – poate cel mai savuros tip. Versuri rapide, jocuri de cuvinte, repetiții intenționate, tirade care sfidează respirația umană. Aici intră în scenă baritonul, care „spune” mai mult decât cântă, și o face într-un ritm amețitor.
- Comicul muzical – poate cel mai subtil. Rossini scrie crescendo-uri care se umflă ca o glumă ce scapă de sub control. Se joacă cu așteptările auditive. Apare o tobă, dispare. Îți dă impresia că totul explodează, apoi se oprește brusc. Muzica devine partenerul perfect al farselor.
Această arhitectură comică stratificată asigură funcţionalitatea spectacolului pentru tipologii foarte largi de public, de la cel căruia îi place farsa evidentă până la cel care savurează subtilitățile psihologice.
Ce face această operă atât de vie și azi? Temele sunt etern umane. Un bătrân care vrea să se însoare cu o fată tânără? Încă întâlnim. Un vânător de zestre? De asemenea. Un conte care se ascunde sub identitatea unui om obișnuit pentru a fi iubit sincer? Sună familiar. Gelozie, bârfe, deghizări, orgolii umflate, contracte de căsătorie făcute pe furiș… toate par desprinse, mai degrabă, dintr-o comedie romantică modernă sau dintr-un serial cu încurcături savuroase. Figaro este încarnarea eternă a omului care își folosește inteligența și farmecul pentru a naviga printr-o lume complicată. El reprezintă tipul pozitiv al mediatorului, cel care vede oportunități acolo unde alții văd obstacole și care transformă orice problemă într-o aventură. Almaviva, departe de a fi un aristocrat superficial, este portretul sensibil al omului care caută autenticitatea în relații.
Dorința sa de a fi iubit pentru el însuși, nu pentru statutul social, îl face profund uman și empatic. Planurile sale elaborate de cucerire nu sunt semne de frivolitate, ci expresii ale unei porniri romantice sincere, care refuză să accepte că dragostea poate fi cumpărată sau impusă. Dincolo de poveste, ceea ce rămâne actual este râsul cu sens. Rossini și libretistul Cesare Sterbini nu râd la întâmplare. Își aleg țintele: autoritatea abuzivă, ipocrizia, lăcomia, vanitatea. E un tip de umor care nu strivește, ci luminează. Un umor care pune oglinda în față, dar fără să ridiculizeze cu răutate. Iar publicul, indiferent de epocă, înțelege și reacționează. Pentru că știe că râde, de fapt, și de el.
Dar ceea ce transformă o comedie bună într-o capodoperă eternă pe teren liric este, în cele din urmă, valoarea muzicală excepțională. Rossini nu a compus pur și simplu melodii frumoase peste o intrigă amuzantă, ci a creat o fuziune perfectă între dramaturgie și muzică, o construcţie în care fiecare notă servește narațiunea și fiecare situație comică este amplificată de geniul melodic. Rossini persiflează chiar şi convențiile operei. Aria devine uneori parodie a unei arii. Orchestrația e uneori neașteptat de simplă sau pur şi simplu exagerată în direcţie comică. Finalul actului I este haotic în mod controlat, o „nebunie muzicală” care anticipează sitcomurile moderne.
Muzica are o vitalitate care n-a pălit niciodată. A intrat, astfel, în reclame, desene animate, filme. Cine n-a văzut „The Rabbit of Seville” cu Bugs Bunny și nu a recunoscut instantaneu uvertura? E o dovadă că Rossini a atins nu doar publicul cult, ci și cultura populară, și a făcut-o cu farmec şi în stil mare. Faimosul „crescendo Rossini” nu este doar o tehnică spectaculoasă, ci un instrument narativ de precizie chirurgicală.
Când tensiunea crește treptat și explodează în finalurile de act, muzica nu doar că însoțește acțiunea, ea devine acțiunea însăși.
Publicul simte fizic accelerarea, se lasă purtat de valul sonor și râsul apare nu numai din stimularea vizuală, ci inclusiv din cea strict muzicală, care potenţează şi adânceşte nuanţele umoristice. Aria lui Figaro, „Largo al factotum”, demonstrează perfect această alchimie. Textul, cu repetiția obsesivă a numelui și cu enumerarea rapidă a serviciilor, ar putea să pară lipsit de sens citit pe hârtie. Dar când Rossini îl îmbracă în muzică, prin ritmurile sale sincopate, pasajele virtuoze și melodia care pare să danseze de una singură, totul dobândeşte o energie irezistibilă. Nu e de mirare că această arie a devenit banda sonoră pentru nenumărate desene animate și reclame.
Rossini a avut ingeniozitatea de a descoperi că virtuozitatea vocală și comedia nu se exclud reciproc, dimpotrivă, se potențează. Aria Rosinei, „Una voce poco fa”, cu cascadele sale de coloratură și ornamentațiile elaborate, este mai mult decât o demonstrație de măiestrie tehnică. Ea este, de fapt, portretul muzical al unei tinere inteligente și hotărâte, care își folosește farmecul și talentul pentru a-și atinge scopurile.
Acest tip de abordare a revoluționat opera comică. Pentru că acolo unde alți compozitori vedeau fie comedie, fie virtuozitate, Rossini a demonstrat că râsul poate fi la fel de sofisticat și de emoționant ca orice tragedie. Personajele sale nu sunt caricaturi de operetă, ci ființe complexe cărora li se întâmplă să trăiască în situații amuzante.
Forța comică a operei nu vine din atacuri directe la adresa unor instituții specifice, ci din observarea lucidă a slăbiciunilor umane universale. Dr. Bartolo nu este doar un medic corupt din Sevilla secolului al XVIII – lea, ci reprezentantul etern al bărbatului în vârstă care confundă posesia cu dragostea. Don Basilio încarnează tipul uman al oportunistului care își vinde principiile pentru avantaje materiale, un tip care, din păcate, nu lipsește din nicio epocă.
Rossini nu moralizează, nu predică, ci observă, surâde și ne invită să zâmbim alături de el. Şi tocmai această abordare relaxată şi elegantă face ca opera să rămână proaspătă și relevantă, evitând capcanele satirei agresive care îmbătrânește odată cu țintele sale.
Se spune că oamenii râd la fel de mii de ani, doar glumele se schimbă. Dar cele mai bune glume nu se demodează. Iar „Bărbierul din Sevilla” funcționează azi exact pentru că nu se ia prea în serios. Se joacă cu reguli, le răstoarnă, le repune în picioare – iar publicul participă activ la joc. „Bărbierul din Sevilla” a stabilit formula perfectă pentru opera comică: personaje credibile în situații extraordinare, muzică ce servește drama, virtuozitate care amplifică emoția și umor care nu umilește, ci se raportează cu tandreţe la vicii şi slăbiciuni. Verdi însuși a numit-o „cea mai frumoasă operă buffa care există”, iar Beethoven a prezis că „va fi reprezentată atât timp cât va exista opera italiană”. Şi niciunul nu a greşit.
Sunt destule exemple în prezent de umor adesea zgomotos sau agresiv. În acest context, „Bărbierul din Sevilla” rămâne o lecție de umor cu stil. E o comedie scrisă cu mână de compozitor genial, care înțelege că muzica poate face gluma mai ascuțită, dar și mai fină.
Este, în același timp, o operă despre libertate, despre curajul de a înfrunta o lume rigidă cu zâmbetul pe buze și despre inteligența care iese mereu la suprafață. Succesul în timp al acestui spectacol nu se datorează doar nostalgiei sau respectului pentru tradiție.
Opera continuă să ne cucerească pentru că Rossini a reușit să creeze ceva rar în artă: o lucrare care este în același timp perfect accesibilă și deosebit de rafinată, profund umană și spectaculos de virtuoză din punct de vedere tehnic, amuzantă la prima vedere și emoționantă la a doua, a treia sau chiar a patra. „Bărbierul din Sevilla” ne amintește de puterea vindecătoare a râsului generos, care ne unește în loc să ne separe.
- Regizor: Cristian Mihăilescu
- Dirijori: Alexandru Ilie, Gheorghe Iliuță
- Scenografie: Bogdana Pascal
- Coregrafie: Ionuț Picincu
- Pregătire muzicală, pianiști: Andreea Archip, Abel Corban, Marius Groza, Mihaela Neacșu
Despre ce este vorba în acest spectacol?
„Figaro, Figaro, Figaro!”, adaptare a operei „Bărbierul din Sevilla” este o explozie de vervă, ritm și inteligență muzicală. Este o comedie vie, spumoasă, care pune în mișcare o lume plină de deghizări, încurcături și planuri năstrușnice. Dar dincolo de umorul său cuceritor, spectacolul o este o satiră socială subtilă și inteligentă, o meditație despre libertate, despre aparențe și despre curajul de a-ți urma drumul, chiar și atunci când totul pare împotrivă. Muzica lui Rossini este adevăratul motor al acțiunii: sprintenă, jucăușă, cu ritmuri care se învârtesc în spirală și țin publicul într-o stare de așteptare continuă. Aria celebră a lui Figaro „Largo al factotum”, e doar una dintre perlele unei partituri care combină precizia aproape matematică cu bucuria pură de a cânta și a trăi. Vocea umană devine instrument de comedie, de emoție și de ironie fină, iar ansamblurile vocale se transformă în adevărate mecanisme de ceasornic, în care haosul aparent este, de fapt, perfect reglat.
Un spectacol despre isteţime și umanitate, despre cum râsul devine o formă de revoltă în fața egoismului și a autorității abuzive. Figaro este un frizer cu replici istețe, dar este, totodată, şi un simbol al spiritului liber, al gândirii rapide și al solidarității. Iar Rossini, prin parcursul său, ne spune că arta poate fi un mod de a învinge, nu cu forța, ci cu inteligență, cu bună dispoziție și cu un strop de șiretenie.
Cine a fost compus muzica spectacolului?
Gioachino Rossini (1792–1868), unul dintre cei mai importanți compozitori de operă ai tuturor timpurilor, celebru pentru muzica sa plină de energie, ritm alert și arii pe care le fredonezi fără să vrei. Rossini a compus prima sa operă la doar 18 ani, iar până la 38 de ani, când a încetat brusc și surprinzător să mai compună, definitivase 39 de opere care au transformat peisajul muzical european. Multe anecdote au rămas în urma jovialului şi supraponderalului Rossini, renumit pentru comoditatea proverbială (care, nu-l împiedica însă, să scrie cu o extremă rapiditate partiturile sale de operă) dar şi pentru pasiunea pentru mâncarea bună şi femeile frumoase.
Umorul şi optimismul care îl caracterizau se oglindesc ca trăsături definitorii în muzica sa. Privirea ironică a lui Rossini era mereu activă, îndreptată atât asupra propriei persoane, cât şi a contemporanilor, toate defectele umane şi mai ales convenienţele sociale fiind savuros persiflate în operele lui. „Bărbierul din Sevilla”, capodoperă a sa, prezentată la Opera Comică pentru Copii în variantă condensată sub titlul „Figaro, Figaro, Figaro” ,este considerată una dintre cele mai valoroase opere comice din câte au fost create și una dintre cele mai populare opere comice din toate timpurile.
Ce face muzica lui Rossini atât de specială? Rossini a fost un maestru al crescendo-ului tehnica prin care intensitatea muzicii crește treptat până la un moment culminant electrizant. Melodiile sale sunt extrem de frumoase și cantabile, pline de energie contagioasă și veselie, având darul de a transmite emoții autentice. Deși s-a retras devreme din lumea operei, Rossini a continuat să compună muzică sacră și piese de salon, iar pasiunea sa pentru gastronomie a devenit legendară – numeroase preparate culinare fiind denumite în onoarea sa.
Cine a scris textul?
Textul sau, cum se spune în operă, libretul, a fost scris de Cesare Sterbini, un scriitor înzestrat, cu un simț fin al umorului, care a știut să transforme o poveste plină de întorsături haioase într-un spectacol irezistibil. Inspirat de piesa „Bărbierul din Sevilla” a lui Beaumarchais, Sterbini a păstrat esența spiritului francez (glume deștepte, ritm alert, personaje colorate), dar i-a dat o savoare italiană: expresivă, muzicală, spectaculoasă.
Sub condeiul lui Sterbini, Figaro devine un adevărat maestru al improvizației, Bartolo – o caricatură genială a autorității rigide, iar Rosina – o eroină deloc naivă, ci isteață, hotărâtă și stăpână pe alegerile ei. Dincolo de replicile amuzante, Sterbini a reuşit să construiască un mecanism teatral perfect, fiecare cuvânt având ritmul propriu şi fiecare replică pregătind o răsturnare de situație.
Peste toate acestea, limba italiană, curgătoare, muzicală şi atât de colorată, devine partener de dans pentru voce și orchestră. Textul alăturat muzicii sclipitoare a lui Rossini, a transformat spectacolul într-una dintre cele mai iubite comedii din toate timpurile.
Care sunt principalele personaje?
Figaro
Bărbierul din Sevilla, cu zâmbetul permanent și energia inepuizabilă, un adevărat maestru al improvizației și al strategiilor inteligente. Este cel mai popular personaj din oraș, cunoscut pentru abilitățile sale de a tunde, bărbieri și… rezolva probleme! Inteligent, inventiv și mereu bine dispus, Figaro este meșterul păpușar care trage sforile din umbră pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Celebra sa arie „Largo al factotum” („Faceți loc omului bun la toate”) cu repetiția numelui său „Figaro, Figaro, Figaro!” a devenit unul dintre cele mai recognoscibile momente din istoria operei.
Contele Almaviva
Un tânăr nobil chipeș și romantic, este dispus să facă orice pentru a o cuceri pe Rosina. Spre deosebire de alți aristocrați, el nu se bazează pe avere, ci pe inteligență și sinceritate. Alege să se deghizeze în oameni simpli pentru a câștiga dragostea Rosinei prin propriile merite, nu datorită rangului său. Deși uneori impulsiv, el demonstrează un caracter nobil și o loialitate profundă față de sentimentele sale.
Rosina
Tânăra pupilă a doctorului Bartolo, o fată frumoasă cu o minte ageră și un caracter hotărât. Deși pare fragilă, Rosina este determinată să-și ia soarta în propriile mâini. Ea combină dulceața feminină cu inteligența și curajul, demonstrând că este mult mai mult decât o simplă „domnișoară în pericol”. Deși este ținută prizonieră de Bartolo, găsește mereu modalități de a comunica și de a-și exprima dorințele.
Doctorul Bartolo
Bătrânul tutore al Rosinei, un personaj comic care reprezintă autoritatea depășită. Dornic să se căsătorească cu pupila sa pentru averea ei, doctorul Bartolo este suspicios, ușor de păcălit și adesea confuz în fața planurilor ingenioase ale lui Figaro. Deși antagonist, el are momentele sale amuzante care îl fac aproape simpatic.
Don Basilio
Profesorul de muzică al Rosinei, un personaj care adaugă umor prin exagerările sale și dorința de a profita de orice situație. Aria sa despre calomnie („La calunnia”) este un moment comic memorabil, în care explică cum un zvon mic poate deveni o furtună devastatoare. Deși încearcă să-l ajute pe Bartolo, este ușor de păcălit și manipulat de cei mai isteți decât el.
Berta
Menajera doctorului Bartolo, care oferă comentarii amuzante despre nebunia din jurul ei. Deși un rol mai mic, ea aduce perspective comice asupra iubirii și nebuniei pe care aceasta o provoacă.
De ce să vii? Pentru că:
Este o aventură tonică şi plină de umor, care te cucerește din primele minute. „Figaro, Figaro, Figaro!” este un spectacol în care comedia și muzica se îmbină desăvârşit, creând o experiență teatrală vie și dinamică. Situațiile amuzante și dialogurile inteligente te vor ține în priză pe tot parcursul reprezentației. Vei râde și vei fredona melodiile mult timp după spectacol. Muzica lui Rossini este contagioasă, plină de ritm și vitalitate, cu pasaje vocale impresionante și crescendo-uri amețitoare.
Te vei surprinde fredonând „Figaro, Figaro!” în zilele următoare, semn că efectul spectacolului nu s-a stins în tine. Personajele sunt savuroase și autentice în toată complexitatea lor. De la iscusitul Figaro la caraghiosul Bartolo, de la inteligenta Rosina până la exageratul Don Basilio, fiecare personaj este construit cu atenție și interpretat cu măiestrie, aducând pe scenă o galerie de caractere umane recognoscibile și captivante.
Este o lecție despre curaj, inteligență și dragoste adevărată. Povestea lui Figaro și a prietenilor săi demonstrează convingător că oricine poate învinge greutățile cu un plan bun și multă determinare, indiferent de statutul social sau de obstacolele întâmpinate. Sub stratul de comedie se ascunde un mesaj profund despre demnitate și autenticitatea sentimentelor.
Este un spectacol care te face să pleci acasă cu zâmbetul pe buze. Veselia, energia și ritmul antrenant al acestei opere reușesc să ridice moralul și să ofere o pauză binevenită din rutina zilnică. Accesibil și plăcut pentru toate vârstele, este alegerea ideală pentru o ieșire în familie care va lăsa amintiri frumoase și durabile tuturor.
Ce se întâmplă dacă întârzii la spectacol?
Dacă ajungi după ce cortina s-a ridicat, te afli într-o situație la fel de complicată ca a lui Almaviva când încearcă să intre în casa lui Bartolo! Din păcate, după începerea spectacolului, locul de pe biletul tău își pierde valabilitatea și poate fi ocupat de oricine altcineva care a avut inspirația să sosească la timp. Spre deosebire de contele nostru, care avea planuri geniale cu deghizări și scheme, tu nu vei putea să te prefaci a fi un soldat sau un profesor de muzică pentru a-ți revendica scaunul!
Organizatorii spectacolului vor încerca să-ți găsească un alt loc disponibil, dar nu pot garanta că vei avea aceeași vizibilitate sau confort ca cea pentru care ai plătit inițial. Așa că, ia exemplul de la Figaro, cel mai organizat bărbier din Sevilla. și planifică-ți sosirea la timp! La urma urmei, nu vrei să ratezi celebra arie „Largo al factotum” pentru că ai avut o întârziere la fel de neprevăzută ca apariția lui Don Basilio în mijlocul planurilor perfecte ale eroilor noștri!
De unde pot cumpăra bilete?
Biletele pentru „Figaro, Figaro, Figaro” pot fi achiziționate de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii sau de pe platforma bilete.ro, de aici https://www.bilete.ro/Figaro-Figaro-Figaro/.
Este recomandat să cumpărați biletele din timp, deoarece locurile se epuizează rapid.
Cum ajung la Opera Comică pentru Copii?
Opera Comică pentru Copii se află în București, pe Calea Giulești nr. 16. Iată câteva moduri prin care poți ajunge aici:
– Cu STB: autobuzele 162, 163, 178, N 110, N 10, tramvaiele 11, 44 sau 41. Punct de reper: Podul Grant (sus sau jos) şi, de acolo, Opera Comică pentru Copii se află la o distanţă de câţiva paşi.
– Cu metroul: poţi merge pe linia M1 până la staţia „Crângaşi” (plus o staţie cu tramvaiul 41) sau cu M4 până la staţia „Gara de nord” şi de acolo încă două staţii cu autobuzul sau tramvaiul.
– Cu mașina: în acest caz, asigură-te că îți planifici timpul pentru a găsi un loc de parcare în apropiere. Locurile de parcare pot fi o problemă, mai ales în timpul spectacolelor.
– Cu bicicleta: pentru cei care preferă să pedaleze, există locuri de parcare pentru biciclete în apropierea Operei. Așa că pune-ți casca, adu-ți bicicleta și bucură-te de o plimbare până la spectacol!
Asigură-te că ajungi cu cel puțin 15-20 de minute înainte de începerea spectacolului pentru a avea timp să te acomodezi și să te pregătești pentru o experiență de neuitat!
