Poveștile pentru copii cuceresc sufletele la orice vârstă, fapt pentru care cred cu tărie că sunt scrise pentru puii de om, dar au o dulceață aparte la vârsta adultă. Și, să fim serioși, cu toții avem nevoie de un pic de inocență, candoare și bucuria aceea pură, nedisimulată în viețile noastre. Iar Irene Postolache ne oferă toate aceste lucruri din plin, construind cu pană măiastră un univers pe cât de magic, pe atât de încărcat de emoții fel de fel.
Scrisă într-un ritm alert, care te cucerește încă de la primele pagini, De ce se bat pisicile? este genul acela de carte pe care o transformi rapid într-un bun prieten, mai ales dacă ai vârsta Anabellei, în jur de zece, unsprezece ani. Urmându-i pașii, ajungi să nu te mai simți chiar atât de singur și primești forța necesară pentru a învăța lecțiile pe care viața ți le oferă, chiar copil fiind, și de a merge mai departe cu înțelepciune și, de ce nu, puțin sarcasm. Și niscaiva șotii, care li se iartă copiilor, mai ales atunci când faptele sunt făcute cu intenții bune. Și nici măcar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Trebuie doar să vă avântați pe urmele fetiței care stă cu ochii pe fratele ei vitreg, Robert, și pe mama cea nouă mai ceva decât un pirat pe harta comorilor ascunse.
De ce se bat pisicile? este un roman care aduce aminte de zilele de școală, ba chiar și de cele în care mergeam în tabără, copii fiind. Cei mici o vor adora pe Anabella, în care se vor regăsi, iar cei mari vor învăța să fie mai atenți la nevoile piticilor din viața lor. Este o poveste încărcată de emoția aceea în stare pură, plină de înțelesuri, care ți se cuibărește direct în suflet. E o carte caldă, dureroasă, care ne învață extrem de multe lecții. O carte pentru copii, mai plină de sensuri pentru oamenii mari.

Oana-Alexandra Nica
Blogger la Crâmpeie de suflet