WordPress WooCommerce Themes

Nu ai adăugat nici un element.

Peste 110.000 de participanți la Târgul „Poveste de Crăciun” 2025 – o ediție a recordurilor la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii încheie ediția 2025 a Târgului „Poveste de Crăciun”, desfășurată în perioada 21 noiembrie – 28 decembrie, după 21 de zile de eveniment, organizate pe parcursul a 6 weekenduri, cu un bilanț care confirmă statutul târgului drept unul dintre cele mai ample și coerente proiecte culturale dedicate familiei și copilăriei din România.

Pe parcursul acestei ediții, peste 110.000 de vizitatori au trecut pragul Operei Comice pentru Copii, bucurându-se de o experiență integrată care a îmbinat spectacolul, muzica, filmul, jocul, lectura și solidaritatea socială, într-un decor festiv, construit special pentru universul copilăriei.

Componenta artistică a avut un rol central: 56 de reprezentații din 7 titluri diferite au fost jucate pe scenele OCC, completate de 20 de concerte de colinde susținute în târg, care au adus spiritul sărbătorilor mai aproape de publicul de toate vârstele. În același timp, 9 filme de Crăciun au fost difuzate în Sala Mare, consolidând dimensiunea cinematografică a programului de iarnă.

Zona de atracții a fost una dintre cele mai frecventate, cu 260.000 de Tichete OCC utilizate la cele 23 de atracții diferite, de la carusel și trenuleț, până la experiențe tematice și interactive, concepute pentru a stimula imaginația și jocul în familie.

Un moment cu totul special al ediției 2025 l-a constituit participarea impresionantă a copiilor din programul Cantus Mundi: 1.700 de copii din coruri din întreaga țară au colindat publicul târgului, transformând fiecare weekend într-o adevărată sărbătoare a vocilor tinere și a comunității.




Dimensiunea educativă și culturală a fost completată de lansarea volumului „Jurnalul unui fotbalist de buzunar” semnat de Alec Blenche, precum și de campania caritabilă „Moș Nicolae umple biblioteci – ajută și tu!”, în cadrul căreia au fost colectate sute de cărți, ce vor ajunge în biblioteci și comunități cu acces limitat la resurse educaționale.

Ediția din acest an a marcat și o premieră absolută: Bebe Christmas Market, primul târg de Crăciun din România dedicat exclusiv bebelușilor, care a atras 1.700 de copii foarte mici, alături de părinții lor, într-un spațiu adaptat nevoilor timpurii de explorare, siguranță și conectare.

Târgul „Poveste de Crăciun” 2025 reconfirmă misiunea Operei Comice pentru Copii de a construi evenimente culturale complexe, care depășesc divertismentul de sezon și devin experiențe formative, comunitare și memorabile pentru întreaga familie.

Intrarea la „Poveste de Crăciun” a fost gratuită, accesul la activități realizându-se pe baza Cardului OCC – sistemul de plată electronică prin tichete introdus de instituție pentru a facilita gestionarea experiențelor din Grădina OCC. Cardul poate fi reîncărcat și utilizat la toate evenimentele Operei Comice pentru Copii până la finalul stagiunii.

Opera Comică pentru Copii mulțumește publicului, artiștilor, partenerilor și tuturor celor implicați în realizarea acestei ediții și invită comunitatea să rămână aproape de proiectele culturale dedicate copiilor și părinților, pe tot parcursul anului.

Distribuie articolul

„Petrică și lupul”. O aventură care prinde viață prin muzică!


Cum sună o poveste atunci când instrumentele devin personaje? „Petrică și lupul” îi invită pe cei mici să descopere o lume în care muzica spune mai mult decât cuvintele, iar fiecare personaj se face auzit în felul său.

Te așteptăm alături de copilul tău la Opera Comică pentru Copii, să descoperiți împreună o aventură plină de surprize și farmec, în lumea sunetelor și a poveștilor!


Ai văzut ofertele? Pregătește-ți din timp coșul! 

Pregătirile de iarnă sunt în toi, așa că tocmai ți-am dezvăluit pe site o parte din surprizele și reducerile pe care le-am pregătit pentru tine la Opera Comică pentru Copii.

Te invit să arunci o privire peste oferte și să-ți pui produsele preferate în coș încă de acum. Pe 6 noiembrie dăm startul oficial campaniei de Black Friday, așa că poți fi cu un pas înainte!