WordPress WooCommerce Themes

Nu ai adăugat nici un element.

O stagiune ca un spectacol în sine:peste 170.000 de participanți la evenimentele Operei Comice pentru Copii

Stagiunea 2025–2026 s-a încheiat, dar tot ce am construit împreună în ultimele 9 luni merită menționat. Anul acesta, Opera Comică pentru Copii a adunat peste 170.000 de participanți la spectacole, evenimente și programe – copii, părinți, bunici și prieteni ai teatrului care au ales, lună de lună, să facă parte din povestea noastră. Biletele pentru noua stagiune sunt deja puse în vânzare pe operacomica.ro.
Activitate la sediu
Sălile noastre au fost, ca de fiecare dată, locul cel mai potrivit în care poveștile au prins viață: am susținut 646 de reprezentații la sediu și 101 ateliere pentru copiii de 0-3 ani. Publicul a răspuns cu entuziasm: 90.584 de bilete vândute și încă 888 aflate în așteptare, pe care instituția noastră le-a dublat – 888 de bilete au fost achiziționate de spectatori, 888 au fost oferite de OCC – astfel încât 1.776 de copii din medii sociale defavorizate sau cu diverse dizabilități au participat la spectacolele și evenimentele OCC, semn al interesului constant pentru teatrul nostru. Toate aceste cifre transmit, de fapt, o singură poveste: an de an, tot mai multe familii aleg teatrul ca loc de întâlnire și bucurie, iar cele care achiziționează și bilete în așteptare, duc această bucurie mai departe, la copiii care nu au altfel acces la spectacole. În același timp, OCC a fost gazda a 110 petreceri de zi de naștere, momente în care copiii au sărbătorit în mijlocul poveștilor lor preferate. Pe lângă cei peste 90 000 de spectatori în săli, aproape 3000 de părinți au participat la ateliere cu copiii lor de 0-3 ani, iar peste 77 000 de persoane, însumat, au vizitat cele șase festivaluri organizate în aer liber la sediul din Calea Giulești nr. 16.

Șase premiere, inclusiv într-un festival internațional
Stagiunea a adus pe scenă șase producții noi, fiecare din alt registru. Iubitorii de operă au avut parte
de Gianni Schicchi (regia: Cristian Mihăilescu), iar cei care îndrăgesc musicalul s-au lăsat purtați în universul nemaiîntâlnit din Charlie și fabrica de ciocolată (regia: Emil Pantelimon). În Salonul Mozart, publicul a descoperit o nouă producție concepută și prezentată de magicianul Bogdan Muntean, Fantoma și Magicianul, iar tema vrăjitoriilor a ajuns din nou și în Sala Mare, unde publicul a intrat în atmosfera de spectacol mozaic a Nopții Vrăjitoarelor. Cei mai mici spectatori au descoperit universul senzorial și muzical al spectacolului Bubu visează (regia: Andreea Soare și Irina Furdui), care a avut premiera în Festivalul Internațional Shakespeare Craiova 2026. Stagiunea s-a încheiat în ritm de balet, cu premiera Unde au dispărut rățuștele năzdrăvane, o coproducție Opera Comică pentru Copii – Școala de Balet Jaqueline dedicată celor mici.
Trei spectacole extraordinare
Momentele speciale ale anului au avut propriile lor evenimente dedicate: magia sărbătorilor de iarnă
a prins contur în Poveste de Crăciun (regia: Cristian Mihăilescu), titlu ce s-a jucat de 19 ori în luna
sărbătorilor, iar rafinamentul scenei a fost sărbătorit prin Gala de Balet (pe 1 aprilie) și Gala de Operă (pe 27 iunie).

Șase festivaluri în aer liber
Am ieșit din sală și am dus bucuria spectacolului direct în mijlocul comunității. Stagiunea a debutat
cu Bebe Fest #8, desfășurat între 12 și 28 septembrie 2025, urmat de atmosfera de toamnă a Târgului Vrăjitoarelor, între 10 octombrie și 2 noiembrie 2025. Sărbătorile de iarnă au adus Povestea de Crăciun, în perioada 21 noiembrie – 28 decembrie 2025, iar primăvara a fost marcată de Festivalul Cărților Deschise, între 6 și 22 martie 2026, și de Bebe Fest #9, între 3 aprilie și 3 mai 2026. Stagiunea s-a încheiat în forță cu Festivalul Opera Copiilor, ajuns la ediția aniversară #10, desfășurat între 22 mai și 14 iunie 2026.
Parteneriate cu impact real
Toate aceste reușite au fost posibile și prin susținerea celor 112 de parteneri publici și privați care ne-au fost alături pe tot parcursul anului. Dincolo de cifre, această stagiune a fost definită de parteneriate și proiecte cu impact real. Parteneriatul cu UNICEF a stat la baza unei campanii ample de informare cu privire la drepturile copilului, iar colaborarea cu ASSMB s-a derulat în 12 maternități și spitale din București, prin care am distribuit 6.000 de Golden Ticket – prima ocazie a bebelușilor de a ajunge într-o sală de spectacol – și am susținut primul atelier de teatru pentru adolescenții internați la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”. Am fost prezenți și pe scene naționale: Bubu visează a avut premiera absolută pe 29–31 mai, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova, iar Matilda, the Musical și Bubu visează au fost programate la SEAS Constanța în această vară, pe 22–23 august, respectiv în perioada 17–22 august.
Educație culturală aplicată Dincolo de scenă, ne dorim ca teatrul să aibă impact și în alte arii de dezvoltare. Prin cele patru programe de educație alternativă, am ajuns la mii de copii. Cei 44 de copii înscriși la School of Musical au participat la cursuri, repetiții și spectacole, în timp ce Atelierele Micul Artist au reunit săptămânal 1.344 de copii. Programul de voluntariat a implicat 430 de tineri în evenimentele de weekend, iar Școala de Vară a găzduit 508 de copii, în 3 serii consecutive desfășurate pe durata a câte două săptămâni fiecare.
Tot din dorința de a construi punți durabile între școală și scenă, suntem partener al Liceului Politehnica București, alături de Programul Național Cantus Mundi, în demararea primului opțional
de musical care s-a predat vreodată la o școală din România. Începând cu anul școlar 2026–2027 elevii Liceului Politehnica București vor putea urma, în cadrul programului școlar, un traseu educațional dedicat musicalului și profesiilor tehnice din industria spectacolelor, iar Opera Comică pentru Copii asigură buna desfășurare pentru componenta practică a acestei noi discipline școlare. OCC Online Comunitatea noastră digitală a continuat să crească în acest an: 114,5 mii de fani pe Facebook, 17,5 mii pe Instagram, 8,7 mii pe TikTok și 2,39 mii pe YouTube ne urmăresc și ne susțin în fiecare zi. Totodată, suntem prezenți pe toate platformele de streaming cu poveștile și muzica lui Bubu, care se ascultă gratuit în 8 țări (linktr.ee/operacomica).

Stagiunea 2026-2027 este integral la vânzare
Fiecare bilet cumpărat, fiecare ropot de aplauze, fiecare copil care a pășit pentru prima dată într-o sală de teatru au construit această stagiune extraordinară. Vă mulțumim că ați fost alături de noi și abia așteptăm să vă revedem în stagiunea următoare, cu povești și mai multe, și mai frumoase!
Stagiunea 2026–2027 este deja integral la vânzare pe operacomica.ro și cuprinde titluri de operă, musical și balet pentru toate vârstele. Începând cu 5 septembrie 2026, în Sala Mare sunt programate operele Gianni Schicchi (titlul care deschide stagiunea), Hänsel și Gretel și Flautul fermecat. Iubitorii de musical se vor bucura de producții de amploare precum Charlie și fabrica de ciocolată, Sunetul muzicii, School of Rock și continuarea seriei Erus. Titluri clasice de balet – Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici sau Fetița cu chibrituri – sunt, de asemenea, nelipsite. În Salonul Mozart, titlul care deschide stagiunea, Fantoma și Magicianul, este urmat de Anotimpurile lui Vivaldi, Noaptea magiei, Petrică și lupul, Caruselul vesel, Poveste magică, Aventurile lui Peer Gynt, Directorul de teatru, Universul magiei și Parada jucăriilor. În Sala UnderGrant sunt programate toate titlurile din seria Bubu, astfel încât cei mai mici spectatori să se bucure de șase întâlniri diferite cu personajul lor preferat, într-o stagiune numai a lor: Bubu și anotimpurile, Bubu la zoo, Bubu și fulgii de nea, Bubu la mare, Bubu – simfonie în farfurie și Bubu visează. Recomandăm rezervarea din timp, întrucât biletele la cele mai așteptate producții se epuizează rapid.

Distribuie articolul

În fiecare toamnă, se întâmplă ceva extrem de important la Opera Comică pentru Copii: răufăcătorii din povești ies din umbră și pășesc în lumina reflectoarelor. Oare personajele negative din povești ajung așa pentru că s-au trezit într-o dimineață și au decis „Azi vreau să fiu rău!”? Sau pentru că au făcut, pas cu pas, alegeri care păreau bune la momentul respectiv? La Opera Comică pentru Copii, Noaptea Vrăjitoarelor, în regia lui Emil Pantelimon, ne arată exact acest lucru, într-un mod fascinant și plin de învățăminte. În această aventură unică, răufăcătorii devin profesori surprinzător de eficienți în cele mai importante lecții ale vieții. Prin muzică, dans și teatru, ei demonstrează că adevărata artă nu cunoaște limite între bine și rău, iar cele mai valoroase învățături pot veni din locurile cele mai neașteptate.

Un spectacol de balet care va topi și cele mai înghețate inimi! Cu toții cunoaștem povestea înduioșătoare a „Fetiței cu chibrituri”, înfruntând singuratică frigul și indiferența lumii din jur, cu doar câteva chibrituri drept speranță. Dar ce-ar fi dacă această poveste ar avea un final plin de lumină, visare și bucurie? La Opera Comică pentru Copii, „Fetița cu chibrituri” prinde viață într-o versiune fermecătoare, în regia și coregrafia inspirată a Corinei Dumitrescu, cea care transformă destinul tragic al protagonistei într-un triumf al binelui. În această versiune, fetița nu este învinsă de întuneric, ci găsește căldura și iubirea de care avea nevoie. Spectacolul este un dans al visării, în care mișcările neoclasice și accentele contemporane creează o atmosferă poetică, aproape suprarealistă. Decorul semnat de Bogdana Pascal și colajul muzical al lui Antonel Oprescu completează perfect această călătorie senzorială, în care suferința se transformă în poezie, iar disperarea în lumină. Veniți să descoperiți modul fascinant în care o poveste cunoscută capătă strălucire nouă atunci când este privită prin ochii unui creator care crede în puterea optimismului și a visării!