WordPress WooCommerce Themes

Nu ai adăugat nici un element.

50.000 de participanți au intrat în atmosfera Târgului Vrăjitoarelor la Opera Comică pentru Copii

În perioada 18 octombrie – 3 noiembrie 2024, Opera Comică pentru Copii (OCC) a deschis porțile Târgului Vrăjitoarelor, o experiență tematică inedită, dedicată copiilor și familiilor dornice să pătrundă în universul fascinant al personajelor negative. Într-o atmosferă spectaculoasă, Grădina OCC a devenit un tărâm fermecat, cu activități interactive, spectacole captivante și ateliere de creație care au reușit să atragă un public impresionant de 50.000 de vizitatori pe parcursul a trei weekenduri.

În decursul celor 9 zile de târg, vizitatorii s-au bucurat de un program diversificat, cu 79 de spectacole care au adus în scenă personajele negative din repertoriul instituției, pentru a le face cunoscută latura lor umană și prietenoasă. Printre cele mai îndrăgite momente au fost Noaptea Vrăjitoarelor, desfășurată în Sala Mare, și Noaptea Magiei, găzduită în Salonul Mozart. În regia lui Emil Pantelimon, spectacolul Noaptea Vrăjitoarelor a fost un eveniment unic și interactiv, la care copiii au fost invitați să participe costumați, pătrunzând în lumea fermecată a vrăjitoarelor, reginelor și piraților, personaje negative care au făcut deliciul publicului de toate vârstele.

 

Activități și ateliere interactive

Târgul Vrăjitoarelor a inclus 20 de atracții pentru toate vârstele și a oferit o varietate de ateliere creative care i-au introdus pe micii participanți în atmosfera specifică poveștilor cu vrăjitoare și zmei. Printre acestea, atelierul de sculptură și decorare a dovlecilor a fost extrem de popular, iar Colțul Culorilor a permis copiilor să își exprime creativitatea într-un spațiu artistic dedicat. Noua atracție, Cripta, i-a invitat pe vizitatori într-un decor fascinant, dedicat unor mari compozitori precum Puccini, Ceaikovski și Mozart, iar Parcul de Aventură a oferit trasee pline de adrenalină.

Experiențele în aer liber au fost atracția principală, Grădina OCC transformându-se într-un spațiu de poveste, cu plimbări cu poneiul, Caruselul și Roata, toate disponibile cu acces pe bază de tichete. Copacul cu păsări răpitoare și Satul Bebelușilor au completat oferta de activități prin locuri special amenajate pentru categoriile de vârstă dedicate.

Distribuie articolul

„Petrică și lupul”. O aventură care prinde viață prin muzică!


Cum sună o poveste atunci când instrumentele devin personaje? „Petrică și lupul” îi invită pe cei mici să descopere o lume în care muzica spune mai mult decât cuvintele, iar fiecare personaj se face auzit în felul său.

Te așteptăm alături de copilul tău la Opera Comică pentru Copii, să descoperiți împreună o aventură plină de surprize și farmec, în lumea sunetelor și a poveștilor!


Ai văzut ofertele? Pregătește-ți din timp coșul! 

Pregătirile de iarnă sunt în toi, așa că tocmai ți-am dezvăluit pe site o parte din surprizele și reducerile pe care le-am pregătit pentru tine la Opera Comică pentru Copii.

Te invit să arunci o privire peste oferte și să-ți pui produsele preferate în coș încă de acum. Pe 6 noiembrie dăm startul oficial campaniei de Black Friday, așa că poți fi cu un pas înainte!