Luna octombrie se încheie cu un nou record pentru Opera Comică pentru Copii: 34 spectacole susținute pe trei scene, un târg în aer liber pentru întreaga familie, precum și activitățile deja consacrate pentru OCC: Aventura Parc, Escape Room și Atelierele „Micul Artist”. Sala Mare găzduiește trei reprezentații sold-out ale baletului „Lacul Lebedelor”, care a avut premiera weekend-ul trecut, precum și șase reprezentații ale mult-așteptatului eveniment „Noaptea Vrăjitoarelor”.
Noaptea Vrăjitoarelor a fost organizată prima dată la Opera Comică pentru Copii în toamna anului 2015, pornind de la ideea de a aduce în lumina reflectoarelor personajele negative, interpretate de artişti, care merită din plin aplauzele publicului. În fiecare an se schimbă parcursul evenimentului, pentru că mulți dintre spectatori și-au făcut un obicei din a participa la fiecare ediție. Conceptul rămâne același: le prezentăm celor mici eroii negativi din diferitele povești care se joacă pe scena OCC. Noaptea Vrăjitoarelor este ocazia ideală pentru cei mici să dea frâu liber creativității, așa cum poate nu li se permite în alte circumstanțe. La Noaptea Vrăjitoarelor poți fi morocănos, fioros, căpcăun sau trol și toată lumea te primește cu brațele deschise. Este un eveniment creativ, incluziv și necesar pentru buna dezvoltare emoțională a copiilor. Ultimele bilete sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
În Salonul Mozart sunt programate 11 reprezentații ale evenimentului „Noaptea Magiei”, unde magicianul Bogdan Muntean dezvăluie cele mai frumoase trucuri din spectacolele de magie ale teatrului, dar şi noi momente realizate în colaborare cu publicul. Obiecte zburătoare, iepurașul Biribum, porumbeii fermecați, personaje magice din povești și nu numai vin în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii la „Noaptea Magiei”. Invocate de Bogdan Muntean, magicianul OCC, ele aduc o porție zdravănă de distracție pentru întreaga familie, într-un spectacol unic, cu reprezentații succesive, dedicat publicului de orice vârstă. Magia adevărată se găsește la Opera Comică pentru Copii.
Sala UnderGrant este locul în care cei mai mici spectatori OCC, cu vârste de până la 3 ani, se reîntâlnesc cu personajul lor preferat, în 14 reprezentații ale spectacolului „Bubu și Anotimpurile”. Acesta este primul spectacol din România adresat copiilor cu vârste între 0 și 3 ani și se bazează pe elemente de stimulare senzorială pentru a-i deprinde pe cei mici cu mediul înconjurător, în special cu lumea sunetelor naturale, dar și a celor artificiale. Spectacolul implică interactivitate, atât între personaje și spectatori, cât și între copii și părinți. Prezența părinților este necesară pentru că ei pot, la rândul lor, extinde paleta de comunicare cu bebelușii, învățând aici unelte artistice de lucru. Scopul producției „Bubu și Anotimpurile” este dezvoltarea emoțională a copilului, oferindu-i bebelușului un plus de experiențe senzoriale, într-un mediu controlat. Muzica folosită este o prelucrare a celebrei serii de concerte pentru vioară și cvartet de coarde „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi.
Ultima ocazie de a participa la Târgul Vrăjitoarelor în Curtea OCC
Weekend-ul acesta este ultimul în care spectatorii pot participa la „Târgul Vrăjitoarelor”, în Grădina OCC. Vrăjitoare și regine, pirați și animale fantastice, plus momente de magie și iluzionism transformă curtea Operei Comice pentru Copii într-un loc plin de culoare și suspans. Mai mult, participanții sunt invitați să pătrundă în lumea sculpturii în dovleci, sub îndrumarea unor meșteri iscusiți. Copiii pot da viață dovlecilor, transformându-i în opere de artă cu motive inspirate din lumea vrăjitorilor și a magiei, în cadrul atelierului omonim, disponibil pe bază de tichete achiziționate de la Magazinul OCC. Târgul este deschis publicului vineri, în intervalul orar 17-21, iar sâmbătă și duminică, de la 10 la 22.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.