Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți: – Curriculum Vitae complet și actualizat (vârstă, înălțime, greutate, experiență artistică, studii) – fotografii (portret și în poziții de balet) – link video cu cele două variații clasice ale Aurorei din actele II și III la adresa: baletoperacomica@gmail.com . Audiția va consta într-o oră de studii și prezentarea celor 2 […]
Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți:
– Curriculum Vitae complet și actualizat (vârstă, înălțime, greutate, experiență artistică, studii)
– fotografii (portret și în poziții de balet)
– link video cu cele două variații clasice ale Aurorei din actele II și III
la adresa: baletoperacomica@gmail.com .
Audiția va consta într-o oră de studii și prezentarea celor 2 variații clasice ale Aurorei din actele II și III.
Data: Luni 13.05.2024, ora 11.00
Locul: Calea Giuleşti, Nr.16, București
Data limită de înscriere este: 30.04.2024.
Toți aplicanții vor primi un răspuns după finalizarea perioadei de înscriere.
Opera Comică pentru Copii anunță două festivaluri remarcabile pentru luna martie: Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise. Ambele evenimente sunt programate la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16 și oferă experiențe memorabile pentru copii și familiile acestora. Festivalul Primăvara Copiilor – 1-17 martie 2024 Festivalul Primăvara Copiilor, eveniment desfășurat în perioada 1-17 martie, aduce […]
Opera Comică pentru Copii anunță două festivaluri remarcabile pentru luna martie: Primăvara Copiilor și Festivalul Cărților Deschise. Ambele evenimente sunt programate la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16 și oferă experiențe memorabile pentru copii și familiile acestora.
Festivalul Primăvara Copiilor – 1-17 martie 2024
Festivalul Primăvara Copiilor, eveniment desfășurat în perioada 1-17 martie, aduce în atenția publicului importanța creativității și a protejării mediului înconjurător, punând accentul pe relevanța reciclării corecte și pe stimularea imaginației copiilor. Festivalul găzduiește 30 de ateliere de creație, unde cei mici experimentează cu diverse materiale și tehnici. Oferta de ateliere cuprinde o varietate impresionantă de activități creative, inclusiv confecționarea de mărțișoare din iută și flori, slime cu surprize de mărțișor, gentuțe din fetru, bentițe, marionete, păpuși din fetru, figurine din clay, obiecte realizate la imprimanta 3D, flori și fructe din săpun, tehnica șervețelului pentru lumânări, decorațiuni cu licheni și lemn, suport de creioane, ramă foto decorată, tablou cu nasturi fermecați, și o varietate de tehnici de pictură precum mozaic, pe nisip, pe sticlă, pe pânză (pe tricou/sacoșă), pictură cu degetele și pictură pe figurine de ipsos.
În plus, Școala de Mediu vine la Festivalul Primăvara Copiilor cu o serie de ateliere interactive în cadrul cărora copiii află informații valoroase despre: poluare atmosferică, risipă alimentară, colectare separată, schimbări climatice și eficiență energetică. Școala de Mediu este un concept al Asociației Nature Talks, care dezvoltă programe de educație de mediu pentru elevii din clasele primare.
Un punct de atracție nou pentru publicul OCC îl constituie spațiul destinat activităților de reciclare, realizat în parteneriat cu TOMRA Collection România. Fiecare copil care aduce 6 ambalaje care se pretează la a fi reciclate este răsplătit cu câte un tichet. Astfel, cu cât reciclează mai mult, cu atât are acces facil la atracțiile și activitățile din cadrul festivalului.
De asemenea, Aqua Carpatica invită copiii, de data aceasta însoțiți de părinți, la joacă și mișcare. Cei mai însetați copii și părinți își vor potoli setea după o sesiune distractivă de șotron și un exercițiu de echilibru cu cartea pe cap.
Festivalul Cărților Deschise – 22-31 martie 2024
Al doilea eveniment, Festivalul Cărților Deschise, are loc în perioada 22-31 martie, cu scopul de a încuraja dragostea pentru lectură în rândul copiilor. Cu o varietate de evenimente precum lansări de carte, întâlniri cu autori români, ateliere de creație tematice și dezbateri de tip carte vs. film, parada personajelor din cărți, festivalul este un prilej minunat pentru ca cei mici să descopere fascinația poveștilor citite. Evenimentul se adresează și celei mai tinere categorii de public (0-3 ani), cu atracții precum zone senzoriale și de relaxare, concursuri și oferte speciale pentru cărțile cu și pentru bebeluși. RFI România este partenerul radio al Festivalului Cărților Deschise.
Tot în cadrul Festivalului Cărților Deschise, Bookster asigură un spațiu de relaxare pentru public. Vizitatorii au oportunitatea de a se destinde într-un ambient plăcut și prietenos și în același timp pot împrumuta și citi cărți din selecția oferită de Bookster. Acest parteneriat adaugă o dimensiune suplimentară evenimentului, oferind participanților posibilitatea de a se bucura de lectură într-un mediu confortabil și atrăgător.
Programul ambelor festivaluri cuprinde weekend-urile lunii martie, astfel: zilele de vineri între orele 16:00 și 21:00, sâmbătă între orele 10:00 și 21:00, și duminică între orele 10:00 și 16:00. Accesul publicului este gratuit, iar participarea la activități și ateliere se face pe bază de tichete OCC, disponibile pentru achiziționare la Magazinul OCC din incinta instituției, costul unui tichet fiind de 3 lei. În plus, pentru a încuraja reciclarea, organizatorii oferă posibilitatea de a obține tichete pe baza ambalajelor reciclate la aparatele din incintă: 6 ambalaje reciclate corect înseamnă un tichet.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.
Miercuri, 21 februarie 2024, ora 12:00, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, Sala „Ileana Berlogea”, avut loc conferinţa de presă care a avut ca temă Hotărârea dată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind accesibilizarea producţiilor artistice pentru persoane cu dizabilităţi şi a instituţiilor de cultură aflate în subordinea Primăriei Generale […]
Miercuri, 21 februarie 2024, ora 12:00, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, Sala „Ileana Berlogea”, avut loc conferinţa de presă care a avut ca temă Hotărârea dată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind accesibilizarea producţiilor artistice pentru persoane cu dizabilităţi şi a instituţiilor de cultură aflate în subordinea Primăriei Generale a Municipiului București.
La dezbatere, tradusă în limbajul semnelor române de către Lavinia Chițu, au fost speakeri: rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, Ministrul Culturii, Raluca Turcan, primarul general al capitalei, Nicușor Dan și Oana Popa, inițiatoarea proiectului.
Discuția a pornit de la un spectacol al Teatrului de animație realizat în coproducție cu UNATC accesibilizat pentru 9 tipuri de dizabilități, din 2021, regizat de Oana Popa, care trei ani mai târziu a contribuit la adoptarea unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului București privind realizarea de spectacole pentru persoanele cu dizabilități.
„Mă bucur că ați acceptat ca UNATC să fie locul de dialog” a spus în deschidere rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci. „Mă bucur foarte tare și mulțumesc directorilor de teatre, managerilor din instituțiile de cultură, care sunt în sală și nu sunt chiar puțini, care împreună cu autoritățile doresc să înțeleagă cum vor pune în pagină acest lucru, că sunt centrale sau locale”.
Subiectul conferinței a fost proiectul de hotărâre de consiliu aprobat şi votat în unanimitate pe data de 31.01 2024 în cadrul Consiliului General al Capitalei, prin care se aprobă faptul că începând cu 1 ianuarie 2024, instituţiile aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București, singure sau în parteneriat, vor asigura accesibilizarea a unei producții artistice/ an conform Ghidului atașat în Anexa proiectului.
De asemenea, sumele pentru achiziții necesar accesibilizare săli vor fi incluse în rectificarea bugetară din acest an a Municipiului București și vor fi aprobate prin bunăvoința Primarului General al Capitalei.
Printre invitați s-au aflat: Sanda Hristudor, Consilier General în PMB, directori de instituții publice de cultură, manageri de teatre, artiști și reprezentanți ai asociațiilor pentru persoane cu dizabilități.
În cadrul conferinței managerii prezenți în sală au expus intențiile de proiecte accesibilizate pe care le au, începând din acest an.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan a spus că va lansa o linie de finanțare pentru proiecte de teatru accesibilizat: „Faptul că avem un model în Primăria Capitalei, că avem deschidere din partea UNATC, că avem ocazia să stăm față în față cu managerii unor instituții de cultură, cred că reprezintă deja un punct extrem de important pentru o problemă gravă a societății, pentru că accesul la cultură pentru persoanele cu dizabilități este la fel de important și de relevant ca accesul la hrană, ca accesul la alte servicii care trebuie să fie egale pentru orice cetățean din țară”.
Primarul General al Capitalei, Nicusor Dan, a subliniat faptul ca Primăria pe care o reprezinta va aloca buget suplimentar – achiziție necesar accesibilizare săli.
„Dreptul la cultură este un drept fundamental. Facem azi un pas înainte pentru ca el să devină practic în acest an. Vreau să-i asigur pe directorii din subordinea primăriei că susținem, chiar susținem, o să votăm buget chiar pe 1 martie, dacă nu pe 4 martie. Avem bani pentru producții culturale și pentru că este o prioritate, proiectul acesta având un vot unanim în Consiliul general este o prioritate.” a afirmat Nicușor Dan.
Oana Popa, inițiatoarea acestui proiect și regizoarea primului spectacol de teatru accesibilizat pentru 9 tipuri de dizabilitati, afirma faptul că scopul pentru care s-a luptat în tot acest timp și pentru reușita acestui proiect este de fapt un drept al omului.
„Dizabilitatea nu este un moft. Fiecare dintre noi putem, mai devreme sau mai târziu, să ajungem o persoana cu dizabilități. Dreptul la cultură este un drept al omului și trebuie respectat”.
Ne exprimăm recunoștința anticipată pentru interesul și sprijinul dumneavoastră în preluarea acestor informații, pentru promovarea culturii accesibile și, totodată pentru contribuţia la crearea unei societăți mai incluzive prin intermediul artei şi spectacolelor.
Cu respect,
Ștefana Samfira
Prorector Relații Internaționale și Imagine
UNATC „I.L. Caragiale”, București
Copilăria este prin esenţă lumea poveştilor, a prietenilor imaginari, a magiei şi posibilităţilor nesfârşite. Chiar şi la maturitate avem nevoie de câte o poveste bine spusă şi de stropi revigoranți de magie. De o baghetă fermecată, cu puterea de a transforma realitatea, de o zână binefăcătoare sau de o bătălie terapeutică, prin care se ne […]
Copilăria este prin esenţă lumea poveştilor, a prietenilor imaginari, a magiei şi posibilităţilor nesfârşite. Chiar şi la maturitate avem nevoie de câte o poveste bine spusă şi de stropi revigoranți de magie. De o baghetă fermecată, cu puterea de a transforma realitatea, de o zână binefăcătoare sau de o bătălie terapeutică, prin care se ne demonstrăm că binele e întotdeauna superior. Avem nevoie şi de poveşti, şi de magie, pentru un echilibru psihic optim – iar copiii cunoscacest lucru cel mai bine. O știu instinctiv, pentru că prin poveşti şi magie reuşesc să dea sens mult mai adânc unei realităţi pe care abia încep să o perceapă prin lupa logicii. Iar în ipostaza de adulţi, e una dintre cele mai eficiente căi de a evada în siguranţă din capcanele stresului, ale anxietăţii şi, în general, din orice conjunctură prozaică, axată preponderent pe logică şi obiectivism sec. Şi unde poţi găsi duoul poveste – magie? Tot în viață, dacă ştii să priveşti, dar și în cărţi, concerte, piese de teatru sau la spectacolele de operă, balet, musical şi, nu în ultimul rând, la cele de.. magie.
Spiriduşi, iepuraşi, porumbei şi cutiuţe fermecate
Într-o formă sau alta, toate își au locul lor în cadrul unui spectacol de magie. Poate de aceea, acest tip de evenimente farmecă o paletă foarte largă și diversă de public, de toate vârstele. De ce?
1. Pentru că se adresează în mod direct imaginarului copiilor şi apelează, totodată, la o sensibilitate ingenuă din perspectiva adultului, ceva ce îţi reaminteşte cum era atunci când priveai lumea de la o înălţime mult mai mică.
2. Trucurile, iluziile, fenomenele aparent inexplicabile ne aruncă în afara realităţii obiective, fiind, totodată, o formă de escapism reconfortantă. Un mod prin care suntem invitaţi să gândim în afara regulilor obişnuite, să privim lumea altfel, mai puţin comun. Şi nu doar în sens metaforic. Este fascinant modul în care simpla schimbare a perspectivei modifică totul. O lecţie pe care magicienii o cunosc foarte bine.
3. Cu toţii iubim misterele şi savurăm satisfacţia care ne încearcă la rezolvarea lor. Un spectacol de magie este, totodată, un joc mental de-a v-aţi ascunselea, o vânătoare a indiciilor. Când încerci să rezolvi un mister, înaintea ta se desfăşoară o multitudine de piste, pe care le restrângi treptat, în căutarea soluţiei. Trucurile magice şi iluziile funcţionează în acelaşi mod. Te fascinează şi te uluieşte felul în care se desfăşoară, nu-ţi poţi imagina cum a procedat magicianul pentru a face să dispară sau să apară o pereche de porumbei, de exemplu. Iar mintea lucrează permanent la găsirea unui posibil răspuns.
4. Stimulează atenţia copilului tău prin densitatea de activităţi de scurtă durată, foarte diverse, care alternează rapid şi îl menţin cu siguranţă conectat.
5. Oferă un excelent antrenament mental, pentru că te ţine în priză, te surprinde şi te intrigă, indiferent dacă eşti copil sau adult. Gândirea logică este provocată la cote maxime în cadrul spectacolelor de magie, în încercarea de a descifra secretele din spatele trucurilor. Iar atunci când chiar magicianul îţi oferă unele indicii, satisfacţia este uriaşă. O experienţă 2.0.
Bogdan Muntean, un magician contemporan
Cu deja 20 de ani de activitate, dar şi cu o diplomă în actorie, Bogdan Muntean ştie cum să capteze atenţiapublicului său. O face cu talent, cu pasiune şi cu o atenţie permanentă la reacţiile spectatorilor. De ani de zile îl puteţi urmări constant la Opera Comică pentru Copii cu spectacole de magie, de fiecare dată surprinzătoare. Se vede că se simte bine şi relaxat în compania celor mici, iar ei îl răsplătesc nu doar cu aplauze entuziaste, ci şi cu unul dintre cele mai preţioase daruri, cu încrederea lor. În poveştile sale magice, Bogdan Muntean este, de fapt, un interlocutor carismatic, pentru că dialoghează neobosit cu cei din faţa sa. Ştie foarte bine că interactivitatea este una dintre cheile de succes ale oricărui demers artistic dedicat copiilor. Şi o face cu aplomb şi cu un umor savuros, bine dozat şi adaptat generaţiei tinere. O face uneori cu un umor îndreptat chiar asupra propriei persoane, manieră prin care câştigă imediat simpatia.
De fapt, numerele de magie ale lui Bogdan Muntean nu sunt doar o înşiruire de trucuri şi iluzii. Observi din start că există un scenariu foarte bine pus la punct, un plan gândit atent, care se plimbă de la basmele şi poveştile copilăriei, de la personaje preferate din desene animate şi până la elemente ale cotidianului. De la cutii misterioase şi porumbei, până la drone şi jocuri de lumini. Îţi dai seama imediat că intenţia lui Bogdan Muntean este să prezinte magia într-o cheie modernă, cu apel la trecut dar ancorare în prezent. Copiii devin personaje, ei înşişi sunt mici magicieni pentru câteva minute, nerăbdători să intre în lumea fascinantă a trucurilor.
Dincolo de toate aceste elemente, absolut toate spectacolele lui Bogdan Muntean au la bază o solidă componentă educaţională intrinsecă. Prin povestiri, întrebări, dialoguri şi testări permanente ale atenţiei, magicianul îi invită continuu pe copii să îşi verifice cunoştinţele sau să şi le îmbogăţească pe baza informaţiilor pe care le presară în doze mici, dar eficiente. O provocare inclusiv pentru adulţi, care vor descoperi că pot savura cu aceeaşi plăcere şi curiozitate „Poveştile magice” de la Opera Comică pentru Copii.
un articol de Ioana Marghita
Primăvara aduce o nouă premieră în Sala Mare: ,,Flautul fermecat”, ultima operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart. O creație fascinantă despre adevăr și neadevăr, bine și rău, aparență și realitate, dorință și împlinire, această premieră are toate ingredientele necesare unui spectacol care poate fi gustat cu același apetit de toate vârstele. În actuala stagiune, […]
Primăvara aduce o nouă premieră în Sala Mare: ,,Flautul fermecat”, ultima operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart. O creație fascinantă despre adevăr și neadevăr, bine și rău, aparență și realitate, dorință și împlinire, această premieră are toate ingredientele necesare unui spectacol care poate fi gustat cu același apetit de toate vârstele.
În actuala stagiune, Opera Comică pentru Copii propune o nouă montare a celebrului titlu mozartian, la o diferență de 9 ani de la prima versiune pe scena instituției. Pentru această a doua punere în scenă, regizorul are în plan să folosească mai mult din muzica lui Mozart față de producția anterioară, spectacolul fiind „o nouă viziune, adaptată sensibilității și având în vedere preocupările tinerelor generații”. Așadar, din 1 martie, la Opera Comică pentru Copii povestea magică din „Flautul fermecat” capătă noi culori și efecte într-o producție spectaculoasă, pe gustul copiilor de azi.
„În spectacole am făcut trimiteri pentru publicul de toate vârstele pentru că, să nu uităm, în ciuda titlului Opera Comică pentru Copii, instituția noastră are public foarte variat. Este și un public avizat, format din adulți, pe care i-am fidelizat. Aceștia vin tot timpul la spectacole și fac comparații cu alte montări, ne mai și trimit mesaje cu ce așteaptă de la noi. Când montez un spectacol la Opera Comică pentru Copii nu mă gândesc că îl adresez numai copiilor. Pe de altă parte, prin spectacol vreau să transmit mesajul pe care îl consider cel mai important din poveste și mă bizui pe inteligența și pe dezvoltarea spectaculoasă a copiilor de azi, a capacității lor de înțelegere, care vine și din faptul că au o informație foarte bogată.”, a declarat Cristian Mihăilescu, regizorul spectacolului. Biletele sunt disponibile pe platforma bilete.ro.
Săptămâna Cărților Deschise la OCC
După succesul de anul trecut, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a „Săptămânii Cărților Deschise”, în perioada 22 – 31 martie 2024. „Săptămâna Cărților Deschise la OCC” aduce în fața publicului evenimente culturale menite să încurajeze lectura în rândul celor mici și conștientizarea rolului lecturii. Festivalul include un maraton de lectură din partea Echipei OCC, schimb de cărți, donare de cărți, lansări de carte, jocuri, ateliere și lecturi în spații neconvenționale.
Pe lângă evenimentele punctuale, publicul este încurajat să participe la activități care se desfășoară gratuit pe durata festivalului. Copiii care vin împreună cu părinții la „Săptămâna Cărților Deschise la OCC” au ocazia să citească poezia sau povestea preferate, la microfon, pe scena în aer liber a festivalului, astfel împărtășind cu ceilalți vizitatori câteva idei din cartea preferată, în cadrul Maratonului de Lectură. Nelipsit va fi și schimbul de cărți – cine aduce o carte, poate pleca acasă cu alta – precum și donarea de cărți pentru bibliotecile din mediul rural.
Evenimentul se va extinde și în afara porților OCC, prin ateliere de creație având ca tematică lectura pentru copii și desfășurate în școli și grădinițe, precum și cu momente de lectură susținute de artiștii OCC în spații neconvenționale, puse la dispoziție de partenerii instituției. Artiștii OCC vor merge în școlile partenere și vor citi povești copiilor, deodată cu ateliere de făcut semne de carte, coperte sau alte elemente complementare cititului.
Atelierele Bubu – un program educativ și inovativ pentru copiii de 0-3 ani
De luni până vineri, în intervalul 10:00-12:00, părinții de bebeluși sunt invitați pe Calea Giulești nr.16 să participe la Atelierele Bubu, un program de educație non-formală dedicat și potrivit copiilor cu vârste cuprinse între 0-3 ani. Atelierele au fost create pentru a fi adaptate nevoilor lumii actuale și pentru a încuraja dezvoltarea multilaterală a celor mai mici spectatori.
Oferta actuală cuprinde șase tipuri de ateliere la care părinții sunt invitați să participe alături de copiii lor: de muzică, de educație emoțională timpurie, messy creative, somn bun, de nutriție și psihonutriție pediatrică și un club de lectură. Fiecare atelier în parte îi ghidează atât pe cei mici, cât și pe părinți să-și însușească diverse tehnici de dezvoltare personală prin joacă, dar și informații extrem de utile pentru această primă etapă a vieții. Detalii privind programul, costurile și orarul cursurilor sunt disponibile pe site-ul proiectului: magazinulocc.ro/categorie/atelierele-bubu.
Școala de Vară OCC începe pe 1 iulie 2024
La cererea părinților, OCC organizează a patra ediție a proiectului „Școala de Vară”, un program care cuprinde 4 serii a câte o săptămână de distracție și jocuri educative la sediul instituției, pe durata vacanței de vară a elevilor, începând cu 1 iulie 2024. Ateliere interactive cu balerinii, soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, jocuri distractive în curte și în interior, parcul de aventură și multă voie bună, timp de 5 zile, 8 ore pe zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30, cu pauze de masă incluse. Proiectul se adresează grupelor de vârstă 4-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani.
Regulamentul – bit.ly/REGULAMENT_ȘcoaladeVarăOCC – și formularul de înscriere – bit.ly/InscriereSDV_OCC_2024 – sunt disponibile pe site-ul instituției. Înscrierea la activitățile Școlii de Vară OCC este validă numai în urma achitării taxei de participare în valoare de 150 de lei/zi/copil, respectiv 750 de lei/ serie. Taxa trebuie achitată în maximum 72 de ore de la data completării formularului de înscriere, prin achiziționarea unui bilet de pe site-ul magazinulocc.ro. În caz contrar, înscrierea nu este considerată validă. Participanții care achită taxa până pe 31 martie beneficiază de o reducere de 100 lei.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.
I. Introducere 1. Denumire organizator: OPERA COMICĂ PENTRU COPII („OCC”) 2. Date de contact: Calea Giulești, nr. 16, sector 6, Bucureşti, CIF: 15263455; e-mail: contact@operacomica.ro 3. Mijloace de comunicare: Tel 0732.594.639; email: contact.magazinocc@gmail.com 4. Principala activitate a organizatorului – instituție publică de spectacole și concerte, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București. II. […]
Opera Comică pentru Copii anunță cu entuziasm organizarea unui casting pentru spectacolul de musical „Matilda”, inspirat din cartea autorului britanic Roald Dahl. Castingul, programat pentru data de 17 februarie 2024, se va desfășura la sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16, sector 6, București, iar artiștii interesați sunt rugați să completeze un […]
Opera Comică pentru Copii anunță cu entuziasm organizarea unui casting pentru spectacolul de musical „Matilda”, inspirat din cartea autorului britanic Roald Dahl. Castingul, programat pentru data de 17 februarie 2024, se va desfășura la sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16, sector 6, București, iar artiștii interesați sunt rugați să completeze un formular de înscriere până la data de 10 februarie 2024, ora 22.00. Concurenții selectați pentru proba practică vor primi materiale de studiu până la data de 11 februarie 2024, iar organizatorii își rezervă dreptul de a alege participanții pentru distribuția spectacolului, fără posibilitatea de contestație.
Repetițiile pentru acest musical captivant, programate în perioada 15.03-16.05.2024, vor culmina cu reprezentații ce vor avea loc între 17 mai și 2 iunie 2024, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Detalii importante sunt solicitate în cererea de audiție, inclusiv eventualele angajamente care pot afecta participarea la repetiții sau la spectacole. Printre rolurile căutate se numără Agatha Trunchbull, directoarea tiranică, Miss Honey, profesoara blândă și iubită de copii, precum și Mrs. Wormwood, mama neglijentă a Matildei, cu abilități de dans excepționale și o voce puternică. Toate detaliile tehnice se regăsesc pe site-ul instituției, operacomica.ro. Pentru înscrieri, un formular dedicat este disponibil online (forms.gle/DaX7rETT8nuewLn78), iar informații suplimentare pot fi obținute la adresa de e-mail casting.occ@gmail.com.
Primăvară cu povești nemuritoare, în pași de dans
În a doua jumătate a stagiunii, Opera Comică pentru Copii aduce pe Scena Mare trei spectacole impresionante de balet, fiecare inspirat de o poveste nemuritoare. În luna februarie, „Prinț și cerșetor” oferă o reinterpretare captivantă a romanului lui Mark Twain. Având compoziții contemporane, muzica lui Laurențiu Profeta se îmbină cu gesturi și mișcări inspirate din viața cotidiană, subliniind conotațiile sociale ale poveștii. Coregraful Cătălin Caracaș aduce în prim plan valoarea personajelor și umorul subtil, transformând povestea într-un balet în 8 tablouri, ce explorează contrastul dintre regalitate și sărăcie.
În luna aprilie, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, pus în scenă pe muzica lui Cornel Trăilescu, adoptă un stil mai apropiat de dansul contemporan. Cu o coregrafie semnată de Corina Dumitrescu, spectacolul prezintă eleganța baletului într-o formă stilizată, păstrându-i farmecul și poezia. Adaptarea contemporană a basmului Fraților Grimm subliniază învățămintele actuale pentru cei mici, evidențiind că frumusețea sufletului este superioară celei fizice și că binele întotdeauna învinge.
Finalul stagiunii curente este marcat de spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită”, o reeditare a coregrafiei clasice a lui Marius Petipa. Cu muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski și regia adaptată de Cătălin Caracaș, baletul în 6 tablouri se distinge prin interpretare și sinceritate. Artiștii se angajează să redea povestea cu candoare și liniște, într-o formă clasică, fără influențe contemporane. Această montare redă atmosfera magică a basmelor, folosind arta dansului pentru a transmite lecții de viață și valori umane esențiale.
„Flautul fermecat”: avanpremieră chiar de Mărțișor
Pe data de 1 martie 2024 are loc în avanpremieră spectacolul „Flautul fermecat”, ultima operă compusă de Wolfgang Amadeus Mozart. Această creație fascinantă explorează teme precum adevărul și neadevărul, binele și răul, aparența și realitatea, dorința și împlinirea, captivând publicul de toate vârstele. Spectacolul aduce în scenă umor, accesibilitate, magie, iubire, suferință și un final fericit care risipește toate îndoielile. În cadrul actualei stagiuni, Opera Comică pentru Copii prezintă o nouă montare a acestei opere remarcabile, marcând o diferență de 9 ani de la prima versiune pe scena instituției. De această dată, regizorul Cristian Mihăilescu a ales să aducă o „nouă viziune, adaptată sensibilității și preocupărilor tinerelor generații”. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.
Primăvara aceasta, Opera Comică pentru Copii readuce la Scena Mare trei povești nemuritoare, creații ale unor autori celebri. Este vorba despre „Prinț și cerșetor”, inspirat de romanul cu același titlu al lui Mark Twain, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, după Frații Grimm și „Frumoasa din pădurea adormită” după Frații Grimm și Charles Perrault. […]
Primăvara aceasta, Opera Comică pentru Copii readuce la Scena Mare trei povești nemuritoare, creații ale unor autori celebri. Este vorba despre „Prinț și cerșetor”, inspirat de romanul cu același titlu al lui Mark Twain, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, după Frații Grimm și „Frumoasa din pădurea adormită” după Frații Grimm și Charles Perrault. Sunt trei spectacole diferite, dansate în stiluri diferite, ceea ce reprezintă încă o demonstrație de forță a balerinilor teatrului, care sunt provocați astfel să-și arate toată paleta interpretativă.
„Frumoasa din pădurea adormită” face cinste stilului clasic, fiind o reeditare a coregrafiei lui Marius Petipa, părintele dansului academic. Montarea de la OCC, semnată de coregraful Cătălin Caracaș pune accentul pe interpretare, pe „sinceritatea” și credința artiștilor interpreți în a reda personajul. Artiștii creatori, coregraful, scenografa, maeștrii de balet au făcut efortul de a oferi un spectacol clasic, curat, fără a-l păta cu influențe contemporane, fără forme care să pună întrebări ce nu-și au locul. Ei folosesc acea candoare și liniște a unui povestitor care împărtășește copiilor, în jurul focului, istorii de demult, de pe tărâmuri fermecate, cu ajutorul muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski.
Frumoasa din pădurea adormită
balet în 6 tablouri, muzica: Piotr Ilici Ceaikovski
libretul de Marius Petipa și Ivan Vsevolojski după basmul lui Charles Perrault
regia și coregrafia (adaptare după Marius Petipa): Cătălin Caracaș
scenografia: Adriana Urmuzescu
maeștri de balet soliști: Cristina Opincaru, Gabriel Opincaru
asistenți maeștri de balet ansamblu: Sabina Chirilă, Daniel Manea, Mihai Pricope
editare muzică: Antonel Oprescu
text: Măriuca Nedelcu
producție: Irina Furdui, Emil Pantelimon, Alina Petrovschi
Același accent pus pe interpretare, pe valoarea personajului îl întâlnim și în „Prinț și cerșetor”, un balet al muzicianului român Laurențiu Profeta care, folosind procedee de compoziție contemporane, se potrivește mai bine cu un stil neoclasic, în care să fie introduse gesturi și mișcări apropiate de cele din viața de zi cu zi. Nu în ultimul rând este un subiect cu puternice conotații sociale și chiar și această dimensiune se cere exprimată prin dans. Iată ce spune Cătălin Caracaș, coregraful acestui balet: „Un cerșetor devine prinț, un viitor rege devine cerșetor. Într-un univers al contrastelor de multe ori violente se dovedește ceea ce știm cu toții: că nu poți conduce cu adevărat destinele unui popor fără să-i cunoști adânc suferințele și năzuințele. Am introdus în spectacol numeroase momente comice, în general în scenele de curte, iar cea mai dificilă partitură coregrafică din acest balet în stil neoclasic este dublul rol Cerșetor/ Prinț. Sper că lumea imaginată de mine, scenografa Adriana Urmuzescu și balerinii Operei Comice pentru Copii redă prin interpretare și umor personajele marelui romancier american Mark Twain.”
Prinț și cerșetor
balet în 8 tablouri de Laurențiu Profeta
libret de Oleg Danovski și Ionel Hristea după romanul lui Mark Twain
regia și coregrafia: Cătălin Caracaș
scenografia: Adriana Urmuzescu
asistenți de coregrafie: Cristina Opincaru, Gabriel Opincaru, Andrei Nicolae
editare sunet: Antonel Oprescu
„Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, pe muzica lui Cornel Trăilescu, este mai aproape de genul de dans contemporan, dar are și un anume tip de poezie și eleganță pe care numai o mare balerină precum coregrafa Corina Dumitrescu, realizatoarea spectacolului, o poate insufla interpreților. Redescoperim în spectacol grația și eleganța mișcărilor baletului, într-o formă stilizată, simplificată, dar nu superficială; elementele clasice de pantomimă, realizate cu acuratețe de către interpreți pentru a fi pe înțelesul tuturor și descoperim umorul subtil, spus prin mișcare din partitura miniștrilor sau din cea a piticilor. „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” este o poveste cunoscută, dar acum o recitim prin dans, ceea ce-i sporește farmecul și frumusețea. Tocmai despre frumusețe este vorba. Mesajul baletului este unul prețios pentru educația copiilor noștri: nu trebuie să ne lăsăm niciodată păcăliți de aparențe, frumusețea sufletului este mai presus de cea fizică, iar invidia și răutatea nu fac decât să ne consume și să ne urâțească. În legătură cu mesajul acestui balet, coregrafa Corina Dumitrescu a declarat: „Lumea nu mai este aceeași ca în timpurile de poveste ale Albei ca Zăpada, dar cei răi știu la fel de bine acum să se ascundă sub vălul frumuseții și al aparenței binelui. Prefăcătoria răului nu ar trebui să fie cunoscută de cei mici, dar cum am putea să îi pregătim pe copii pentru viață? Pildele din povești se repetă, dar ele reprezintă mijlocul ideal prin care noi, părinți, bunici, educatori le predăm lecțiile vieții, oferindu-le speranța că binele este cel care câștigă întotdeauna.”
Alba ca zăpada și cei șapte pitici
muzica: Cornel Trăilescu
libretul: adaptare după basmul Fraților Grimm
regia și coregrafia: Corina Dumitrescu
asistenți de coregrafie: Cristina Opincaru, Cătălin Caracaș
scenografia: Andreia Martinescu (costume), Vladimir Turturica (decor)
editare sunet: Antonel Oprescu
pregătirea muzicală: Bogdan Zamfir, Sorin Grațianu
lighting design: Alin Popa
Marile spectacole de balet ale Operei Comice pentru Copii din această primăvară au rolul nu numai de a apropia publicul tânăr și foarte tânăr de arta dansului în diversele sale forme, dar și de a-i face pe aceștia să pătrundă mai bine valoarea unor concepte precum frumusețea, binele și adevărul. Artiștii OCC, atât realizatorii cât și interpreții acestor spectacole folosesc, după cum se poate observa, toate mijloacele la îndemână pentru a-i face pe cei mici să înțeleagă povestea, dar mai ales să o trăiască ei înșiși și astfel poate să-și creeze un bagaj cultural umanist care să-i ajute să devină la maturitate responsabili, educați și să aibă gusturi alese.
un articol scris de Iulia Toea-Mureșan
Opera Comică pentru Copii anunță organizarea unui casting în vederea realizării premierei musicalului „Matilda The Musical”, bazat pe cartea autorului britanic Roald Dahl și prezentat sub licență Music Theatre International (MTI). Castingul va avea loc în data de 17 februarie 2024, la sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr 16). Cei interesați vor completa […]
Concurenții care sunt selectați pentru proba practică vor primi materialele de studiu, în vederea prezentării acestora la casting, până la data de 11 februarie 2024. Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții pentru distribuția spectacolului, fără drept de contestație.
Repetițiile pentru premieră se vor desfășura în perioada 15.03-16.05.2024. Reprezentațiile sunt programate în perioada 17.05-02.06.2024 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
IMPORTANT: Dacă aveți orice alte angajamente (teatrale, personale sau de serviciu) care ar putea avea un impact asupra capacității dumneavoastră de a participa la repetiții sau la producție, trebuie să furnizați detalii relevante complete în cererea dumneavoastră de audiție la punctul Observații.
Roluri
AGATHA TRUNCHBULL
Directoarea tiranică de la școala Matildei, care disprețuiește copiii. Actor/actriță puternic/ă și prezenţă fizică impunătoare. Dicție și flexibilitate vocală foarte bune.
VÂRSTĂ Adult, femeie sau bărbat (30-45)
VOCE Mezzo-soprano/Bariton înalt, Tenor
AMBITUS VOCAL – A2 – G4
APTITUDINI DANS – Mediu spre experimentat (ritm, coordonare, mobilitate, echilibru)
ÎNĂLȚIME Femei – peste 170 cm, Bărbați – peste 180 cm.
MISS HONEY
Profesoara cea bună a Matildei. S-a săturat să trăiască în frică sub directoarea Trunchbull. O persoană caldă și grijulie, blândă, care nu țipă niciodată și este adorată de fiecare copil aflat în grija ei.
VÂRSTĂ Adult (23-40)
VOCE Soprano/Mezzo-soprano
AMBITUS VOCAL F3 – D5
APTITUDINI DANS – Mediu (ritm, coordonare, mobilitate, echilibru)
MRS WORMWOOD
Mama neglijentă a Matildei și o dansatoare amatoare. Se caută o actriță încrezătoare, cu abilități de dans excepționale, voce puternică și rezistență vocală.
VÂRSTĂ – Adult (25-40)
VOCE Mezzo-soprano
AMBITUS VOCAL A3 – F5
APTITUDINI DANS – Avansat
DOCTOR/ RUDOLPHO
DOCTORUL – Medicul doamnei Wormwood când intră în travaliu cu Matilda.
RUDOLPHO – Partenerul de dans al doamnei Wormwood
VÂRSTĂ – Adult (20-40)
VOCE – Tenor
AMBITUS VOCAL C3 – A4
APTITUDINI DANS – Avansat
THE ESCAPOLOGIST/ CHILDREN’S ENTERTAINER
THE ESCAPOLOGIST – Un personaj dintr-o poveste pe care o spune Matilda doamnei Phelps și care prinde viață în imaginația lor.
CHILDREN’S ENTERTAINER – Un animator de petrecere la începutul spectacolului.
VÂRSTĂ – Adult (20-45)
VOCE – Bariton
AMBITUS VOCAL C3 – E4
APTITUDINI DANS – Mediu (ritm, coordonare, mobilitate, echilibru)
Pentru înscriere folosiți următorul formular: https://forms.gle/DaX7rETT8nuewLn78
Informații suplimentare la adresa de e-mail casting.occ@gmail.com
Recomandăm accesarea și completarea formularului de casting de pe un desktop sau laptop, întrucât anumite platforme mobile îl afișează incorect. Vă mulțumim!
Celebrul musical „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, ajunge în acest weekend la cea de-a 87-a reprezentație, devenind cel mai jucat spectacol de musical din România. De la premiera sa, pe 1 iunie 2018, și până în prezent, „Sunetul muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, a bucurat un număr record de […]
Celebrul musical „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, ajunge în acest weekend la cea de-a 87-a reprezentație, devenind cel mai jucat spectacol de musical din România. De la premiera sa, pe 1 iunie 2018, și până în prezent, „Sunetul muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, a bucurat un număr record de peste 33 000 de spectatori cu una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din toate timpurile.
„<<Sunetul muzicii>> de la Opera Comică pentru Copii e un spectacol la care copiii – copiii secolului 21, pierduți în tablete și copleșiți de tehnică, copii care au prea puțin contact cu natura – reacționează extraordinar. Cântă împreună cu cei de pe scenă, sunt atenți, nu se mișcă în scaun, râd și aplaudă în ritmul melodiilor. E un spectacol la care râzi, plângi și te bucuri de fiecare scenă, pentru că, poate azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de poveste… și în teatru.”, scria criticul de teatru Monica Andronescu după weekend-ul premierei.
Spectacolul implică o distribuție de zeci de artiști – cântăreți, actori, dansatori și instrumentiști – decoruri impresionante și efecte de lumini pe măsură. Musicalul lui Richard Rodgers, cu libretul semnat de Oscar Hammerstein II, doi apreciați creatori de pe Broadway, a avut premiera absolută în anul 1959 și este inspirat de memoriile Mariei von Trapp, conducătoarea grupului Cântăreții Familiei Trapp.
„De multe ori am fost întrebat în interviuri cum arată pentru mine fericirea. Am răspuns că fericirea ar fi să locuiesc într-un musical. Poate unul cu Fred Astaire și Ginger Rogers. Sau în <<Mary Poppins>>. Sau în <<Sunetul muzicii>>. În orice caz, un musical în care problemele și obstacolele dispar într-o clipă printr-un cântec sau în pași de dans. Un musical cu happy-end, cum sunt majoritatea. Musicalul ca promisiune a fericirii. Musicalul ca paradis iluzoriu. Poate utopic, poate posibil. Musicalul ca spectacol complex, total, copleșitor, emoționant, magic.”, mărturisește regizorul și coregraful spectacolului, Răzvan Mazilu.
În Sala Mare de la Opera Comică pentru Copii, „Sunetul muzicii” se mai poate viziona doar pe 26, 27 și 28 ianuarie 2024. Ultimele bilete sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
,,Prinț și cerșetor”, un balet rar pe o scenă din București
În luna februarie, Sala Mare găzduiește un titlu de balet mai puțin cunoscut publicului român, dar adaptat după un roman care nu mai are nevoie de nicio prezentare: ,,Prinț și cerșetor”, de Mark Twain. În regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, pe muzica lui Laurențiu Profeta, acest titlu se adresează întregii familii. Copilul și adultul din sală privesc o istorie în mișcare, au parte de o nouă perspectivă asupra conflictului principal de natură socială dintre prinț și cerșetor, dintre două lumi distincte care se reunesc prin joc. Urmărind antiteza dintre lumea de jos și înalta societate reprezentate în balet, exprimate plastic prin dans într-un schimb continuu atitudine – reacție, spectacolul ține publicul în alertă, atent la firul epic. Este un balet care vorbește și în acest aspect se găsește inovația coregrafică.
„După o lungă experiență ca balerin și maestru de balet, coregraful Cătălin Caracaș a reușit să creeze un stil neoclasic propriu, bazat pe respectul față de adevărul acțiunii și continua preocupare de a face interpreții să realizeze personaje autentice, dotate cu biografie. În felul acesta, baletul său se apropie de genul teatrului dramatic realist. În al doilea rând, nu este sacrificat aspectul comic al unor situații precum lipsa de maniere la micul cerșetor transformat în urmaș la tronul Angliei sau pleiada de personaje ridicole de la curtea regală. Acestea se încadrează însă în realismul spectacolului, evitându-se alunecarea spre burlesc, care ar fi părut o tendință firească.”, notează Iulia Toea-Mureșan într-o cronică a spectacolului. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Opera ,,Flautul fermecat”, de pe 1 martie 2024, în premieră la OCC
O creație fascinantă despre adevăr și neadevăr, bine și rău, aparență și realitate, dorință și împlinire, ,,Flautul fermecat”, ultima operă a lui Wolfgang Amadeus Mozart, are toate ingredientele necesare unui spectacol care poate fi gustat cu același apetit de toate vârstele. Găsim în el umor, accesibilitate, magie, iubire, suferință și finalul fericit care alungă toți norii. În actuala stagiune, Opera Comică pentru Copii propune o nouă montare a celebrului titlu mozartian, la o diferență de 9 ani de la prima versiune pe scena instituției. De această dată, regizorul Cristian Mihăilescu a ales „o nouă viziune, adaptată sensibilității și având în vedere preocupările tinerelor generații”.
,,Poveste magică” în Salonul Mozart
Spectacolul ,,Poveste magică” abordează cele mai îndrăgite basme din cultura autohtonă și nu numai. Actorul Bogdan Muntean apare, în cadrul prietenos al Salonului Mozart de la Opera Comică pentru Copii, în postura de magician și creează experiențe unice. Alături de Vasilică, spiridușul său năzdrăvan, care îl însoțește mereu, Bogdan dezvăluie lumea uimitoare a magiei. Pornind de la regulile de bază ale acestei arte, magicianul formează o legătură cu cei mici și îi ghidează, astfel, pe meleagurile copilăriei. Aici, pe acest tărâm al jocului, micuții învață despre importanța tradiției, dar și despre cum ea poate fi îmbinată cu tehnologia, rezultând o nouă forță creatoare! Bilete la spectacolele Operei Comice pentru Copii se pot achiziționa de pe platforma bilete.ro.
Înscrierile la ,,Atelierele Micului Artist” continuă până la finalul lunii
Programul Operei Comice pentru Copii ,,Atelierele Micului Artist” acceptă din nou înscrieri, până pe 29 ianuarie 2024. Atelierele vin în sprijinul copiilor pentru a-și dezvolta creativitatea și abilitățile artistice printr-o ofertă variată de cursuri, de la dans și balet, pictură și actorie, până la engleză prin muzica, debate, jocuri și dezvoltare personală, gândire logică . Toți cei interesați se pot înscrie pe site-ul proiectului: ateliereocc.ro/inscriere-ateliere. Preselecțiile pentru al doilea semestru se desfășoară in perioada 29 ianuarie – 8 februarie, în fiecare zi, în incinta instituției de pe Calea Giulești nr. 16.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.