Rendez-vous cu frumoasele… Carmen de la Opera Comică pentru Copii

Stagiunea aceasta, Opera Comică pentru Copii a pregătit o surpriză spectatorilor săi mai mici și mai mari: cunoscuta operă franceză „Carmen” de Georges Bizet, transformată special pentru ei. Sub titlul „Carmen și Toreadorul”, regizorul Cristian Mihăilescu și echipa sa au pus în scenă o formă adaptată a lucrării, care cuprinde fragmente definitorii ale operei, cu influențe din muzica modernă și un decor alcătuit din elemente multimedia.

Nicio producție a operei „Carmen” din lume nu poate avea succes fără o interpretă talentată, cu o voce admirabilă și un farmec deosebit în rolul titular, iar Opera Comică pentru Copii propune două (!) astfel de cântărețe. Este vorba despre mezzosopranele Rodica Bunea și Andreea Iftimescu, pe care le-am oprit între două repetiții pentru câteva întrebări în legătură cu acest rol.

 

Ce te atrage la Carmen și care au fost primele tale impresii când ai ascultat opera? 

 

Rodica Bunea: Am ascultat prima oară Carmen când eram în liceu. Bineînțeles, ariile celebre îmi erau deja familiare, dar am fost foarte curioasă să înțeleg mai multe despre acest personaj. Muzica lui Bizet m-a fascinat încă de pe atunci. Nu degeaba este una dintre cele mai cunoscute opere. Dar ceea ce m-a atras cel mai mult a fost senzualitatea și pasiunea din ariile personajului Carmen, cât și faptul că ți se imprimau efectiv în minte. Temele muzicale din Habanera și Chanson Bohème mă obsedau.

 

Andreea Iftimescu: Prima mea întâlnire cu opera Carmen a avut un impact muzical major. Am plecat de la spectacol fredonând diverse teme muzicale precum cea a Habanerei sau a ariei florii și desigur tema toreadorului. M-a fascinat acest univers al lui Carmen, plin de libertate, viață de nomad, iubire, trăire intensă și asumare deopotrivă. 

 

Care sunt calitățile care o fac pe Carmen atât de atrăgătoare în ochii tuturor?

 

Rodica Bunea: Recunosc, la început o vedeam pe Carmen ca pe o persoană foarte puternică, aprigă, captivantă prin orice gest, dar și extrem de încăpățânată, schimbătoare, pentru că nu înțelegeam motivația alegerilor și reacțiilor ei. Acum însă am înțeles că libertatea este cuvântul cheie din această operă, Carmen fiind o fire ce trăiește liber, fără limite și constrângeri. Cred că atrage atât de mult pofta ei de viață și de libertate pentru că toți ne-am dori să fim așa și poate că și reușim în anumite momente. Însă ea reușește constant și astfel devine fascinantă pentru cei ce o privesc și inevitabil o admiră. 

 

Andreea Iftimescu: Carmen este un spirit liber, sincer, senzual, strălucitor, autentic, care își trăiește viața cu bucurie, clipă de clipă. Asta cred că o face să fie atât de atrăgătoare. 

 

Care crezi că sunt principalele defecte ale personajului?

 

Rodica Bunea: Pot considera defect faptul că se aprinde foarte ușor și nu este o fire diplomată, adică poate fi nemiloasă atunci când exprimă ceea ce gândește.          

 

Andreea Iftimescu: Da, principalele defecte ale lui Carmen sunt impulsivitatea și duritatea cu care tratează anumite situații. 

      

 

Ce te-a inspirat pentru a crea acest rol? Există vreun model din viața reală, vreo celebritate pe care o asociezi cu personajul Carmen? 

 

Rodica Bunea: Încă găsesc lucruri și artiști care mă inspiră. Sunt foarte multe interpretări remarcabile, dacă nu ale personajului Carmen, ale altor personaje feminine la fel de puternice și de vibrante. Pe Carmen am vizualizat-o drept o combinație între actrițele Catherine Zeta Jones, Liza Minnelli și Angelina Jolie. Interpretarea care pe mine m-a impresionat vocal, dar și care mi-a „deschis ochii” asupra personajului este cea a mezzosopranei Elina Garanča în producția de la Metropolitan Opera din anul 2010.

 

Andreea Iftimescu: Inspirația pentru acest rol a venit din cumulul experiențelor mele de viață: de la viața de nomad și trăitul în comunități hippie până la viața de scenă și cântatul în cor de biserică. Sunt convinsă că este un proces în continuă desfășurare, care va aduce valențe și fațete noi acestui personaj. În fiecare femeie există o Carmen care așteaptă să fie descoperită și să i se dea glas pentru a-și spune povestea. 

 

Dacă ar fi să-ți alegi partenerul de scenă în rolul Escamillo, ce bariton (român sau străin) ți-ai dori să ai alături pe scenă?

 

Rodica Bunea: I-aș alege tot pe cei trei Escamillo cu care am șansa să joc, Radu Ion, Vicențiu Țăranu și Fang Shuang.  Bine, ar mai fi și Ildebrando D’Arcangelo, dar să nu mai spuneți nimănui…

 

Andreea Iftimescu: Și eu cred că avem deja cei mai frumoși și potriviți parteneri în producția de la Opera Comică pentru Copii, „Carmen și Toreadorul”. Îmi doresc ca și în viitoarele producții ale acestei opere din care voi face parte să am alături parteneri de scenă potriviți. 

 

Ce crezi că i-ar putea face pe copiii care vin să vadă spectacolul de la OCC să o îndrăgească pe Carmen?

 

Rodica Bunea: Cred că vor admira puterea ei, felul în care reușește să capteze atenția tuturor și muzica! Muzica o pune în valoare pe Carmen, care a devenit astfel un simbol. Cred că ei vor îndrăgi toate personajele, fiind puternic conturate într-un spectacol colorat,                 plin de viață și energie, construit atât de frumos de maestrul Cristian Mihăilescu. 

 

Andreea Iftimescu: Cred că micii noștri spectatori ar putea să îndrăgească spiritul liber, sinceritatea și bucuria de a trăi a Carmencitei. 

 

Andreea Iftimescu nu este la prima întâlnire cu personajul Carmen. În anul 2019, la Caltagirone (Italia) ea a interpretat acest rol la Festivalul de Operă Mediteraneană, sub bagheta dirijorului Emanuele Andrizzi. În plus, ea a fost Carmen în 2010 la Festivalul Opera Viva de la Cluj-Napoca în spectacolul „Tragedia lui Carmen”, adaptare de Marius Constant după lucrarea lui Bizet Absolventă a Conservatorului din București la clasa de canto, unde a obținut și un master în muzica operă, Andreea Iftimescu are un repertoriu bogat, alcătuit atât din lucrări preclasice și clasice, cât și romantice și contemporane. La Opera Comică pentru Copii poate fi aplaudată în roluri principale printre care Angelina din „Cenușăreasa” de Rossini, Hänsel, dar și Vrăjitoarea din „Hänsel și Gretel” de Humperdinck, Maica stareță din „Sunetul muzicii” de Rodgers.

 

Rodica Bunea este în prezent solistă la Studioul Academiei de Operă din Viena, colaborează frecvent cu Opera Comică pentru Copii și a cântat în spectacole și concerte la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București și la OperaMania și Festivalul Operelor Independente. Este absolventă de actorie a Universității Hyperion și de master cu specializarea canto clasic la Universitatea Națională de Muzică București. La Opera Comică pentru Copii poate fi ascultată în roluri precum Angelina din „Cenușăreasa” de Rossini, Cățelușa Nana din „Peter Pan” de Laurențiu Profeta, în Doica din „Motanul încălțat” de Cornel Trăilescu sau în „Berta” din „Figaro, Figaro, Figaro”, adaptare după „Bărbierul din Sevilla” de Rossini.