Opereta O Noapte la Veneţia – din 27 decembrie, la Opera Comică pentru Copii

O invitaţie la un bal mascat în timpul Carnavalului de la Veneţia poate fi cu greu refuzată. Mai ales dacă vine din partea lui Johann Strauss-fiul, cel supranumit Regele Valsului, care în opereta sa O Noapte la Veneţia, şi-a demonstrat, încă o dată, talentul viguros, cu mare succes la public. Şi în secolul al XIX-lea, şi în prezent. 

 

Din 27 decembrie, Opera Comică pentru Copii readuce opereta O Noapte la Veneţia pe scena sa şi vă invită să vă bucuraţi de această farsă fermecătoare, în care isteţimea învinge condiţionările şi prejudecăţile sociale. Pentru a face spectacolul accesibil şi pentru copii, regizorul Cristian Mihăilescu, scenografa Adriana Urmuzescu şi coregraful Mihai Mândruţiu au simplificat naraţiunea, păstrându-i însă principalele atuuri. Iar acestea nu sunt reprezentate doar de cadrul din start ofertant, Carnavalul de la Veneţia şi balul mascat, ci mai ales de două dintre cele mai importante ingrediente ale comicului, uzurparea de identitate şi inversarea rolurilor sociale. Acestora li se adaugă alte elemente savuroase ce ţin de comicul de situaţie, de limbaj, de răsturnările  spectaculoase de situaţie şi de încurcăturile generatoare de amuzament imediat.

 

Faima de seducator a Ducelui de Urbino precede sosirea acestuia la Veneţia şi îi înspăimântă pe aristocraţii temători să nu-şi piardă consoartele fermecătoare. Senatorul Delacqua se simte însă cel mai ameninţat, ducele vizând-o chiar pe soţia sa, Barbara. Planul lui de a o duce departe pe Barbara cu ajutorul unui gondolier îi permite acesteia să scape de sub supravegherea sa, lăsând-o în locul său pe Anina, pescăriţa. Doar că şi locul gondolierului  este luat Caramello, bărbierul ducelui, care crede că dejoacă planurile senatorului şi îi răpeşte, de fapt, soţia pentru stăpânul său. Când senatorul Delacqua soseşte la bal cu camerista Ciboletta pe post de Barbara, situaţia explodează şi farsa ajunge la apogeu.

 

Producătorii spectacolului au gândit în detaliu fiecare personaj în parte, de la vestimentaţie până la mimică şi gesturi, accentuând, la nevoie, elemente care singularizează şi caracterizează mai bine rolul. Nu lipsesc nici trimiterile subtile la prezent, pentru a apropia subiectul de sensibilitatea publicului contemporan. 

 

Alături de muzica spumoasă compusă de Johann Strauss-fiul, libretul gândit de Friedrich Zell şi Richard Genée vine să desăvârşească valoarea acestei operete care la final oferă câştig de cauză oamenilor de rând, ce se folosesc de arta deghizării pentru a-şi îmbunătăţi condiţia. Sau pentru a câştiga o serie de avantaje. Pentru publicul secolului al XIX-lea, schimbul de identitate şi inversarea rolurilor sociale era, având în vedere succesul de care s-a bucurat opereta O Noapte la Veneţia încă de la premiera sa, la fel de irezistibil pe cât rămâne şi în prezent. Un subiect atemporal pe care vă invităm să îl savuraţi din 27 decembrie 2023, la Opera Comică pentru Copii. Vă aşteptăm