Începe a șasea ediție a festivalului Bebe Fest la Opera Comică pentru Copii!

Aflat la a șasea ediție, Bebe Fest este evenimentul deja de tradiție adresat bebelușilor și părinților lor, organizat în Calea Giulești nr. 16. De două ori pe an – primăvara și toamna – , curtea Operei Comice pentru Copii se transformă într-un spațiu îmbietor pentru cei mai mici vizitatori și spectatori, cu un program special conceput pentru a fi pe placul copiilor de 0-3 ani. Ediția din această toamnă are loc în perioada 27-29 septembrie și 4-6 octombrie 2024, în intervalul orar 16-20 (vinerea), respectiv 10-20 (sâmbăta și duminica).

Singurul festival din România dedicat copiilor cu vârste între 0-3 ani își întâmpină și de această dată publicul cu atracțiile cele mai potrivite pentru vârsta lor: căsuța senzorială, orășelul bebelușilor, jucăriile gonflabile, zona culorilor, jocurile pe asfalt. În incinta festivalului sunt amenajate și la această ediție zone de relaxare și de servit masa, precum și spații pentru alăptare și o parcare de cărucioare. Nu lipsesc din program reprezentațiile cu „Bubu la mare”, cel mai recent titlu din seria Bubu, iar partenerii ediției curente au pregătit surprize inspirate vizitatorilor, mai ales celor care se înscriu la tombola cu premii.

Noutatea ediției curente o constituie amenajarea în premieră a unui parc de aventură în miniatură, special conceput pentru bebeluși. Aventura Parc Baby este un loc de joacă construit din lemn, cu elemente precum perete de cățărat, bârnă de echilibru și triunghiul lui Pickler, care va conține și o tiroliană pentru bebeluși. În intervalele orare 10-11 și 17-18 Aventura Parc va fi rezervată exclusiv bebelușilor, care se vor putea juca în spațiu împreună cu părinții lor. În restul programului, parcul de aventură este deschis tuturor vizitatorilor copii.

Publicul este invitat să participe la Bebe Fest OCC pentru a se bucura de spectacole captivante, ateliere educative și momente de distracție destinate celor mai mici vizitatori. Evenimentul promite să ofere experiențe memorabile și să aducă zâmbete pe chipurile tuturor participanților. Partenerii acestei ediții sunt: Chicco, Asociația Kinetobebe, Bookster, Nestlé, Acvatic Bebe Club, Prokinder Dent și Social Moms.

Atracțiile Bebe Fest OCC #6 includ activități variate, concepute special pentru copii și părinți, printre care se numără:

Ateliere de creație și ateliere senzoriale: Copiii au ocazia să-și exprime emoțiile prin joacă și să exploreze creativitatea prin intermediul atelierelor senzoriale, special adaptate nevoilor lor, în cadrul programului Atelierele Bubu
Lansare de carte: „Primii 2 ani”, Asociația KinetoBebe, pe 28 septembrie, de la ora 14:30, la Căsuța din Copac
Zonă de relaxare și lectură: Un spațiu creat împreună cu Bookster, unde vizitatorii se pot cufunda în plăcerea lecturii nestingheriți
Căsuța senzorială: O experiență interactivă și educativă, în care cei mici descoperă noi senzații și explorează lumi tematice fascinante.
Aventura Parc Baby: Un spațiu special amenajat pentru a satisface energia și curiozitatea copiilor, oferindu-le momente de distracție și aventură în siguranță.
Trenulețul și caruselul: O plimbare plină de veselie și aventură pentru cei mici, într-o atmosferă fermecătoare.
Photo Point: O oportunitate de a imortaliza amintiri frumoase alături de cei mici și de a păstra acele momente de bucurie pentru totdeauna.
Târgul cu produse și servicii pentru cei mici: Oportunitatea pentru părinți de a descoperi produse și servicii dedicate copiilor.

Ultimul weekend cu „Matilda the musical” în Sala Mare

Pentru copiii care au împlinit cel puțin 7 ani, Sala Mare găzduiește unul dintre cele mai iubite titluri de musical din repertoriul recent: „Matilda the musical”, spectacol realizat de Emil Pantelimon, sub licență internațională MTI. Cu dansuri pline de energie și melodii atrăgătoare, musicalul inspirat din cartea omonimă scrisă de Roald Dahl are o distribuție alcătuită din cei mai talentați artiști adulți și copii ai teatrului. În luna octombrie, spectacolul „Matilda the musical” va putea fi urmărit în cadrul Festivalului Național de Teatru, la secțiunea FNT educațional. Reprezentația este programată pentru data de 23 octombrie, la ora 11:00, la sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16), iar biletele vor fi puse în vânzare la începutul lunii viitoare în rețeaua bilete.ro.

Ultima săptămână de înscrieri și preselecții pentru Atelierele „Micul Artist”

Până la finalul lunii septembrie 2024, la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, se desfășoară preselecții pentru cursurile incluse în programul Atelierele „Micul Artist”, urmând ca până pe 25 ianuarie 2025 să aibă loc 15 întâlniri săptămânale pentru fiecare curs în parte, online sau la sediu, în funcție de atelierul sau atelierele alese. Taxa de participare este de 490 lei/modul (15 ore), achitată până pe 29 septembrie 2024. Părinții interesați pot completa formularul disponibil pe site-ul proiectului, ateliereocc.ro. După trimiterea electronică a formularului, copiii sunt așteptați direct la preselecția de la atelierul dorit, conform programului afișat pe site-ul proiectului. În fiecare an, Opera Comică pentru Copii se străduiește să îmbunătățească oferta de cursuri, ținând cont atât de sugestiile părinților, cât și de dorințele copiilor. Anul acesta, noutățile includ cursuri de canto și prezență scenică, scriere prin muzică, știință și imaginație, jurnalist în devenire și dezvoltare personală.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.