E perioada aceea din decembrie în care simţim parcă şi mai mult nevoia replierii, dorinţa de a fi cât mai aproape de cei dragi. Momentul petrecerilor, al meselor de familie, al shopping-ului, dar şi al bilanţurilor. Şi niciun final de decembrie nu e complet fără aura sa festivă, care se amplifică în perioada Crăciunului şi culminează în opulenţa artificiilor ce marchează trecerea către un nou an. Care de fiecare dată sperăm să fie mai bun. Şi mai bun. Iar această energie uriaşă a speranţei, a așteptării colective conferă fiecărui sfârşit de an o atmosferă aproape explozivă.

Din 27 până în 29 decembrie, pentru a marca aceste clipe de sărbătoare pe care o trăieşte întreg oraşul, Opera Comică pentru Copii oferă o serie de trei reprezentaţii extraordinare ale operetei O noapte la Veneţia, semnată de maestrul incontestabil al valsului vienez, Johann Strauss – fiul. Compozitorul austriac a ales drept cadru al acţiunii fastuosul Carnaval de la Veneţia, iar ca punct central – Balul mascat, acolo unde întreaga intrigă culminează şi se rezolvă galopant. Regizorul Cristian Mihăilescu, scenografa Adriana Urmuzescu şi coregraful Mihai Mândruţiu propun o versiune perfect adaptată pentru copii a acestui titlu de referinţă în istoria genului, prezent încă din 2017 pe scena Operei Comice pentru Copii. 

Povestea

Pe scurt, Ducele de Urbino, a cărui apetenţă pentru femei frumoase nu reprezintă un secret, este aşteptat să revină la Carnavalul de la Veneţia. Cei trei senatori importanţi ai oraşului se simt direct amenințați, toţi fiind căsătoriţi cu doamne tinere şi atrăgătoare. Dintre aceştia, Delacqua găseşte soluţia ingenioasă de a-şi trimite consoarta, pe Barbara, la o mănăstire, cu gondola. Pappacoda, bucătarul italian al senatorului îi povesteşte planul chiar lui Caramello, bărbierul Ducelui de Urbino. Numai că Barbara are la rândul său planul secret de a se întâlni cu Enrico, nimeni altul decât nepotul lui Delacqua. Aşa că o roagă pe isteaţa pescăriţă Anina să îi ia locul în gondola condusă de Caramello. Iar Anina este chiar iubita lui Caramello, supărată fiind pe acesta pentru că nu o ia de soţie. Motivul ar fi simplu: Caramello nu dispune de suficienţi bani pentru a-şi susţine viitoarea familie. Doar că niciunul nu ştie, din pricina măştilor, cu cine călătoreşte în gondolă. Când Caramello realizează pe cine a adus în faţa stăpânului său afemeiat este prea târziu. 

Pentru că Ducele de Urbino a ţinut ca toţi senatorii să vină însoţiţi de soţiile lor, Delacqua apare împreună cu Ciboletta, camerista Barbarei, nimeni alta decât femeia de care este îndrăgostit bucătarul Pappacoda, ajuns şi el costumat la bal. Ducele de Urbino are acum de-a face nu cu una, ci cu două soţii ale senatorului Delacqua, ba chiar cu trei, când în cele din urmă apare şi Barbara. Profitând de situaţie, Ciboletta reuşeşte să îl convingă pe duce să îl ia în slujba sa pe Pappacoda; iar Caramello este, de asemenea, avansat, cu ajutorul Aninei. Totul se termină cu bine în cele din urmă, mai ales pentru cele două cupluri de îndrăgostiţi.

Un caracter atemporal

Spectacolul are toate ingredientele necesare unui film de comedie de succes, cu acţiune rapidă, imprevizibilă şi personaje-tip pentru o serie de caractere standard ale genului. Avem afemeiatul bogat şi fără scrupule, trioul de senatori decrepiţi, servitorul şiret şi oportunist, bucătarul italian, soţul gelos, ducesa frumoasă şi libertină, camerista isteaţă şi pescăriţa abilă. Surprizele se înlănţuie necontenit în acest carusel sentimental, în care soţii, iubitele, nevestele şi servitorii ajung să se confunde unii cu ceilalţi într-o manieră savuroasă şi cuceritoare. Iar muzica spumoasă, în acelaşi timp inspirată şi lipsită de griji a lui Strauss este, poate, actorul principal al dependenţei pe care compozitorul o imprimă publicului. Muzica nuanţează, punctează, întăreşte sau îndulceşte şi asigură fluxul alert al desfăşurării.

Johann  Strauss – fiul era, de altfel, familiar cu complicatul joc social vienez din cercurile aristocraţiei în care se învârtea. Cunoştea, de asemenea, prea bine inclusiv ce înseamnă gelozia soţului părăsit. Cea de-a doua sa soţie, Angelika (Lili), cu 25 de ani mai tânără, l-a înşelat pe Regele valsului cu Franz Steiner, director la Theater an der Wien, instituţie emblematică a vremii, pe scena căreia se montau toate titlurile importante, inclusiv ale lui Strauss – fiul. Tocmai de aceea, premiera operetei O noapte la Veneţia din 1883 nu a mai avut loc la Viena, ci la Berlin, fiind singurul său spectacol prezentat pentru prima dată în afara Austriei. Mai mult, critica de specialitate din Germania a primit negativ această operetă, vizat fiind libretul neconvingător semnat de F. Zell şi Richard Genée. Neajunsul nu a fost însă de natură să îl intimideze pe Strauss, care după ce a operat, alături de libretiştii săi, o serie de modificări în partitură, a revenit totuşi la Theater an der Wien, unde a cucerit definitiv publicul. Premiera vieneză a fost urmată de nu mai puţin de 43 de reprezentaţii pe aceeaşi scenă, numărul vorbind de la sine despre rezonanţa pe care O noapte la Veneţia a găsit-o în publicul austriac

Sentimentalismul reprezenta un element esenţial în reţeta operetei vieneze, însă niciun spectacol valoros nu era lipsit de o doză sănătoasă de realism, prezentă în fundal. În spatele stereotipiilor de gen, de clasă, de caracter, opereta vieneză aducea pe scenă o paletă extrem de bogată de tipologii umane, sugerând indirect, încă din secolul al XIX-lea, o idee contemporană comună; cheia succesului este înţelegerea reciprocă. 

Ai grijă ce-ţi doreşti, în cine te încrezi şi cu cine te-nsoţeşti – pare să ne avertizeze Strauss în O noapte la Veneţia, sfat ce dobândeşte în contextul ultimelor zile ale lui 2023 şi mai multă semnificaţie.

Vă aşteptăm să vă bucuraţi, să râdeţi şi să dansaţi alături de artiştii Operei Comice pentru Copii în ultimul titlu pe care îl propunem înainte să ne urăm cu toţii La mulţi ani!

un articol de Ioana Marghita