F.O.C., cel mai mare Festival pentru Copii

În perioada 1-5 iunie, pe toată durata vacanței legale din România, la Opera Comică pentru Copii continuă Festivalul Opera Copiilor. Zilnic, în intervalul orar 10-21, sunt programate spectacole pe 3 scene, ateliere și activități în aer liber în ambele curți din jurul instituției din Calea Giulești nr. 16, filme în cinematograful din incintă și evenimente dedicate lecturii. Festivalul Opera Copiilor (F.O.C.) este organizat începând din 2015 în jurul datei de 1 iunie, dedicată în mod special copiilor din întreaga lume. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc pe 26 mai, la ora 17:00, iar în zilele de 1, 2, 3, 4, 5, 10 și 11 iunie, festivalul va fi deschis publicului între orele 10:00 și 21:00 (pe 9 iunie, între 17:00-21:00). Toate activitățile festivalului au loc la sediul instituției, situat pe Calea Giulești nr. 16, în București. Ediția din acest an a adus în atenția vizitatorilor evenimente și spații inaugurate special cu această ocazie. Printre acestea se numără Bebe F.O.C., o secțiune special concepută pentru cei mai mici spectatori, cu vârste cuprinse între 0-3 ani, Misterium, un spațiu misterios și fascinant, precum și conferințele Librăriei OCC, unde copiii au oportunitatea de a explora lectura și de a se întâlni cu autori contemporani și personalități ale lumii culturale.

 

Fiecare dintre cele 5 zile ale vacanței cuprinse între 1 iunie (Ziua Internațională a Copilului) și 5 iunie (a doua zi de Rusalii) are un program foarte dens, menit să satisfacă preferințele unui public vast. Astfel, pentru iubitorii de spectacole, în perioada 1-5 iunie, organizatorii au programat câte 8 reprezentații pe zi cu spectacole de musical, de magie, de balet dar și de teatru și marionete. În Sala Mare, în fiecare zi, de la ora 11 și de la ora 17, se joacă super-producția „School of Rock, în regia lui Emil Pantelimon. În Salonul Mozart, de la ora 10, magicianul Bogdan Muntean îi introduce pe cei mai curioși spectatori „Universul magiei. Pe scena amenajată în cortul din Grădina OCC sunt programate, de la 11 și de la 13 reprezentații ale baletului „Mirandolina, în regia și coregrafia lui Mihai Babușka. În plus, după-amiezile din intervalul 1-5 iunie, aduc în fața publicului trei spectacole invitate: „Cei trei purceluși,  „Muck cel Mic și „Casa Vrăjitoarei. Cinema OCC revine în Festivalul Opera Copiilor cu o selecție de lungmetraje pe placul întregii familii, programate la ora 19, astfel: 1 iunie – „Lion King” (2019), 2 iunie – „Marry Poppins revine” (2018), 3 iunie – „Spărgătorul de nuci și cele 4 tărâmuri” (2018), 4 iunie – „Frumoasa și Bestia” (2017), 5 iunie – „Dumbo” (2019). Biletele la spectacolele și filmele OCC sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

 

Parada Personajelor OCC, doar între 1-5 iunie

Parada personajelor OCC reprezintă un aspect esențial al experienței la Opera Comică pentru Copii, aducând la viață personajele îndrăgite din producțiile instituției, într-un spectacol muzical și plin de culoare. Paradele Personajelor OCC sunt elaborate și impresionante, cu costume strălucitoare, muzică captivantă și elemente de design spectaculoase. Personajele celebre din repertoriul Operei Comice pentru Copii defilează pe aleile Grădinii OCC într-un marș vesel și energic, interacționând cu vizitatorii și creând o atmosferă magică. Aceste parade se vor desfășura de câteva ori pe zi, în perioada 1-5 iunie, de-a lungul unui traseu prestabilit în jurul sediului, astfel încât toți cei prezenți să aibă ocazia să vadă și să se bucure de spectacol. Pentru prima dată organizată în cadrul Festivalului Opera Copiilor, Parada Personajelor OCC va fi un moment deosebit pentru vizitatorii de toate vârstele, oferindu-le oportunitatea de a se bucura în direct de magia eroilor din poveștile pe care le iubesc. Acest eveniment le va aduce bucurie, emoție și entuziasm, captivându-i pe toți cei prezenți într-o lume de basm.

 

Lectură și joacă la Librăria OCC

În premieră pentru Festivalul Opera Copiilor, Librăria OCC organizează o serie de evenimente cu și despre cărți – lansări, întâlniri cu autorii favoriți, ateliere creative și multe alte surprize!

 

Programul evenimentelor desfășurate în Salonul Mozart:

  • 2 iunie – 14:00 – Lansare de carte „Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”, autor Dan Mircea Cipariu, editura ARS LIBRIS
  • 3 iunie – 14:00 – Lansare de carte „Șoricelul Fursec și surpriza din grădină”, autor Simona Epure, editura DPH
  • 4 iunie – 14:00 – „Enjoy Learning” – Lansare de materiale educaționale 3D în engleză și germană de la Global Learning

 

Programul evenimentelor desfășurate în Librăria OCC:

  • 1-5 iunie și 10-11 iunie – 12:00 – 20:00 – „Minunata Lume a Micului Prinț” – cu Detectivul Licurici de la Paralela 45
  • 2 iunie – 10:00 – 22:00 – Atelier de creație gratuit USBORNE
  • 4 iunie – 16:00 – Atelier „Șoricelul Fursec și surpriza din grădină”, autor Simona Epure, editura DPH

 

Bebe F.O.C. în Curtea B

 

Curtea B a Operei Comice pentru Copii se transformă, pentru prima dată în istoria festivalului, în Lumea lui Bubu. Aici, toate atracțiile sunt adaptate vârstei de 0-3 ani și sunt menite să le dezvolte celor mici atenția, mobilitatea și dexteritatea, precum și să le stârnească curiozitatea. Accesul se face pe bază de tichete disponibile la Magazinul OCC:

 

Piscina cu bile Camera Senzorială

Vârstă recomandată: 0 – 3 ani Vârstă recomandată: 0 – 3 ani

2 tichete/15 minute 2 tichete/15 minute

 

Trenuleț Jucării Mecanice

Vârstă recomandată: 0 – 3 ani Vârstă recomandată: 0 – 3 ani

3 tichete/tură 2 tichete/tură

 

Jucării gonflabile Groapa cu nisip

Vârstă recomandată: 0 – 3 ani Vârstă recomandată: 0 – 3 ani

2 tichete/15 minute 2 tichete/15 minute

 

Obiective din Festival la care accesul se face pe bază de tichete OCC:

 

Grădina cu Fluturi Piscina cu bile

Vârstă recomandată: +3 ani Vârstă recomandată: +3 ani

5 tichete/ intrare 3 tichete/15 minute

 

Misterium Trambuline

Vârstă recomandată: +3 ani Vârstă recomandată: +3 ani

3 tichete/ intrare 2 tichete/15 minute

 

Râul OCC Water Zone

Vârstă recomandată: +3 ani Vârstă recomandată: +3 ani

1 tichet/ tură 3 tichete/10 baloane

 

Atelierele de creație oferă copiilor oportunitatea de a se bucura de activități artistice și de a explora diverse materiale și metode creative de lucru. Experiențele creative îi ajută pe copii să-și dezvolte imaginația, abilitățile artistice și să-și exprime individualitatea într-un mediu sigur și încurajator. Oferta de la această ediție include numeroase ateliere adresate copiilor cu vârste de minim 2 ani: Agendă personalizată: 12 tichete, Atelier de ilustrație – personaje fantastice: 20 tichete, Baloane decorate: 6-10 tichete, Bentițe: 12 tichete, Borcanul cu licurici: 13 tichete, Căsuțe din lemn: 5 tichete, Creații cu nasturi: 10 tichete, Curcubeul florilor: 9 tichete, Cusături pe etamină: 10 tichete, Desen pe foaia magică: 7 tichete, Felinar magic: 12 tichete, Figurine din Clay: 10 tichete, Gentuta din fetru: 14 tichete, Învățăm să coasem nasturi: 10 tichete, Jucării din fetru: 14 tichete, Marionete: 15 tichete, Minge antistres: 7-10 tichete, Mini terarii: 13 -17 tichete, Pictăm și decorăm copacul anotimpurilor: 12 tichete, Pictură cu degetele: 10 tichete, Pictură cu nisip: 13 tichete, Pictură cu sclipici: 8 tichete, Pictură pe animăluțe din lemn: 11 tichete, Pictură pe Canvas: 18 tichete, Pictură pe pânză, sacoșă, tricou: 15 tichete, Pictură pe polistiren: 8 tichete, Măscuțe și decorațiuni: 10 tichete, Puzzle de pictat și construit cu animale 3D: 10 tichete, Ramă Foto: 11 tichete, Slime: 10 tichete, Suporturi de creioane amuzante: 10 tichete, Tablou: 10 tichete, Tablou senzorial: 9 tichete.

 

Aventura Parc pune la dispoziție o serie de elemente suspendate la diferite înălțimi, elemente care se parcurg folosind echipamentul corespunzător, prin traversare sau cățărare. Cele două trasee includ poduri suspendate, pereți de plasă și câte o tiroliană! Participanții sunt instruiți și echipați în așa fel încât siguranța să fie maximă. Fiecare spațiu de joacă dispune de personal avizat, astfel copiii sunt permanent supravegheați: Traseul Mic: 7 tichete ( 3-6 ani), Traseul Mare: 10 tichete (+7 ani), Perete de escaladă: 5 tichete (+3 ani), Tiroliana Mică: 3 tichete  (3-6 ani). Programul de funcționare al Parcului poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Parcul nu este deschis în caz de vreme nefavorabilă (ploaie, vânt puternic).

 

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către  soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole  de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”,  „Abonamente” sau „Voluntariat”.