Încă de la mijlocul lunii noiembrie, orașul s-a îmbrăcat în straie festive, cu luminițe și brazi împodobiți, căsuțe pline de cadouri și de dulciuri, cu târguri de Crăciun care de care mai mari și fastuoase. Adevărata magie a sărbătorilor de iarnă se simte însă, și anul acesta, într-o curte din Calea Giulești, la numărul 16, la Opera Comică pentru Copii! Evenimentul tradițional „Poveste de Crăciun”, aflat la a opta ediție, este de fapt un târg aparte, la care se vând… tradiții, spectacole, clipe neprețuite cu familia, ore întregi de distracție, într-un cuvânt tot ce se poate numi magie în această perioadă a anului.
Printre atracțiile minunate destinate copiilor, căci ei sunt „clienții” așteptați cu dragoste la „Poveste de Crăciun” se află un patinoar și un derdeluș exclusiv pentru ei și, supravegheați de omul de zăpadă Olaf, care străjuiește intrarea în teatru pot să-și demonstreze talentul de patinatori și maeștri în dat cu sania. Tot în acest târg copiii își mai pot arăta curajul pe tiroliană la Aventura Parc, pregătirea de alpiniști la peretele de escaladă, iar în trend sunt desigur plimbările cu Sania lui Moș Crăciun. De asemenea, copiii pot parcurge trasee magice cu trenulețul sau se pot roti pe animalele fantastice din carusel.
Pentru micii vizitatori ai târgului „Poveste de Crăciun” sunt deschise nenumărate ateliere de creație în care pot învăța să realizeze decorațiuni, căsuțe din turtă dulce, pot să compună o scrisoare frumos ornată pentru Moș, să realizeze felicitări, să-și facă păpuși și să realizeze spectacole de teatru cu ele, să picteze pe pânză, sticlă, cu nisip. Tot în scop educativ, în spatele curții Operei Comice pentru Copii se află un magazin imens, plin de surprize magice, jucării și cărți pentru toate vârstele copilăriei. Pe lângă îmbrăcăminte și accesorii, părinții pot oferi celor mici, din acest magazin, produse personalizate, jocuri logice, de strategie, de socializare, jucării, instrumente muzicale de tot felul, păpuși și figurine, dar și cele mai frumoase și mai instructive cărți pentru copii și produse de papetărie.
Față de alte ediții ale târgului „Poveste de Crăciun”, anul acesta organizatorii oferă și experiențe high tech. La atelierul de jucării mecanice copiii au parte de senzații unice precum curse cu motocicleta sau cu mașina printr-un spațiu virtual, un joc de hochei pe un suport desprins parcă din filmele sf. Tot la târg pot afla cum funcționează o imprimantă 3D, fac o plimbare cu liftul magic până la casa lui Moș Crăciun, unde chiar îl întâlnesc și îi pot spune ce-și doresc să le aducă. Acest lift magic este o experiență 4D în care, cu ajutorul unei iluzii optice, se realizează impresia de mișcare.
Pe lângă o ofertă generoasă de produse de sezon (plăcinte de tot felul, gustări savuroase și dulciuri), în curtea Operei Comice pentru Copii vizitatorii au parte și de un program artistic special: ore în șir de colinde aduse de copiii de la corurile Cantus Mundi (proiect aflat sub tutela Corului Național de Cameră Madrigal-„Marin Constantin”), mici spectacole realizate de copiii de la Atelierele „Micul Artist”, organizate de Opera Comică pentru Copii.
În toată această perioadă, a sărbătorilor de iarnă, nu lipsesc nici spectacolele artiștilor OCC, titluri iubite de public precum „Bubu și fulgii de nea”, experiență interactivă dedicată bebelușilor, având ca temă Iarna, spectacolul-eveniment „Poveste de Crăciun”- un caleidoscop de bijuterii muzicale și coregrafice, opereta „O noapte la Veneția” – o comedie pentru toate vârstele pe muzica lui Johann Strauss-fiul sau spectacolul invitat „Basme cu cai”, producție inedită cu acrobații și jocuri de lumini în care personajele principale sunt cai.
Din tot ce am enumerat până acum, la care se adaugă posibil și alte surprize, reiese că, până aproape de finalul lunii decembrie, magia Crăciunului se află la Opera Comică pentru Copii. Teatrul muzical de pe Calea Giulești nr.16 s-a transformat și anul acesta într-un tărâm fermecat în care poveștile prind viață și toate dorințele se transformă în clipe magice de fericire alături de cei dragi.