Încălțată cu povestea culeasă de Charles Perrault și cu imaginea vie a lui Antonio Banderas, din „Puss in Boots”, am intrat ’’cu bocancii’’ la cea mai nouă premieră a Operei Comice, ’’Motanul încălțat.’’ Un basm, împănat de controverse, cu un personaj personificat care e as în șmecherii, gata oricând să țeasă pânze de păianjen, în care să agațe credulii. Mulți au spus că mesajele poveștii, nu sunt potrivite pentru copii, care află cum să parvină fără muncă, învață să mintă, să înșele și să găsească soluții de ieșire din impas, mai puțin ortodoxe.

Dar eu ador morala acestei povești care n-are nici o legătură cu sintagma machiavelică ’’Scopul scuză mijloacele’’. Pentru că mâța aceasta adorabilă, descurcăreață și inventivă, stă pe tocurile jucăușe ale reușitei în viață. Basmul nu este despre a fi bun, ci despre cum să reușești.

Asta mi-a transmis extraordinara operă în 3 acte, a lui Cornel Trăilescu, scrisă special pentru copii, după un libret semnat Tudor Mușatescu și pusă-n scenă de un Maestru de stare și concept, Cristian Mihăilescu, cel care-n urmă cu ceva ani, a jucat rolul Împăratului, preluat de la mentorul său, Valentin Teodorian. Rememorând acea perioadă, Maestrul declara că i-a fost greu să se desprindă de personaj, după ce l-a interpretat două decenii pe scena Operei Naționale. Împăratul tenor de atunci este regizorul de astăzi, un făuritor de personaje care ies abrupt din tiparele montărilor clasice, pentru că au amprenta personalității sale.

Fără a ridica prea mult cortina (pentru că vreau să vedeți această montare spectaculoasă), trebuie să fiți pregătiți pentru o aventură cu multe efecte de scenă, schimbări surprinzătoare și rapide de momente și costume, dans, muzică și teatru. Turnanta (o rotativă în mijlocul scenei) care alternează decoruri, un ecran imens cu leduri care proiectează pe fundal, simultan, zeci de imagini, ecrane laterale care completează și îmbogățesc imaginea scenică, sunt elemente care îmbracă atmosfera, fără s-o aglomereze, pentru că mișcarea personajelor e cea care dă culoare și sens. Scenografa decorurilor, Andreea Rotaru mărturisea că a mers pe ideea stilizării elementelor, nu pe butaforii clasice, lansând stilul „ traforaj”, cum îl numea, amuzată.

Mă gândeam că va fi o adaptare surprinzătoare a poveștii, dar ceea ce am văzut, depășește cu mult așteptările.

Mâța curajoasă care „ face armată ” cu slujitorii împăratului e adorabilă. Vânătoarea ratată de iepuri a acestora, e salvată de Cotoșman, care le propune ogarilor-slujitori să-i ajute să prindă un iepure, devenit cadou de logodnă pentru Domnița împăratului și viitorul mire (bietul Ionică). Cotoșman-năzdrăvan, „cu cizme noi de safian și pălărie cu gâscan” e hotărât să-și scape de sărăcie stăpânul, depresiv și blazat și recurge la orice șiretlic, ca să-l însoare cu fata împăratului. Motanul îl inventează pe voievodul Ionică de Carambas Bambas Strambas, în numele căruia se derulează întreaga acțiune. Te fascinează inventivitatea și calitățile de strateg ale acestui geniu mieunător care lasă-n urmă imaginea de motan care prinde șoareci și devine, în final, Mare Dregător. El cântă, dansează, zboară și aruncă idei pe care alții le pun în practică, reușind să salveze țara de lupul-Dregător (cred că singurul personaj antipatic din spectacol), cu o armă de temut, mai exact, cu praf de scărpinat. Și nici nu putea fi altfel anihilată mâna dreaptă a Împăratului, din moment ce acesta e un biet scamator fricos, care iscălește acte importante pentru țară, mâncând „bombonele” și mândrindu-se cu o coroană care e, de fapt, o colivie. „ Mai bine împărat sub pat, decât mort în iatac”, își justifică vitejia, ridicolul personaj simpatic, înconjurat de o armată de „ fiare”, la fel de nostime, leu, elefant, cerb, zebră, bufnițe…. un bal mascat, croit în niște haine superbe, realizate de scenografa Andreea Koch, provocată să creeze și să transmită stări prin măști și costume complicate, care dau viață jucăriilor de pluș pe care copiii le au acasă.

Ar fi nedrept să nu amintesc despre invazia de iepurași care umplu scena și dansează step de frică, elevi talentați ai Școlii de balet, Jaqueline Bratu, despre Valentin Racoveanu, atent la detalii și repetiții fără cusur, despre dirijorii neobosiți ai orchestrei-personaj, Alexandru Ilie și Gheorghe Iliuță și, nu în ultimul rând, despre pleiada de peste 50 de actori care dau viață personajelor.

La final, of, Doamne, există și final, rămâi cu ideea că vrei o amuletă norocoasă în buzunar, care poate avea și chip de mâță descurcăreață. Te uiți în jur, în fosă, pe scenă, în foaier, în aer, unde totul e la superlativ, și-ți spui că aici, la Opera Comică pentru Copii, trebuie să te mulțumești… cu foarte mult!

De la premiera absolută din martie 1964 și până acum, au trecut 64 de ani.

Suntem la Opera Comică pentru Copii.

După premieră, Maestrul Cristian Mihăilescu, a cerut celor prezenți să încerce, fiecare, să fie un Motan Încălțat. Adică un exemplar care să-și depășească oricând condiția.

Vă retransmit îndemnul și rugămintea de-a nu rata șansa de a fi învingători. Pentru că morala nu este să ajungi așa prin orice mijloace, ci să nu fii învins.

Așa cum sunt Maestrul Cristian Mihăilescu și Motanul său Încălțat.

Dana Macsim