Trăim într-o lume modernă, suntem întotdeauna într-o cursă contra cronometru. Înconjurați de ecrane, de rețele sociale, de camere de foto, ne simțim obligați să publicăm în spațiul virtual activitățile cele mai banale sau din contră, ceea ce avem impresia că ceilalți nu fac. Chiar dacă nu conștient, spațiul virtual în momentul de față reprezintă imaginea noastră în societate, mai bine zis imaginea pe care dorim să o aibă societatea despre noi. Așa cum în perioada redingotei, moștenirea și discursul politic reprezentau individul, acum, o simplă poză cu mâncare face acest lucru.
În această viteză continuă în care trăim, în aglomerație, trafic și sarcini pe care trebuie să le rezolvăm într-un termen prea scurt, uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte, fără telefonul mobil. Nu o dată, am văzut copii foarte mici cu telefoane în mână sau tablete pe care rulau în neștire desene animate sau jocuri. Desigur, tehnologizarea face parte din evoluția firească a lumii, modernizarea este ceva normal atât timp cât realitatea deține un rol principal.
Să ne oprim preț de câteva clipe și să petrecem timp alături de copiii noștri. Jocurile de familie aduc atât relaxare și timp plăcut pentru părinți cât și dezvoltare personală pentru cei mici. Nu numai că familia are parte de o pauză de la agitația zilnică, dar cei mici dobândesc curaj, își dezvoltă imaginația, spirit
ul competitiv și învată lucruri noi. Jocurile la masă cu obiecte fizice nu vor dispărea din simplul motiv că oferă o alternativă unei zile plicticoase petrecută în casă dar mai ales, ele aduc un plus educației copilului, destind familia și o apropie.
Astfel de jocuri sunt prezente în fiecare sâmbătă la Opera Comică pentru Copii, într-un spațiu colorat, intim și pregătit să primească toată familia. La dispoziția doritorilor se află jocuri de strategie, creativitate, logică, pictură, puzzle și multe altele, toate prezentând un risc major de distracție.
Sabina Chirilă
24 octombrie 2017