„Marile serate muzicale ale Bucureștiului” a adus în a doua seară (7 iulie), pe scena Teatrului Odeon, o nouă explozie de romantism și pasiune, față de cea din seara precedentă. La ora 19.00, spectatorii au asistat la o discuție între vioară, violoncel și pian cu Trio cu pian nr. 1, op. 49 de Felix Mendelssohn […]
„Marile serate muzicale ale Bucureștiului” a adus în a doua seară (7 iulie), pe scena Teatrului Odeon, o nouă explozie de romantism și pasiune, față de cea din seara precedentă. La ora 19.00, spectatorii au asistat la o discuție între vioară, violoncel și pian cu Trio cu pian nr. 1, op. 49 de Felix Mendelssohn Bartholdy. Protagoniștii acestei discuții au fost violonistul Mario Hossen din Austria, violoncelistul Anton Niculescu din România și pianistul Bruno Canino din Italia. Degeaba mai precizăm aici țările din care artiștii fac parte. Ei sunt cetățeni ai lumii pentru că sunt cetățeni ai muzicii de pretutindeni. Sunt mari artiști care vorbesc prin muzica lor, care știu să descopere în fiecare lucrare muzicală mesajele acesteia, care-și descarcă prin intermediul sunetelor sentimentele.
După Mendelssohn, un alt mare romantic, un romantic special, un ceh-american ca să-i spunem așa, a ridicat aproape sala în picioare. Cvartetul „Americano” op. 49, interpretat cu suflet și pasiune de către membrii Cvartetului „Enescu” (Constantin Bogdănaș și Florin Szigeti – vioară, Vladimir Mendelssohn – violă și Dorel Fodoreanu – violoncel) ne-a transportat pe toți în America. Am văzut preriile nesfărșite populate de eroi de western, apusul și răsăritul soarelui, am simțit forța vântului din câmpiile largi și am auzit cântecul păsărilor din Nordul Americii. După o lungă carieră împreună, membrii Cvartetului „Enescu” formează un tot complex. Este fermecător să vezi cum se completează în interpretare, cum colaborarea lor e mai mult decât colaborare, cum reușesc să-și exprime pe rând individualitatea artistică și împreună individualitatea ca formație instrumentală. Spre deosebire de alte cvartete, aici nu conduce vioara I. În acest grup fiecare instrument este solist, măcar atât cât îi permite partitura și acestui aspect cred că i se datorează succesul lor.
„Marile serate muzicale ale Bucureștiului”, manifestare organizată de Opera Comică pentru Copii înseamnă artiști speciali și lucrări muzicale speciale, așa cum au demonstrat-o și celelalte trei ediții. A doua parte a concertului de sâmbătă a fost alcătuită din întâlniri fascinante. Marea soprană Felicia Filip, cu prezența sa tulburătoare, ca o eroină antică, a prezentat o colecție de lucrări romantice, unele cu accente impresioniste, pentru soprană, flaut și pian; pentru soprană, violoncel și pian. S-au cântat bijuterii rare: o lucrare de Philippe Gaubert, „Soir païen”, apoi „Un flute invisible” de Camille Saint-Saëns și un lied pe același text al lui Victor Hugo, compus de André Caplet. O muzică misterioasă în care flautul (Luisa Sello) se împletește cu vocea umană, iar pianul (Koichiro Kanno) urmărește aceste două nimfe ca în „După-amiaza unui faun” de Claude Debussy, acompaniidu-le suspinele, tristețea sau încântarea cu sunete de cristal. Prezența cuceritoare a sopranei Felicia Filip, care trăiește cu toată ființa fizică și mentală fiecare frază, intervențiile diafane ale flautistei Luisa Sello și dorința patetică a pianistului Koichiro Kanno de a le îmbrățișa muzical au condus la realizarea unui trio perfect alcătuit din instrumente cu personalități diferite și la o explozie de sentimente care a cuprins sala. Magia concertului nu s-a disipat după aceste trei piese. În continuare prezența marii soprane a răspândit fiori de emoție printre spectatori cu „Moment terrible” de Piotr Ilici Ceaikovski, una dintre lucrările care au consacrat-o pe plan internațional și „Dream with me” de Leonard Bernstein, care ne-a adus din nou în America, de data aceasta la New York, aproape de scenele de pe Broadway. La aceste două lucrări din urmă a fost însoțită pe scenă de maestrul Anton Niculescu, directorul artistic al manifestării „Marile serate ale Bucureștiului” și am putut descoperi astfel combinația delicată și teatrală dintre voce și violoncel. Soprana Felicia Filip, cu prezența sa nobilă și impunătoare a adus pe scenă un repertoriu de suflet, trio-uri de o muzicalitate fără seamăn, îmbinări de sunete în care vocea umană strălucește alături de instrumente construite anume pentru a o pune în valoare, flautul, violoncelul și pianul.
Finalul concertului a aparținut viorii. Violonistul Mario Hossen, pe care spectatorii bucureșteni au avut bucuria să-l cunoască și la celelalte ediții ale „Marilor serate muzicale”, a venit din nou ca personificare a măiestriei lui Niccolò Paganini și împreună cu pianistul Andrei Licareț a prezentat lucrarea Fantezia Moses pe coarda Sol. Pare de prisos să mai menționăm dificultatea acestei lucrări sau a celor care au urmat, semnate de compozitorul rus Rodion Șcedrin. Ele fac parte din arsenalul marilor violoniști, iar tehnica și precizia în a le reproduce nu este îndeajuns. Mario Hossen reușește să depășească standardul de a cânta corect. Firea sa concentrată, uneori serioasă, alteori înclinată spre comedie, așa cum o cer anumite piese, imprimă viorii un tratament special, acela al simțirii. Mario Hossen știe că un mare violonist nu trebuie să fie numai virtuoz sau sensibil. El folosește toate resursele intrumentului, toate indicațiile compozitorului a cărui lucrare o interpretează ca să obțină versiunea perfectă a acesteia.
Chiar dacă aflată numai la a patra ediție, manifestarea culturală de vară „Marile serate muzicale ale Bucureștiului”, organizată de mari artiști ai lumii cu mari artiști ai lumii, aduce an de an noi experiențe muzicale de neuitat pentru spectatori. Anul acesta pare că organizatorii au dedicat festivalul romantismului, ultima seară fiind rezervată unor compozitori precum Franz Schubert, Serghei Rahmaninov, Robert Schumann și Felix Mendelssohn Bartholdy. Și nu e prea mult să spunem că muzica romantică trăiește prin acești artiști prezenți în programul de la „Marile serate muzicale ale Bucureștiului” poate mai frumos și mai interesant decât în trecut.
Iulia Toea Mureșan
Sâmbătă, 7 iulie, la Teatrul Odeon a avut loc Gala laureaților Concursului internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”. Nu am asistat la un concert, ci la un spectacol de magie, la o serie de miracole muzicale. Spectatorii au urmărit cu surprindere și încântare patru copii extraordinari, veniți parcă dintr-o altă lume, cea a melodiei și a […]
Sâmbătă, 7 iulie, la Teatrul Odeon a avut loc Gala laureaților Concursului internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”. Nu am asistat la un concert, ci la un spectacol de magie, la o serie de miracole muzicale. Spectatorii au urmărit cu surprindere și încântare patru copii extraordinari, veniți parcă dintr-o altă lume, cea a melodiei și a armoniei, cea a echilibrului și frumuseții. Patru copii artiști, prestidigitatori ai clapelor pianului, patru minuni ale lumii de azi.
Concursul internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”, organizat de Opera Comică pentru Copii la inițiativa managerului său, marea soprană Felicia Filip, și-a desemnat sâmbătă câștigătorii, iar patru dintre aceștia, trei câștigători ai Premiului al II-lea și câștigătoarea Trofeului „Mihaela Ursuleasa” au oferit publicului dovada talentului și a măiestriei lor. Vorbim de maeștri ai pianului cu vârste fragede, despre personalități deja ale lumii muzicale de care vom fi pe viitor vrăjiți și care sunt pregătiți de pe acum să dea asalt pe marile scene internaționale. Fiecare poartă cu sine ceva special, un dar de la Dumnezeu sau de la natură, care-i face nu deosebiți de ceilalți copii, nici cumva superiori, ci prin muzica pe care o interpretează îi face îngeri. Alături de orchestra Operei Comice pentru Copii, sub bagheta dirijorului Gheorghe Iliuță, acești mici vrăjitori ai sunetelor au condus publicul pe un tărâm fermecat, acela al muzicii, așa cum în urmă cu doar câteva decenii marea pianistă ne purta Mihaela Ursuleasa, copilul-minune al pianului din România. Am simțit cu toții prezența ei în sală și pe scenă, în sufletele acestor copii, care i-au redat prin interpretare viața muzicală.
Primul magician al clapelor din după-amiaza zilei de sâmbătă a fost Antoniu Nagy din Oradea, un tânăr de 18 ani din Oradea care a interpretat un fragment din Concertul pentru pian și orchestră op. 54 de Robert Schumann. Rar se poate vedea atâta sensibilitate și concentrare la un adolescent, care pare că mângăie clapele pianului, care conduce fiecare notă prin sine, un filtru profund, cu accente personale în redarea pasiunii cu care Schumann a compus concertul. Un tânăr încruntat căruia figura îi trădează seriozitatea și determinarea cu care abordează arta, cu maturitate și profesionalism.
Matei Cristian Lăbunț, un băiat de 14 ani, firav, blond, cu degetele lungi a fost cel de-al doilea magician al serii. Cu aceeași seriozitate ca a lui Antoniu Nagy, acest heruvim al pianului a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 de Friedrich Kalkbrenner. Am remarcat la el eleganta colaborare cu orchestra, cu dirijorul, felul în care respiră muzica, în care își impune calitatea solistică și conduce nuanțele lucrării. Interpretarea lui Cristian Lăbunț nu este însă foarte personală. El respectă întocmai muzicalitatea compozitorului, dar cu ajutorul unei înțelegeri complete a acesteia, așa cum numai la marii muzicieni se poate observa.
Cel de-al treilea copil-minune al concertului de sâmbătă a fost Eva Garet, de 12 ani, un adevărat artist al spectacolului. Eva a interpretat fără acompaniament de orchestră un fragment din Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu și a uimit publicul cu virtuozitatea și priceperea sa. Îmbrăcată într-o rochie cu influențe foclorice românești, delicată și în aparență fragilă, Eva Garet a făcut din pian cât o orchestră întreagă prin rapiditatea și tehnica cu care a abordat lucrarea lui Enescu. De la un capăt la altul al claviaturii, tânăra pianistă n-a scăpat niciun sunet, a umplut sala de muzică, de ritm și de culoare. Culori tari care i-au trădat intensitatea și siguranța studiului.
Marele miracol al serii a fost câștigătoarea Trofeului „Mihaela Ursuleasa”. Cei care au avut onoarea de a o cunoaște pe Mihaela Ursuleasa, de copil sau la maturitate, au avut aproape un șoc. Au revăzut-o muzical în Sunny Ritter din Austria, un copil de 7 ani. Micuța nu ajunge încă la pedalele pianului, de aceea are nevoie de un dispozitiv special. La vârsta la care alți viitori pianiști se chinuie cu studiile lui Carl Czerny, ea a interpretat Concertino în la minor de Iuri Polunin. Este o lucrare care cere de la un pianist… de toate. Sensibilitate, virtuozitate, comunicare, disciplină. A fost emoționant s-o vedem cum salută publicul alături de pianul care-i depășește cu mult înălțimea, cum privește spre dirijor ca să primească intrările, cum cu siguranță și precizie degetele ei mici acoperă sunetele, cum trăiește muzica chiar și atunci când nu trebuie să cânte, cum inspiră fiecare intensitate trecută în partitură și cum respectă întocmai tempo-urile. Încă de la repetițiile dinaintea concertului dirijorul Gheorghe Iliuță și membrii orchestrei Operei Comice pentru Copii au constatat cu uimire cu ce mare artist au de-a face. Am avut ocazia de a trece pe lângă una dintre repetiții și, pe holurile Operei Comice pentru Copii i-am auzit pe toți spunând: „ați auzit-o pe asta mica???”. O fetiță drăguță, ca oricare alta, mereu zâmbitoare și răspândind în jurul ei căldură, un copil al muzelor, dăruit cu inocența muzicii clasice. Mihaela Ursuleasa a revenit pe scenă cu ajutorul lui Sunny Ritter.
Concursului internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”, competiție aflată la prima ediție, proiect realizat de Opera Comică pentru Copii, teatru aflat mereu în căutarea unor copii miraculoși, talentați, așa cum o demonstrează și programul Atelierele „Micul artist”, a reușit performanța de a descoperi magicieni ai sunetelor. Juriul alcătuit din personalități internaționale ale muzicii, Heinz Medjimorec (Austria), Viniciu Moroianu (România), Ferhan Önder (Turcia / Austria), Pierre Sublet (Elveția) a avut la această primă ediție o mare responsabilitate. Aceea de a alege de pe o tipsie cu diamante pe cele mai bine șlefuite. Au descoperit cu cvartet de copii-minune, de mici magicieni ai sunetelor care vor duce mai departe tradiția muzicii clasice sub numele de neuitat al marii pianiste Mihaela Ursuleasa.
Iulia Toea Mureșan
Romantism și reflecție în prima zi a evenimentului „Marile serate ale Bucureștiului” Primul concert din cadrul manifestării „Marile serate ale Bucureștiului”, programat vineri 6 iulie la Teatrul Odeon, a fost alcătuit din lucrări muzicale cu rezonanță preponderent romantică, semnate de compozitori precum Johannes Brahms, Robert Schumann sau Franz Liszt. Chiar și aranjamentul lui Gregor […]
Romantism și reflecție în prima zi a evenimentului „Marile serate ale Bucureștiului”
Primul concert din cadrul manifestării „Marile serate ale Bucureștiului”, programat vineri 6 iulie la Teatrul Odeon, a fost alcătuit din lucrări muzicale cu rezonanță preponderent romantică, semnate de compozitori precum Johannes Brahms, Robert Schumann sau Franz Liszt. Chiar și aranjamentul lui Gregor Piatigorsky după un trio de Josef Haydn, prima piesă din concert, a avut sonorități romantice. Divertismentul în Re major este o adaptare pentru violoncel și pian care eludează rigoarea clasică a lui Haydn, oferindu-i în plus mai multă taină și suspin. Interpreții acestei lucrări au fost doi mari maeștri ai violoncelului, respectiv pianului, Anton Niculescu – unul dintre cei mai mari violonceliști români de astăzi, alături de o legendă vie a pianului – Bruno Canino. Cei doi au încântat publicul și cu lucrarea „Liebestraum” („Visul iubirii”), în aranjamentul lui Gaspar Cassado după Franz Liszt. Muzica tulburătoare a lui Robert Schumann a fost adusă pe scenă de Cvartetul „Enescu” și de pianistul Andrei Licareț prin Cvintetul cu pian op. 44, iar seara s-a încheiat cu Cvartetul cu pian op. 25 de Johannes Brahms în interpretarea artiștilor Alexandru Tomescu (vioară), Vladimir Mendelssohn (viola), Anton Niculescu (violoncel), Andrei Licareț (pian).
Prima întâlnire de la „Marile serate ale Bucureștiului” nu a fost de fapt un concert, ci o seară de poezie pură, dominată nu de muzică, ci mai degrabă de poezia acesteia. Tușele ferme cu arcușul ale violoncelistului Anton Niculescu, jovialitatea și totodată trăirea fiecărei note la pianistul Bruno Canino, virtuozitatea lui Andrei Licareț, puritatea sunetului de violă la Vladimir Mendelssohn, precizia și delicatețea viorii în mâinile lui Alexandru Tomescu, energia spirituală a Cvartetului „Enescu” – toate acestea au alcătuit poezia concertului. Spectatorii au fost transportați în inima romantismului, dar nu acel romantism la care ne referim atunci când vorbim despre iubire, cum se denaturează noțiunea în zilele noastre. Vorbim despre un romantism aproape de idealurile celui literar, o artă care se abate de la reguli precise, care își permite salturi de la melancolie la avânt, de la tristețe la bucurie, care îndeamnă auditoriul la reflecție, care dezvăluie sentimente complexe, alcătuite din stări contradictorii. În interpretarea marilor artiști enumerați mai devreme, fiecare lucrare muzicală prezentată a putut fi asimilată de către spectator ca o poezie romantică de Keats sau de Haine, ca un tablou de Caspar David Friedrich sau de William Turner.
„Marile serate muzicale ale Bucureștiului”, manifestare organizată de către Opera Comică pentru Copii în perioada 6-8 iulie pare să fie anul acesta sub semnul romantismului. Artiști de renume internațional prezintă la Teatrul Odeon lucrări din patrimoniul romantic, ale unor compozitori ca Modest Petrovici Musorgski, Antonin Dvorak, Piotr Ilici Ceaikovski, Felix Mendelssohn, Serghei Rahmaninov. Cu siguranță și celelalte întâlniri vor stimula publicul la mai multă reflecție asupra emoțiilor și sentimentelor și vor fi la fel de pline de poezie.
Iulia Toea Mureșan
Category I: 1. Marian Bondilă 3. Mara Țînțăreanu-Mircea 4. Sunny Ritter Category II: 2. Ceicilia Limargana 3. Eva Garet 5. Davi Antonio Crețu 8. Theodor Alexandru Popescu 11. Daria Vasile 12. Ryan Bradshaw 13. Tina Zhang Category III: 2. Ioana Voaideș 3. Cristina Tomescu 5. Daria Egizia Soare 7. Matei Lăbunț Category IV: 1.Rebecca Cojan […]
Category I:
1. Marian Bondilă
3. Mara Țînțăreanu-Mircea
4. Sunny Ritter
Category II:
2. Ceicilia Limargana
3. Eva Garet
5. Davi Antonio Crețu
8. Theodor Alexandru Popescu
11. Daria Vasile
12. Ryan Bradshaw
13. Tina Zhang
Category III:
2. Ioana Voaideș
3. Cristina Tomescu
5. Daria Egizia Soare
7. Matei Lăbunț
Category IV:
1.Rebecca Cojan
2. Adrian Top
3. Mihai Teacă
5. Alexia Dănăcică
6. Antoniu Nagy
7. Andra Borz
Adina Iacob este coordonatoarea deplasărilor de la Opera Comică pentru Copii. De o stagiune încoace, ea se ocupă de planificarea și organizarea turneelor și a spectacolelor la care OCC este invitată. Adina este foarte pasionată de ceea ce face. Spune că i se potrivește ca o mănușă și, dacă o asculți vorbind, îți dai seama […]
Adina Iacob este coordonatoarea deplasărilor de la Opera Comică pentru Copii. De o stagiune încoace, ea se ocupă de planificarea și organizarea turneelor și a spectacolelor la care OCC este invitată. Adina este foarte pasionată de ceea ce face. Spune că i se potrivește ca o mănușă și, dacă o asculți vorbind, îți dai seama că vorbește serios. Mi-a povestit frumos despre câteva dintre experiențele ei într-o după amiază ploioasă, deasupra unei căni de ceai.
Echipa OCC pleacă de multe ori pe an, atât în țară, cât și în afara ei. În timp s-au format și adevărate tradiții. „În fiecare an, în luna iunie, lumea știe deja că este ministagiunea de la Arad”, este primul lucru pe care îl aflu. Patru spectacole, atât de canto cât și balet, sunt alese cu grijă și pleacă din sediul bucureștean pentru a lua viață pe scena din Arad. Profesionalismul echipei îmbinat cu deschiderea publicului primitor fac ca succesul să fie garantat de fiecare dată. Iar entuziasmul publicului este cel care a determinat, în timp, parteneriate cu multe orașe cum ar fi Sibiu, Arad, Brașov, Giurgiu, Otopeni, Buftea, Timișoara sau Bacău. Întrebată despre primirea publicului, Adina îmi spune că „sălile sunt mereu pline”.
Pe lângă scenele naționale, am aflat că reprezentații ale Operei Comice au ajuns și în teatrele internaționale. În 2016, la Teatrul Național al Copiilor din Beijing, spectacolul de balet „Cenușăreasa” a umplut o sală imensă timp de trei reprezentații la rând. Elementul surpriză pentru copiii de acolo a fost cântărețul Fang Shuang de la OCC, care a povestit publicului direct în limba chineză.
În acest punct al întâlnirii noastre am luat o pauză de la scris și mi-am îndreptat privirea către Adina. Zâmbea în timp ce îmi spunea cât de frumos a fost și cât de mult o impresionează schimbul cultural de care te poți bucura într-o ieșire în afara țării. Nu m-am putut abține să nu îmi imaginez cum trebuie să fie când stai în fața Marelui Zid Chinezesc. Am aflat apoi că spectacolele Operei Comice urmează să ajungă și pe scene din Rusia, Israel și Iran și recunosc că m-am entuziasmat foarte tare. Vor fi experiențe uimitoare, sunt convinsă.
În timp ce vorbeam despre spectacole și public, mi-am dat seama că mai este un element pe care Adina îl menționează mereu și despre care povestește cu drag: echipa. „Cel mai important este că deplasările sunt cu și despre oameni”, spune ea. Și pare a fi cel mai bun motto. Oamenii, de la artiști până la organizatori, lucrează împreună pentru ca lucrurile să iasă perfect. „Timpul are altă calitate”, spune coordonatoarea din fața mea. Și este convinsă de puterea pe care o are echipa unită. Dovada sunt spectacolele pe care Opera Comică le aduce în scenele unde este invitată, adevărate cărți de vizită ale instituției.
Pe viitor, planurile sunt mari. Adina își dorește ca Opera Comică să aibă ministagiuni în cât mai multe orașe. Până atunci, pe agenda viitoare se regăsesc spectacole la Mogoșoaia, pe 7 iulie, la Cristian, în cadrul C’art Fest, pe 17 iulie, și la Sibiu, pe 23 septembrie. Iar lista va continua cu siguranță.
Laura Inaiche
În prima zi a lunii iulie am asistat la o înfruntare artistică de mare valoare pe scena Operei Comice pentru Copii, un dialog amplu și delirant între două instrumente muzicale, două piane. Protagonistele concertului de deschidere al Concursului internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”, surorile Ferhan și Ferzan Önder din Turcia, un duo apreciat pe marile […]
În prima zi a lunii iulie am asistat la o înfruntare artistică de mare valoare pe scena Operei Comice pentru Copii, un dialog amplu și delirant între două instrumente muzicale, două piane. Protagonistele concertului de deschidere al Concursului internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”, surorile Ferhan și Ferzan Önder din Turcia, un duo apreciat pe marile scene ale lumii, au realizat un adevărat spectacol de teatru, un act de cultură de o frumusețe și intensitate emoțională greu de egalat. Programul muzical, alcătuit din lucrări contemporane, trecut prin filtrul special al celor două pianiste a dezvăluit auditoriului relația intimă și extraordinară a interpretului cu muzica pe care o produce, felul în care marii artiști se confundă cu ceea ce produc, felul în care intuiesc și mai ales trăiesc atunci când interpretează. Ca un artist să ajungă la o astfel de performanță nu e nevoie doar de talent și de studiu, ci și de o înțelegere profundă a sensurilor muzicii, a sunetelor care se transformă în imagini și cuvinte.
Cu ajutorul muzicii, surorile Önder s-au transformat auditiv cu ajutorul pianului în personaje, adesea antagonice, reușind astfel să redea fie melancolia compozitorului, fie pasiunea, fie angoasa din muzica acestuia, să ofere liniștea unei dimineți de iarnă, imaginea unui oraș de asfalt în care dragostea oferă culoare, o gamă largă de sentimente și imagini, toate construite ca o convorbire între două piane. Cu toate că frumoasele surori gemene au beneficiat de aceeași îndrumare muzicală, s-au putut remarca diferențe de stil în interpretare, care într-un fel poate le trădează personalitatea. Dacă Ferhan Önder are o abordare mai tandră a sunetului, sora sa, Ferzan, are un stil mai tehnic, o abordare uneori agresivă, nervoasă și astfel cele două se completează și pot dialoga în conflict, iar conflictul este esența acțiunii teatrale. Această opțiune interpretativă, de a trata muzica sub formă de acțiune continuă este o viziune aproape dirijorală, ca să nu zicem regizorală. Ea dinamizează un concert, dându-i posibilitatea muzicii să stimuleze profund urechea spectatorului și să scoată în evidență ideile conținute în lucrare. Este un procedeu abordat de marii dirijori, care accentuează conflictele din muzică, diferențele dintre un pasaj și altul, felul în care un motiv se repetă sau se transformă, schimbările de tonalitate sau armonie, schimbările de intensitate, de nuanță. Surorile Önder au dovedit la concertul de duminică faptul că posedă acel simțământ superior pe care îl au doar marii muzicieni, cel care face ca de la prima până la ultima notă toate să aibă mesaj, să aibă valoare de cuvânt și astfel muzica a vorbit la Opera Comică pentru Copii.
Colecția de lucrări muzicale prezentate, dedicate marii pianiste Mihaela Ursuleasa, pe care cele două interprete au cunoscut-o, a conținut, pe lângă 4 mișcări pentru două piane, compuse de unul dintre cei mai mari compozitori contemporani, Philip Glass, piese ale lui Chick Corea, Pablo Ziegler și Astor Piazzolla (ultimii doi exponenți ai curentului Nuevo tango) și un compozitor turc, Fazil Say. Acesta propune o muzicalitate foarte interesantă, cu mici și subtile influențe orientale, de atmosferă. Muzica cinematografică (pentru că realizează înșiruiri de imagini active) a lui Philip Glass, combinația de jazz cu alte stiluri din muzica lui Chick Corea, pasiunea furtunoasă de la Ziegler și Piazzolla, toate completate de melancolia și efectele de sunet ale lui Fazil Say, acestea au fost glasurile prin care cele două pianiste au dialogat de-a lungul serii. Ele au demonstrat că nu numai virtuozitatea face un instrumentist bun, ci felul în care fiecare sunet în parte ajunge înțeles la public și îl face pe spectator să zică: „această muzică spune ceva”.
Concertul de deschidere al Concursului internațional de pian „Mihaela Ursuleasa”, competiție aflată la prima ediție, a prezentat publicului două mari artiste, colege de generație cu marea pianistă care ne-a părăsit mult prea devreme și care a fost un copil minune al muzicii din România. La concert au fost prezentate și inregistrări din activitatea ei, o surpriză fiind filmarea televizată a duetului dintre Mihaela Ursuleasa și soprana Felicia Filip, director general al Operei Comice pentru Copii. Opera Comică pentru Copii, instituția care organizează concursul, și-a propus prin această manifestare să descopere pe plan național și internațional noi talente aidoma pianistei Mihaela Ursuleasa. La concurs, în perioada 1-7 iulie, participă copii și adolescenți între 7 și 18 ani din România, Austria, Australia și Germania. Juriul este alcătuit din personalități ale muzicii europene, Heinz Medjimorec – pianist și profesor la conservatorul din Viena, Viniciu Moroianu – pianist, dirijor și profesor la conservatorul din București, Ferhan Önder – pianistă, Pierre Sublet – pianist și profesor de pian la Berna. Concursul internațional de pian „Mihaela Ursuleasa” este un proiect deosebit pentru că s-a născut din amintirea unei artiste-minune, care se întoarce astăzi într-un fel printre noi prin talentul și degetele micilor pianiști care-i calcă pe urme.
Iulia Toea Mureșan
Bucuria nu scade atunci când este împărțită cu ceilalți, ci dimpotrivă! Pentru că universul Operei Comice pentru Copii are o frumusețe ce merită împărtășită cu cât mai mulți copii, porțile acesteia sunt rareori închise. Zilele sunt mereu pline de spectacole, de tururi ghidate și multe alte surprize. Copiii sunt invitați să vină, cu mic, cu […]
Bucuria nu scade atunci când este împărțită cu ceilalți, ci dimpotrivă!
Pentru că universul Operei Comice pentru Copii are o frumusețe ce merită împărtășită cu cât mai mulți copii, porțile acesteia sunt rareori închise. Zilele sunt mereu pline de spectacole, de tururi ghidate și multe alte surprize. Copiii sunt invitați să vină, cu mic, cu mare, ca să petreacă timp cu noi. Și, pentru că distracția este mai plină atunci când suntem împreună cu prietenii noștri, la OCC spectacolele pot fi vizionate împreună cu colegii de clasă!
În timpul săptămânii se derulează un program special, dedicat elevilor și dascălilor care vor să ofere copiilor o altfel de ocazie de a gusta cultura muzicală. Aceștia pot veni la spectacole de marți până vineri, transportul cu autocarul de la și înapoi la unitatea de învățământ fiind inclus în costul biletului, doar 20 d elei. Succesul acestei idei poate fi măsurat prin explozia de entuziasm a copiilor care se aude de fiecare dată pe holurile sediului.
Unul dintre cadrele didactice care colaborează cu Opera Comică pentru Copii este doamna Raluca Ciurea. Dânsa are deja o adevărată tradiție, căci vine cu grupuri de copii “de cel puțin două ori pe semestru”. Are grijă să creeze o atmosferă de bucurie încă de dinainte de a merge cu cei mici la spectacol, pentru a-i încuraja să aibă o experiență cât mai plăcută. Și se pare că metoda dă roade. Cei mici (cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani) sunt entuziasmați de fiecare dată și, în timp, au dezvoltat și preferințe. Dintre cele trei săli ale OCC, copiilor care vin cu doamna Ciurea le place cel mai mult la Sala Undergrant. Curioasă fiind de motiv, am întrebat: ”Este din cauza faptului că în această sală sunt spectacole recomandate pentru vârste mai mici?”. ”Da, nu numai”, a venit răspunsul, ” este ceva special, le place mai ales cum sunt așezate scaunele în sală și faptul că pot interacționa cu actorii”.
Programul de parteneriat cu școlile vine în ajutorul profesorilor, al elevilor, dar și al părinților, asigurând o cale prin care cei mici să cunoască noi orizonturi. ”Nu toți părinții au timp să vină la sfârșitul săptămânii cu copiii la teatru…. aici preluăm noi ca să le deschidem copiilor gustul pentru cultură” a spus doamna educator.
Motivul pentru care doamna Ciurlea revine de 6 ani încoace este cel cu care Opera Comică se mândrește de fiecare dată – calitatea spectacolelor. Aceasta se vede în fiecare reprezentație din repertoriul vast din care copii pot alege. Curiozitatea este încurajată prin spectacole de canto, de balet sau musical. Iar aceasta poate fi o cheie ideală pentru atragerea celor mici înspre muzică și artă.
Laura Inaiche
Vrei să participi la Concertul de Deschidere al Concursului Internațional de Pian ”Mihaela Ursuleasa”? Dacă VREI, te invităm duminică seara, pe 1 iulie, de la ora 19! Tot ce trebuie să faci este să ai aplicația OCC instalată pe telefon și să trimiți un sms în cursul zilei de azi, 28 iunie, până la ora 19, […]
Vrei să participi la Concertul de Deschidere al Concursului Internațional de Pian ”Mihaela Ursuleasa”?
Dacă VREI, te invităm duminică seara, pe 1 iulie, de la ora 19!
Tot ce trebuie să faci este să ai aplicația OCC instalată pe telefon și să trimiți un sms în cursul zilei de azi, 28 iunie, până la ora 19, la tel. 0753.431.421 cu mesajul VREAU LA CONCERT și primești rapid un mesaj de confirmare pentru 2 locuri! Fără tragere la sorți!
Surprizele plăcute pentru spectatori continuă și vara la OCC!
Vă așteptăm cu mare drag!
În perioada 6-8 iulie va avea loc, la Teatrul Odeon, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional ,,Marile Serate Muzicale ale Bucureştiului”, organizat de Primăria Capitalei prin Opera Comică pentru Copii. În cele trei zile ale festivalului, începând cu ora 19:00, bucureştenii melomani se vor putea delecta cu un regal de muzică clasică în interpretarea […]
În perioada 6-8 iulie va avea loc, la Teatrul Odeon, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional ,,Marile Serate Muzicale ale Bucureştiului”, organizat de Primăria Capitalei prin Opera Comică pentru Copii.
În cele trei zile ale festivalului, începând cu ora 19:00, bucureştenii melomani se vor putea delecta cu un regal de muzică clasică în interpretarea unor muzicieni de renume internaţional. Pe scenă vor urca soprana Felicia Filip, pianiştii Bruno Canino şi Koichiro Kanno, violoniştii Mario Hossen şi Alexandru Tomescu, violiştii Vladimir Mendellssohn şi Marian Movileanu, flautista Luisa Sello, pianistul Andrei Licareţ, şi Cvartetul Enescu. Directorul artistic al Marilor Serate Muzicale este maestrul Anton Niculescu, iar evenimentul este moderat de regizorul de operă Cristian Mihăilescu.
,,La a IV-a ediţie a Marilor Serate Muzicale ale Bucureştiului, eveniment de referinţă în stagiunea estivală a capitalei noastre, vin invitati la „ceaiul de la ora 19:00” Brahms, Haydn, Schumann, Paganini şi alţi titani ai muzicii clasice, pe care îi însufleţesc instrumentişti şi solişti de talie internaţională, de pe trei continente. Ce spuneţi despre această infuzie de frumos şi armonie? Ce spuneţi de aşa o invitaţie?”, a declarat Felicia Filip, director general, Opera Comică pentru Copii. Ediţia a IV-a a ,,Marilor Serate Muzicale ale Bucureştiului” aduce în atenţia publicului unele dintre cele mai frumoase lucrări ale unor compozitori celebri precum Robert Schumann, Johannes Bhrams, Joseph Haydn, Felix Mendelssohn Bartholdy, A. Dvorak, Franz Schubert, Serghei Rachmaninov, Philippe Gaubert, C. Saint-Saens, P. I. Ceaikovski, Niccolo Paganini sau Fritz Kreisler. Programul va fi completat de creaţii ale altor compozitori precum A. Caplet, R. Scedrin şi Alfred Schnittke. Biletele sunt disponibile în reţeaua Bilete.ro. Evenimentul este susţinut de Magic FM.
Prima ediţie a Concursului Internaţional de Pian ,,Mihaela Ursuleasa”
Între 1 şi 7 iulie, Opera Comică pentru Copii pregăteşte prima ediţie a Concursului Internaţional de Pian „Mihaela Ursuleasa”, organizat de Primăria Capitalei. Pe 1 iulie, competiţia se va deschide cu un concert pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii susţinut de surorile pianiste Ferhan Önder şi Fersan Önder din Elveţia, prietene din copilărie ale Mihaelei Ursuleasa. În perioada 2 – 6 iulie va avea loc concursul propriu-zis în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii, cu accesul liber al publicului. Competiţia este structurată pe 4 categorii de vârstă (7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani şi 16-18 ani). 31 de tineri pianişti din România, Austria şi Australia vor fi evaluaţi de un juriu internaţional din care fac parte Heinz Medjimorec, primul profesor al Mihaelei de la Viena şi preşedinte al juriului, Pierre Doueihi, profesor la Conservatorul din Berna, pianista Ferhan Önder şi pianistul Viniciu Moroianu. Concursul Internaţional de Pian „Mihaela Ursuleasa” se va încheia în 7 iulie cu o gală în cadrul căreia cei mai talentaţi pianişti vor primi premii în valoare de 4.000, 3.000 şi respectiv 2.000 de euro, plus Marele Premiu „Mihaela Ursuleasa”, în valoare de 5.000 de euro şi un premiu special de 500 de euro oferit de cea mai bună prietenă a marii pianiste, violonista Patricia Kopatchinskaja.
„O vedeam cântând la Sala Radio sau pe scena Ateneului Român şi toată lumea era electrizată şi plăcut impresionată de această minune. (…) Mihaela Ursuleasa era un ghem de inteligenţă, de strălucire, care cu toată fiinţa ei crea muzică” (Felicia Filip)
Vă așteptăm cu mare drag la primul festival dedicat memoriei marii pianiste:
Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2017-2018 a fost depăşită bariera de 600 de reprezentaţii, dintre care 19 premiere.
26 iunie 2018
Vrei să vezi ”Pune-ți o dorință”, spectacolul invitat de la Giurgiu pentru finalul stagiunii la OCC? Dacă VREI, te invităm sâmbătă de la ora 11! Tot ce trebuie să faci este să ai aplicația OCC instalată pe telefon și să trimiți un sms în cursul zilei de azi, 20 iunie, până la ora 19, la […]
Vrei să vezi ”Pune-ți o dorință”, spectacolul invitat de la Giurgiu pentru finalul stagiunii la OCC?
Dacă VREI, te invităm sâmbătă de la ora 11!
Tot ce trebuie să faci este să ai aplicația OCC instalată pe telefon și să trimiți un sms în cursul zilei de azi, 20 iunie, până la ora 19, la tel. 0753.431.421 cu mesajul VREAU LA OCC și primești rapid un mesaj de confirmare pentru 2 locuri! Fără tragere la sorți!
Surprizele plăcute pentru spectatori continuă la OCC!