Musicalul „School of Rock” pus în scenă la Opera Comică pentru Copii e, dincolo de muzica senzațională, o poveste despre visuri frânte și visuri împlinite. Și… în epoca noastră obsedată de parenting, o superbă lecție de parenting… Să montezi o asemenea producție într-o perioadă atât de complicată precum cea pe care am traversat-o cu toții este în sine un act de curaj. Dar să reușești în România, unde istoria musicalului este destul de subțire, iar condițiile pentru astfel de mega-producții sunt departe de a fi extraordinare, să realizezi un spectacol precum „School of Rock”, este o performanță. Și iată că, după ce acum câțiva ani, tot pe acea scenă Răzvan Mazilu crea acel minunat „Sunetul muzicii”, din păcate cu o viață atât de scurtă, Emil Pantelimon realizează acum o mega-producție cu „School of Rock”, care-ți taie respirația. Aproape 20 de copii pe scenă, cântând live, o uriașă desfășurare de energie, o bucurie de a juca și de a cânta cum n-am mai văzut de mult pe o scenă bucureșteană, o poveste superbă despre un adult puțin trist, cu suflet de copil, care visează până în pânzele albe să cânte… și-i învață și pe alții să-și urmeze visul, în pofida a orice, voci extraordinare, muzică excelentă, toate la un loc fac „rețeta” perfectă a unui musical aș spune aproape necesar în această perioadă urâtă, cenușie, tristă, în care copii și adulți deopotrivă am fost siliți să stăm departe unii de alții. Bucuria unui „împreună” redescoperit este „School of Rock”, după luni întregi de „socializare” online.

Ce e „School of Rock”? E un musical deja celebru al la fel de celebrului Andrew Lloyd Webber, o transpunere a unui film de la începutul anilor 2000, pe care regele musicalului l-a adus pe Broadway. „School of Rock” a avut premiera în noiembrie 2015 și a fost primul musical de pe Broadway care a avut în distribuție o trupă rock alcătuită din copii.

Povestea pe scurt? Un tânăr îndrăgostit de muzica rock visează să aibă sălile la picioare și să câștige „Întrecerea trupelor”. E puțin cu capul în nori și lucrurile nu merg tocmai bine în viața lui. Iubita prietenului lui vrea să-l dea afară din apartament dacă nu plătește chiria, e concediat la magazinul de discuri unde lucra și e dat afară și din formația în care cânta. Și totuși… în această mare întunecată așa cum pare o clipă viața lui se strecoară speranța. Un telefon de la o școală de prestigiu, pe nume „Horace Green”, îi schimbă viața. Dewey se dă drept prietenul lui Ned Schneebly, care era profesor și care acum solicitat ca suplinitor la respectivul colegiu. Ce se va întâmpla la Horace Green? Magie curată…  aici va descoperi niște copii extraordinari, pe care îi va învăța să viseze în același ritm cu el. Îi va face să se descopere, să se accepte, să se înțeleagă, să se bucure, să își urmeze propriul vis, nu pe al părinților, să își spună părerea, să aibă curajul de a spera și de a încerca și de a greși. Mai ales curajul de a greși… Întâlnirea dintre el și clasa de copii care se va transforma în trupa „School of Rock” este magică. Iar felul cum e construită această relație în spectacolul de la Opera Comică este, de asemenea, magic. În varianta de distribuție văzută de mine, Dewey – Profesorul, Rockerul transformat în Mentor ad-hoc – este interpretat de Ovidiu Anton. Și ce pot spune e că rar am văzut un asemenea magnetism pe scenă. Între el și copiii din trupă e un flux de energie fantastic, e ceva viu, frumos, puternic, adevărat. E acel ceva care creează emoție autentică, emoția aceea simplă, atât de greu de obținut pe scenă, pe care tot mai rar o găsești la teatru, un teatru tot mai obsedat de diverse feluri de sincronizare și tot mai puțin interesat de catharsis și de bucuria reală, autentică a publicului.

Dewey Finn creat de Ovidiu Anton are o poezie a firescului cu totul specială, e tânărul care poartă cu el un vis neîmplinit, puțin trist, puțin singuratic, puțin exuberant, puțin neînțeles, puțin neîndemânatic, dar extrem de curajos și de încrezător în steaua lui. Și poate că cea mai valoroasă lecție pe care le-o oferă puștilor de la Horace Green este cea a curajului: curajul de a te ridica atunci când viața pare că te doboară, curajul de a-ți asuma și a-ți înfrunta tristețea, curajul de a-ți asuma visul, curajul de a lupta pentru el, curajul de a greși, curajul de a accepta că uneori poți pierde. Din niște ființe închise fiecare în mici carapace, pe care timpul și societatea și părinții și școala le fac tot mai solide, el face să își ia zborul fluturi cu aripile superb colorate, care zboară la o înălțime la care nici el nu credea că e posibil.

Echipa copiilor este însă marele pariu al acestei montări. Și e pe deplin câștigat. O asemenea aglomerare de talente pe o scenă… mai greu de realizat. Și totuși, se întâmplă. Nu pot să-mi imaginez cât de grele au fost repetițiile cu distribuții duble și triple pentru această producție, dar ce pot spune e că acești copii sunt într-un moment de grație și că oferă momente de grație. Sunt talentați, cântă minunat, dansează, se joacă, vibrează de energie, construiesc magie, au o forță greu de povestit în cuvinte. Și mai par absolut îndrăgostiți de ceea ce fac. Daniel Varga în Freddy, percuționistul, care pare că s-a născut să cânte la baterie, Ioana Vedeș în Katie cea interiorizată, care cântă la chitară bas, Eric Obae, în rolul lui Zack cel exuberant și îndrăgostit de chitara electrică, sunt cu toții actori și muzicieni adevărați, artiști care cuceresc sala și care ar putea probabil oricând, și în viața reală, să câștige o Întrecere a trupelor… Natalia Constantinescu, cea cu voce de înger în rolul Tomika, electrizând o sală atunci când începe să cânte, Alexandra Mihai, în rolul Summer, cea plină de energie și cu actoria în sânge… și toți ceilalți copii sunt magici pe scenă.

Nu pot decât să sper că musicalul „School of Rock” va avea o viață pe cât de lungă posibil… Copiii sunt într-un moment de grație și ar fi mare păcat ca el să fie lăsat să treacă. Muzica e excelentă, bine cântată, momentele de actorie construite într-o cheie ușor grotescă au farmecul lor, iar povestea e pe cât de frumoasă și emoționantă, pe atât de actuală. Într-o societate în care toată lumea vorbește despre educația copiilor, despre educație de toate felurile, pe o piață supra-aglomerată de cărți de parenting, în care ești bombardat cu informații despre ce să faci și ce să nu faci când îți crești copilul, „School of Rock” e o lecție frumoasă și pentru părinți, și pentru copii. Iar mesajul ar putea fi: important e drumul, bucurați-vă de el!