Plecare – Sala Undergrant, OCC
Destinație – Grădină vals, Viena
Închizi ochii, te așezi comod în fotoliu și … începe zborul. Din penumbra unor acorduri, simți parfumul unei epoci aristocrate care te învăluie și te provoacă la călătorie. Una pe care n-ai mai făcut-o niciodată, dar o știi din filme și cărți. Ți-ai fi dorit să respiri acel aer elegant, rafinat și de bun gust care te obligă la Etichetă.
Culmea, nu mi se pare nimic anacronic să îmi doresc să fiu acolo, printre ei, cei 10, 11 actori/ balerini care îți promit o oră de evadare din prezent.
Printre arbuștii unei grădini traforate, vin poveștile șăgalnice de dragoste sau jocul de-a iubirea. E loc de promenadă pentru scene de gelozie, consumată rapid, pentru reînnoiri de jurăminte, escapade decent înfiripate cu tineri ofițeri veniți în permisie… Scene valsate, cu figuri clasice care țes seducții nevinovate, într-un spectacol care cheamă copii începând cu vârsta de 3 ani. E un complot rebel, dar consistent, între fluidul unor pași de dans, energia din public a copiilor fascinați de culori, mișcare și sunete și sufletul matur al părinților care și-au luat un răgaz de visat frumos, cu pruncii în brațe sau cocoțați arogant pe pernele așezate pe fotolii, ca să-i înalțe și să vadă mai bine spectacolul.
Pentru că aici, la OCC, indiferent de sala pe care o alegi, primești un colț de lume și de poveste, pe care o trăiești împreună cu puștiul tău, la intensitate maximă.
Savurez dintr-o gradenă, o panoramă decupată dintr-un salon de bal și mă felicit pentru bucuria pe care i-am făcut-o sufletului. Ritualul valsului a trecut demult testul timpului și fascinează din momentul în care ești invitată la dans, cu reverența și sărutul mâinii, până la sfârșitul dansului, încheiat cu mulțumiri și o altă reverență. E o onoare să acorzi un dans! Prin el, accepți o poveste romantică, scrisă prin mișcări amestecate cu gesturi și ritm. Coregraful Cătălin Caracaș a reușit, ca de fiecare dată, să brodeze și o intrigă zglobie, printre note de Strauss, inserând un moment de acrobație și prestidigitație. Pentru că Circul, nu-i așa, are magia lui, împănată cu atracții fără egal. Un moment de respiro între atâtea piruete valsate, care desenează fermecător povești de iubire…
Un balerin/ actor/ saltimbanc plimbă aproape de spectatori lumini pe care le înghite și le face să reapară brusc. Clovni colorați sunt responsabili cu hazul, iar alte perechi de balerini asigură armonia decorului.
Sunt povești în povești care se frâng și se recompun în grădina vieneză, acolo unde valsul e rege și dă tonul stărilor. Fără stridențe sau momente forțate, fără personaje-cheie, fără tehnică elaborată, dar cu fluturi vii, înaripați de iubire, într-o dimineață ruginie de duminică, rotindu-și grațios plutirea printre noi, cei mult prea obosiți de zbaterea zilnică.
Te rupi cu greu din acest tablou proaspăt, de pe care pictura încă nu s-a uscat și ieși în miezul duminicii de toamnă, călcând apăsat cu pantofii tăi care nu mai seamănă a pantofi de bal, prin praful de pe Calea Giulești. Te minți frumos că e colbul stârnit de trăsurile de secol XIX și în mintea ta, încă e cald și bine…
Afară, doar Strauss te mai însoțește discret, apoi se pierde în zgomot de tramvaie…
Dana Macsim
