Cei care-și doresc o vacanță orientală, plină de aventură și culoare, nu trebuie decât să vină la Opera Comică pentru Copii – la spectacolul „Răpirea din serai” – și vor avea parte de o croazieră plină de peripeții în lumea muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart. Regizorul Cristian Mihăilescu și scenografa Bogdana Pascal au recreat pe scena teatrului atmosfera din „O mie și una de nopți”, pe muzica uneia dintre cele mai îndrăgite lucrări ale marelui compozitor. „Răpirea din serai” a fost primul mare succes al lui Mozart, chiar dacă împăratul Josef al II-lea i-ar fi spus acestuia: „Dragul meu, opera este foarte frumoasă pentru urechile noastre, dar are prea multe note” și la care Mozart ar fi răspuns: „Sire, are exact atâtea note muzicale cât este nevoie.”
Considerată operă, deși este un singspiel (piesă de teatru cu cântece, strămoș al operetei), „Răpirea din serai” reprezintă un veritabil exercițiu de virtuozitate pentru interpreți, toate ariile sale fiind menite să le pună în valoare abilitățile vocale. Libretul integral în limba germană nu le ușurează nici el munca soliștilor. Creatorii spectacolului de la Opera Comică pentru Copii, unde se cântă în limba română (ceea ce este la fel de dificil), au adaptat lucrarea pentru cei mici fără a omite vreun fragment muzical important și au pus accentul pe comicul personajelor.
muzica: Wolfgang Amadeus Mozart
libretul: adaptare după Johann Gottlieb Stephanie
regia: Cristian Mihăilescu
scenografia: Bogdana Pascal
conducerea muzicală: Gheorghe Iliuță / Alexandru Ilie
coregrafia: Daniel Manea
Durata: 60 de minute
CRONICI DE SPECTACOL
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2017/06/rapirea-din-serai/
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2017/05/rapirea-din-serai-scena-operei-comice/