Primăvara aceasta, o nouă manifestare cu scop educativ își face loc în programul generos de spectacole și evenimente al Operei Comice pentru Copii, „Săptămâna Cărților Deschise”. Copiii mici și mari, cititori sau nu au sosit deja în 25 și 26 martie în curtea Operei Comice pentru Copii, unde se pot bucura în voie de lectură.
În acest mic colț de natură (curtea e bogată în flori și aranjamente verzi, o mică pajiște, zone de umbră), pe lângă ateliere de creație pentru cei mici, se găsesc copaci cu răvașe, cu citate și o bogată librărie de cărți pentru copii, Librăria OCC, lansată cu această ocazie. Aici se găsesc cărți de toate felurile, potrivite oricărei vârste de la 2 la 20 de ani. Sunt multe cărți cu povești, nuvele și romane semnate de autori celebri și autori contemporani, cărți interactive sau enciclopedii educative cu ilustrații realiste. Atracțiile acestui eveniment sunt posibilitatea de a face donații în cărți pentru bibliotecile sărace, oportunitatea de a face schimb de cărți și, cel mai mult, plăcerea de a asculta povești și fragmente din lucrări literare recitate de copii și adulți pe scena amplasată din curte. Este Maratonul de lectură, la care toată lumea este invitată să citească cu voce tare participanților la eveniment.
La „Săptămâna Cărților Deschise”, care continuă cu lecturi publice și la OCC până la data de 2 aprilie, cititorii pot face cunoștință cu autori invitați și pot participa la ateliere speciale. De exemplu, sâmbătă, 25 martie, s-a lansat volumul „Cartea năsoaselor” de Alexandra Rusu, scriitoare care a stat îndelung de vorbă cu micii cititori de la Clubul de Lectură, Dezbatere și Creație al Operei Comice pentru Copii, condus de Ciprian Nedelcu (Năsoasele acestea sunt niște prințese care vor să-și găsească alesul, ajutate de motanul Maurizio Furlini). Tot în cadrul manifestării a avut loc Atelierul de ilustrație cu Daniela Olaru, sub titlul „Geografie cu ratonul Pălărie” și un atelier de ghicitori (!) cu Ioana Nicolaie, autoarea volumelor „Aventurile lui Arik” și „Arik și mercenarii”, Arik fiind un arici drăgălaș care pleacă să-și salveze frații în Țara Viespilor de Fum.
Trebuie menționat că Opera Comică pentru Copii acordă o mare atenție educației prin scris și lectură, pe lângă celei prin muzică și dans, în cadrul programului Atelierele „Micul Artist”. Astfel, în cadrul acestor ateliere au loc cursuri de scriere creativă, benzi desenate, oratorie, dezbatere și comunicare.
Pe lângă toate aceste atracții legate de literatură sau doar de bucuria de a citi, vizitatorii din „Săptămâna cărților deschise” au parte la Opera Comică pentru Copii și de spectacole de calitate precum opera „Cenușăreasa” de Gioachino Rossini, după basmul lui Charles Perrault sau „Aventurile lui Peer Gynt” după piesa de teatru a lui Henrik Ibsen, pe muzica lui Edvard Grieg. O alternativă la a citi cele două lucrări? Rămâne de văzut și de ascultat. În plus, copiii care vin la OCC pot avea parte și de spectacole surpriză, cum a fost, în seara de 25 martie sărbătorirea evenimentului „Ora Pământului”, la care sute de copii, membri ai corurilor Cantus Mundi au intonat lucrări muzicale precum „Oda bucuriei” de Ludwig van Beethoven, „Heal the World” de Michael Jackson sau „The Lion sleeps tonight” de Solomon Linda, dar și mai multe cunoscute cântece populare românești, live, în curtea și în fața teatrului.
Săptămâna cărților deschise de la Opera Comică pentru Copii este doar una dintre manifestările educative ale teatrului, care le suplimentează celor mici cunoștințele într-un mod amuzant și accesibil. De-a lungul timpului copiii au avut parte de expoziții de plante carnivore, de fluturi, de concerte-lecție precum seria „Anotimpurile lui Vivaldi” sau spectacolul – lecție „Salonul de Balet” și de tururi ghidate prin clădirea teatrului, tururi care oferă, pe lângă informații de cultură universală și momente artistice: Noaptea vrăjitoarelor, Noaptea spiridușilor, Noaptea carnavalului, Noaptea muzeelor. Prin toate activitățile sale, spectacole, concerte, târguri, expoziții, ateliere, Opera Comică pentru Copii încurajează accesul la cultură de la cele mai fragede vârste, iar prin lansarea Librăriei OCC la „Săptămâna cărților deschise” dorește să inspire celor mici dragostea pentru cuvântul scris.
un articol de Iulia Toea-Mureșan