Cel de-al patrulea musical din seria Erus are premiera în acest weekend! Începând cu 28 aprilie, publicul este așteptat în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii la cele 15 reprezentații ale spectacolului „Erus și Valea Recunoștinței”. De această dată, Erus, Roua, Sucre, mărul Alpi, câinele Amos și pisica Adora ajung pe tărâmul pădurilor, locul de origine al înțeleptului Trent. Aici ei învață despre circuitul vieții și cum toate viețuitoarele sunt conectate între ele așa cum copacii sunt legați unii de ceilalți prin rădăcini și cum oamenii pot trăi în armonie cu natura.
„Nu de mult, un băiețel timid avea de trecut proba curajului și a voinței, iar astăzi a devenit un model de urmat în rândul prietenilor săi, un viitor lider al comunității din care face parte – așa am putea rezuma evoluția personajului principal, Erus, cu care ne identificăm și noi, adulții, de multe ori. Cea de-a patra călătorie, care dă și titlul spectacolului – „Erus și Valea Recunoștinței” – le înglobează pe toate celelalte dinainte, așa cum și recunoștința izvorăște din răbdare, generozitate și iubire. Vă invit să fim alături de Erus și de această dată, când înfruntarea cu Regele Frică-Frică va fi încununată de succes!”, ne îndeamnă Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.
Biletele la spectacol sunt deja disponibile în rețeaua bilete.ro, iar întreaga colecție de volume din seria Erus este disponibilă la vânzare la Magazinul OCC.
„Bebe Fest OCC” continuă și în acest weekend la Opera Comică pentru Copii
Bebe Fest OCC, evenimentul adresat bebelușilor, părinților și viitorilor părinți, continuă și în acest weekend, în intervalul orar 10-20, pe 29 și 30 aprilie. Printre atracțiile evenimentului se numără căsuța senzorială, camera de alăptare, baby music, baby bookzone, târgul cu produse dedicate bebelușilor, tombola pentru părinți și multe alte activități. Evenimentul se desfășoară în incinta OCC, atât în interior, cât și în aer liber, iar accesul este gratuit.
„Una dintre cele mai interesante teme de anul acesta este potty training – un specialist îi va ajuta prin joc pe cei mici să renunțe la scutece. O altă temă este cea de prim-ajutor pentru bebeluși – un reprezentant al Crucii Roșii va face o demonstrație și va oferi părinților informații și îndrumare”, a declarat Andreea Soare, inițiatoarea proiectului.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Partenerul media exclusiv al evenimentului „Săptămâna Cărților Deschise la OCC” este RFI (Radio France Internationale). Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.