8 decembrie 2015 | Poveste de Crăciun, cel mai mare spectacol de sărbători din București
Vineri, 18 decembrie, începând cu ora 19.00, Sala Polivalentă găzduiește cel mai mare eveniment de sărbători din București. Producție în premieră a Operei Comice pentru Copii, “Poveste de Crăciun” este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu, ce reunește pe aceeași scenă nume consacrate: Felicia Filip, Cristi Minculescu & IRIS, Monica Petrică & Răzvan Mazilu, Mihai Mălaimare & Teatrul Masca, Ducu Bertzi & Friends, Luiza Zan & Snaps Vocal Band și Orchestra Simfonică București, dirijată de Ciprian Teodorașcu.
Programul evenimentului include colinde românești și din repertoriul internațional, interpretate de peste 400 de artiști, între care se numără Corurile Cantus Mundi București, alături de soliștii Operei Comice pentru Copii, precum și momente de balet și gimnastică ritmică, susținute de Școala de Balet „Jaqueline” și Lotul de Gimnastică Ritmică al UNEFS București, împreună cu Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii.
Tot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează a doua ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice), cea mai mare acțiune de colectare a jucăriilor din București, cu scopul de a fi donate de către artiștii OCC copiilor defavorizați de la mai multe școli speciale, centre de plasament și orfelinate. Bucureștenii care doresc să doneze o jucărie, o pot face venind la sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16), unde este amplasată o urnă-cadou, disponibilă publicului zilnic, între orele 8 și 22, până pe 18 decembrie.
“În anul care se apropie de final, am cules roadele muncii în echipă, sădind împreună bucurie, curiozitate și mulțumire. Creștem cu fiecare spectator nou în sală, așa cum fiecare copil care ne trece pragul, pleacă mai bogat după spectacol. Le mulțumesc marilor artiști care au răspuns invitației noastre de a aduce povestea Crăciunului pe scenă și în inimile publicului de toate vârstele.”, a declarat Felicia Filip, managerul instituției.
După ce a prezentat în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” opera “Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, Opera Comică pentru Copii pregătește în această stagiune trei noi producții: “Mam’zelle Nitouche” (operetă, premiera în luna februarie), “Viva la mamma” (musical, premiera în luna martie) şi “Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – în zilele în care sunt programate reprezentații, cu o jumătate de oră înainte de începere – în limita locurilor disponibile.