Pe 24 martie 2022 are loc primul spectacol în premieră în limba ucraineană din repertoriul Operei Comice pentru Copii. Evenimentul se desfășoară în Salonul Mozart, are la bază povestea „Petrică și Lupul” și se adresează copiilor refugiaților ucraineni din capitală.
Săptămâna trecută, instituția din Calea Giulești nr. 16 a lansat persoanelor fizice, asociațiilor și autorităților care care au în grijă familii de refugiați ucraineni invitația de a viziona gratuit spectacole în aplicația Opera Copiilor.
În continuarea acestui demers de a le asigura celor mici accesul la cultură, care era firesc și pentru ei în urmă cu o lună, Opera Comică pentru Copii a lucrat în această perioadă la adaptarea a două titluri foarte apreciate din repertoriu – basmul simfonic „Petrică și Lupul” și spectacolul de balet „Parada Jucăriilor” – astfel încât să poată prezenta la numai o lună de la izbucnirea conflictului militar dintre Federația Rusă și Ucraina, primul spectacol în limba maternă a copiilor refugiați. Pe 24 martie, de la ora 10, Domnul Poveste, personajul care narează acțiunea din spectacol, devine Pane Istoriya, pentru 70 de copii ucraineni care se vor bucura de acest celebru basm simfonic pe înțelesul lor.
„Muzica și poveștile copilăriei sunt un limbaj universal, care apropie oamenii indiferent de limba lor maternă. Tocmai de aceea am încredere că vom reuși să aducem un zâmbet pe chipul copiilor ucraineni prin intermediul spectacolelor Operei Comice pentru Copii, de acum și în sală!”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii. Opera Comică pentru Copii îi așteaptă și la Atelierele „Micul Artist” pe copiii care s-au refugiat în capitală. Veronica, micuța balerină și dansatoare de doar 10 ani, s-a refugiat zilele trecute în București din Ucraina aflată în război. De o săptămână vine la cursurile de dans și de balet de la Opera Comică pentru Copii, iar cea care i-a urat bun venit a fost chiar managerul instituției, Felicia Filip, și a asigurat-o de tot sprijinul echipei sale.
De asemenea, Opera Comică pentru Copii continuă să ofere acces gratuit la toate spectacolele din repertoriu, disponibile în aplicația Opera Copiilor, la adresa app.operacomica.ro. Orice persoană sau organizație care dorește să ofere copiilor refugiați posibilitatea de a viziona spectacole originale de balet, concerte lecție, spectacole de operă, musical și operetă este invitată să completeze formularul acesta: https://forms.gle/HJYPGLAvNg4WRoaQA.
Ulterior, un reprezentant al instituției va intra în contact cu persoana sau asociația respective pentru a stabili detaliile tehnice aferente conectării la biblioteca de spectacole ale Operei Comice pentru Copii disponibile online.
De-a lungul celor doi ani de existență, de conținutul aplicației Opera Copiilor s-au bucurat atât familiile care s-au abonat – costul unui abonament este sub 1 leu/zi în funcție de planul de abonare ales – cât și copii din medii defavorizate din România, prin intermediul
campaniilor umanitare realizate de Opera Comică pentru Copii alături de instituțiile care îi sunt partenere.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele ,,Micul Artist”,
,,Magazinul OCC”, Tururile ,,În Spatele Cortinei”, Programul ,,Petrecere de ziua de naștere la OCC”, Activitățile ,,Escape Room” și ,,Aventura Parc”, dar și ,,Abonamente” și ,,Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.