În fiecare dimineaţă, peste două miliarde şi jumătate de ceşti de cafea relaxează începutul unei zile, iar în momentul în care citiţi aceste rânduri, probabil câteva milioane de oameni și-au transformat deja o dimineață de coșmar, într-o zi cu soare, grație acestei băuturi. Cu siguranță, sunteți printre ei. Așadar, ce poate fi mai revigorant într-o sâmbătă, la ora 10, decât să-ți bei cafeaua într-o sală de spectacol, care arată ca o cofetărie?
„Cafeaua e un lichid pentru oameni mari, ca să se trezească!”
„Cafeaua e… cafea!”
„Cafeaua alungă somnul!”
Răspunsuri aburinde, venite de la copiii din sală, antrenați într-un dialog rapid de primul personaj ivit în scenă, care răsfoiește puțin istoria cafelei, apoi introduce personajele. Un sportiv sprințar, într-un decor dulce, 4 roluri colorate și un pretext decofeinizat, în final.
Geniul muzicii de catedrală, al acordurilor bisericești, părintele Fugii în Re minor, Johann Sebastian Bach a scris o povestioară amuzantă, laică, ușoară ca subiect. Cantata Cafelei este o mini-operă comică, plină de umor, cu o acțiune jucăușă, adaptată zilelor noastre, grație regizoarei Irina Furdui.
Trama e simplă. Cafele băute cu nemiluita, fără ritual, într-o goană vicioasă care cuprinde întreaga familie Von Kaffee. Energie, savoare, un tabiet aromat… și un părinte exasperat de pasiunea fiicei sale pentru cafea. Schlendrian, tatăl Lisettei, bea cafea. Mama lui, bunica Lisettei, bea cafea. Lisetta bea și ea, în disperare, tot cafea. Multă! Un viciu moștenit, pe care n-are chef să-l abandoneze. Nici o amenințare sau șantaj n-o înduplecă. E în stare să renunțe fără ezitare la haine noi, la plimbări, la petreceri, la telefonul mobil (ancoră în contemporan), dar nu și la cele 3 cafele pe zi.
”Foarte bine, lasă-mi doar cafeaua în pace!”/ ”Mă descurc și fără, dar nu te atinge de cafeaua mea!” / ”Foarte bine, cafeaua rămîne!” Replici răsfățate și exasperante pentru un tată care nu mai are soluții.
Un singur subiect n-o lasă indiferentă pe fată, măritișul. De dragul viitorului soț, simpaticul sportiv, antrenorul de fitness al bunicii, adică ghidul nostru interactiv, este gata să renunțe la ”dulcea cafea, mai dulce decît o mie de săruturi, mai catifelată decît vinul muscat”. Recurge, totuși, la un șiretlic. Trece în contractul prenupțial, cele 3 cafele pe zi pe care le va bea.
Soțul ideal pentru Lisetta face sport și nu bea cafea. E antrenorul îndrăgostit care face exerciții de fitness cu bunica, îmbrăcată haios în trening cu paiete și pantofi sport cu led-uri. Costume retro și moderne, decupate din decor, făcute din aceleași materiale cu fotolii în formă de ceașcă, dau o senzație plăcută de continuitate în poveste, de păpuși asortate care vin și pleacă dintr-un ceainic imens, loc de întîlnire al vicioșilor.
În povestea lui Bach, toată lumea bea cafea. Doar antrenorul de fitness este departe de acest viciu și va reuși, în final, să transforme ceștile de cafea, în căni de ceai. Un triumf sănătos, asupra unui nărav periculos.
Există o cafea pentru fiecare gust. Cu lapte sau fără, amară sau cu zahăr, scurtă sau lungă. Dar, gustul unui spectacol la OCC poate rivaliza cu orice „arabică” din lume, într- o dimineață mohorâtă de februarie. Salvați-vă dimineața de mâine și cele care vor veni și mergeți în Salonul Mozart, unde vă așteaptă Bach, altfel decât îl știți! Cred că l-am zărit și pe el undeva, într-un colț, sorbind o gură de cafea!
……………………………………………………………………………………
Acum aproape 300 de ani, când a avut loc premiera spectacolului, povestea plonja într-o epocă subjugată de noua băutură la modă, apărută în vremurile culturale ale barocului târziu. Johann Sebastian Bach, el însuși obsedat de cafea, a hotărât să prezinte viciul secolului 18, într-o manieră amuzantă. „Cantata Cafelei“, pe versurile unui poem creat de unul dintre colaboratorii săi, Picander, în anul 1732, a ironizat popularitatea cafelei în societatea vieneză, unde cafeneaua din oraş devenise un templu pentru acest viciu.
Dana Macsim
