Sâmbătă seara, la Opera Comică pentru Copii a avut loc Noaptea Muzeelor, eveniment la care ne-am bucurat de participarea a 1180 de spectatori. Activitățile oferite publicului pe toată durata serii s-au desfășurat în cinci spații distincte, la care s-a adăugat și turul în culise, realizat la cererea spectatorilor. Cu ocazia Nopții Muzeelor, a avut loc și lansarea Magazinului OCC, care conține jocuri educative și produse promoționale inspirate din producțiile OCC. Mai multe impresii despre cum a fost aseară găsiți aici și aici, iar fotografii sunt disponibile aici.
Pe lângă activitățile pregătite special pentru Noaptea Muzeelor, am invitat publicul prezent să doneze o carte pentru copii, în urna amplasată la intrarea principală în clădire. Multe școli din mediile defavorizate nu dispun încă de o bibliotecă pentru elevii lor, tocmai de aceea putem contribui împreună la crearea fondului de carte pentru o asemenea bibliotecă școlară. Campania de strângere de cărți școlare a fost prelungită până pe 31 mai. Morcoveață și Scufița Roșie își caută prieteni în urna cu cărți a Operei Comice pentru Copii 🙂
Până atunci, iată la ce spectacole vă invităm în weekend-ul viitor:
Răpirea din Serai, sâmbătă 17, duminică 11, Sala Mare
Harap Alb, vineri 18.30, sâmbătă 11, duminică 10 și 12.30, Sala UnderGrant
Concert lecție vioară și pian, sâmbătă și duminică de la 10, Salon Mozart