Interviu realizat de Alexandra Zărnescu pentru Revista Opera Story Magazine din Cluj.

Cu un timbru vocal distinct, Oana-Maria Șerban, solistă a Operei Comice pentru Copii din București, a cucerit inimile spectatorilor mari și mici, deprinși deja cu reprezentațiile puse în scenă în ultimii ani. Tânăra soprană, care poate fi admirată în spectacole precum „Joc și Rock” – adaptare după opereta „Crai nou” de Ciprian Porumbescu – și „Motanul încălțat” – cea mai recentă versiune a operei în trei acte pentru copii, compusă de Cornel Trăilescu – , ambele regizate de maestrul Cristian Mihăilescu, sau „Sunetul muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu, ne-a împărtășit câteva momente esențiale din viața sa care au determinat-o să urmeze calea artistică ce a condus-o sub lumina reflectorelor.

Spune-ne câte ceva despre tine. Când ți-ai descoperit talentul vocal, cine ți-a cultivat înclinațiile muzicale, în ce mediu te-ai format ca om și ca artist? Care a fost traiectoria ta de până acum, când ai hotărât să faci operă și de ce nu alt gen?

Numele meu este Oana-Maria Șerban, sunt soprană de coloratură și, din 2012 până în prezent, activez ca solistă pe scena Operei Comice pentru Copii din Bucuresti.Talentul vocal aș putea spune că l-am avut dintotdeauna, mi-a plăcut să cânt de când mă știu, îmi amintesc că îmi „terorizam” familia, prietenii, colegii, cântând mai mereu, până într-o zi…

Eram în clasa a IV-a, când doamna director a școlii unde învățam pe atunci, undeva la țară, într-un sat minunat numit Vulcana de Sus, i-a sfătuit pe părinții mei să mă înscrie la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, unde puteam să-mi dezvolt latura muzicală. Așa a început drumul meu în muzică, la vârsta de 11 ani, dar nu prin canto ci prin studiul oboiului. Da, am studiat oboiul șase ani, dar mergeam și la orele de cor, pentru că nu puteam renunța la ideea de a mai cânta vocal. Astfel am cunoscut-o pe prima mea profesoară de canto,  care m-a îndemnat și m-a ajutat să-mi descopăr vocea, să revin la prima mea dragoste, doar că, de aceasta dată, făceam cunoștință cu un nou gen de muzică – opera, respectiv canto clasic.

Te-ai temut că ar putea fi inaccesibil pentru un anumit segment de public și poate fi un impediment?

• Nu, niciodată. Poate că inconștiența vârstei m-a făcut să mă „arunc” în necunoscut, dornică de a învăța permanent ceva nou, pentru că, recunosc, până în acel moment, nu știam foarte multe despre acest gen. Poate pentru că alții îl consideră inaccesibil, mi-am dorit și mai mult să contribui, cu toata munca și dăruirea mea, să-l fac cunoscut cât mai multor oameni.

Ai avut un mentor, un profesor care ți-a marcat parcursul?

• Desigur, am avut chiar mai mulți și încă am și doresc să-i menționez pe fiecare în parte, pentru că nu mi-au fost doar profesori, mi-au fost prieteni, mi-au oferit ajutor necondiționat și mi-au dat cele mai bune sfaturi. Cea care mi-a deschis acest drum, al artei vocale, a fost doamna Mariana Luca, apoi,în anii universitari, am studiat cu doamna Sanda Șandru, iar la master cu regretata Eleonora Enăchescu. De asemenea, chiar dacă mi-a fost profesor de regie și nu de canto, aș vrea să-l amintesc aici pe regizorul, profesorul, prietenul, și mai ales Omul, Cristian Mihăilescu, cel căruia îi datorez o mare parte din dezvoltarea mea ca artist pe scenă și nu numai.

Care este cea mai veche amintire în ceea ce privește opera? Când ai făcut cunoștință cu acest gen muzical și teatral?

• Cred că primul spectacol pe care l-am văzut și care m-a marcat, de altfel, a fost un concert cu arii din opere, pe care îl pot numi spectaculos, la Sala Radio, unde erau invitați soliști români, unii dintre ei având o carieră internațională. Era pentru prima dată când auzeam live voci de operă și atunci am realizat că îmi doresc cu adevărat să merg pe acest drum.

Dacă nu ai fi făcut operă sau muzică… ai fi putut face altceva, altă profesie?

• Când eram mică, îmi doream să fiu gimnastă sau medic veterinar, dar muzica a fost întotdeauna pe primul loc. Cu siguranță, ar fi trebuit să-mi aleg o meserie, nu știu care ar fi fost aceea, nici nu m-am gândit vreodată, și pentru asta Îi mulțumesc bunului Dumnezeu în fiecare zi că fac ce îmi place și iubesc cea ce fac.

Te-ai confruntat cu dificultăți în devenirea ta, pe parcursul pregătirii profesionale? Ai avut vreodată momente în care ai vrut să renunți?

• Nu știu dacă au fost dificultăți, cred că orice artist trece printr-un proces de formare mai greu sau mai ușor și de multe ori te întrebi dacă are rost să continui, mai ales când competiția e mare și mereu există păreri negative. Pentru mine, un impediment a fost faptul că am început să studiez canto clasic mai târziu față de colegii mei, dar fiind din fire ambițioasă și perfecționistă, cred că am recuperat timpul pierdut și am reușit să demonstrez că îmi merit locul pe scenă. De aceea, este foarte important să-ți asculți inima ți să-ți urmezi visul, oricât de greu ar fi, destinul tău nu ți-l poate lua nimeni.

De ce are nevoie un tânăr solist pentru a se impune pe scenă, în afară de argumentele vocale? (Disciplină, resurse materiale, mentori, pasiune etc.?) Care crezi că este secretul unei cariere durabile?

•Un tânăr solist trebuie să conștientizeze că a cânta nu este un hobby, ci o meserie dificilă, un drum greu de parcurs, care necesită, pe lângă pasiune, o muncă nesfârșită, seriozitate, angajament, respect, sacrificii, implicare totală, într-un cuvânt, profesionalism. Nu pot să concep întârzierile la repetiții, o partitură nestudiată… nu te poti considera artist dacă nu îți respecți munca, pe ceilalți, pe tine însuți, valabil în orice domeniu, de altfel. Când ești pe scenă nu există altceva, e doar muzică și emoție.

Care este cea mai mare recompensă pentru artistul liric Oana Șerban?

• Pentru mine, cea mai mare recompensă este bucuria oamenilor care ma ascultă, energia bună pe care o primesc înapoi, aplauzele de final, cand știi că toată munca ta nu este în zadar, ți se umple sufletul de bucurie.

Crezi că există amenințări la adresa stilului operei, de exemplu, tehnologia, viteza de propagare  a informației? E posibil ca publicul să-și piardă interesul, iar acesta să fie deturnat de promovarea modelelor din sfera pseuso-valorilor, de superficialitate și ambalaje sclipitoare lipside de fond? De era 3-D sau efecte speciale? Ar putea toate aceste artificii să alieneze publicul și să-i deturneze atenția de la lucurile cu adevărat profunde, autentice și semnificative?

• Din contră, cred ca tehnologia ne ajută foarte mult să realizăm spectacole din ce în ce mai frumoase, mai atractive, mai pline de viață, de lumină și culoare. Uneori, și tehnologia poate fi considerată o artă, datorită produselor tehnologice care au ajuns să fie asimilate creațiilor artistice. Atâta timp cât ne păstram sufletul de copil și încă mai credem în povești, vor continua să existe basme cu prințese și feți-frumoși.

Consideri că societatea românească îți oferă un mediu prielnic să te desăvârșești ca artist? Te-ai gândit să te stabilești în altă țară?

• Cred că este destul greu să fii acceptat într-un teatru, în România. De aceea, foarte mulți tineri pleacă în căutarea altor oportunități în afara țării. Ar trebui încurajați și sustinuți, pentru a ne păstra talentele. Mă consider foarte norocoasă că am avut ocazia să-mi încep activitatea scenică într-un teatru românesc, încă de când eram studentă, și m-am integrat cu succes. Nu știu dacă aș vrea să mă stabilesc în altă țară, poate doar să colaborez. Aici sunt alături de familia mea, de prietenii mei, am un angajament stabil și sunt foarte fericită. Pentru a evolua și a te dezvolta armonios, trebuie să fii înconjurat de iubire.

Care este genul muzical și care sunt compozitorii preferați?

• De-a lungul timpului, pe langa operă, am avut ocazia să joc operetă și musical. Mă regăsesc în aceaste genuri și îmi plac foarte mult. În privința compozitorilor, îi ador pe romantici – Donizetti, Bellini, Gounod, Massenet, Verdi și alții -, dar și pe cei din perioada barocului – Händel, Rameau, Vivaldi, Telemann, Monteverdi, Albinoni etc. Am făcut parte din câteva proiecte de muzică barocă și pot spune că m-am îndrăgostit iremediabil de aceasta sonoritate.

Cum ai început colaborarea cu Opera Comică pentru Copii?

• Colaborarea cu Opera Comică pentru Copii a început în 2012, când încă eram studentă la Universitatea Națională de Muzică București. Deși nimic nu este întâmplător, pot spune că a fost o coincidență fericită, ei aveau nevoie de o soprană de coloratură, iar eu îmi doream să joc într-un teatru. Am dat o audiție, am fost acceptată și povestea asta frumoasă a continuat până în zilele noastre, când încă fac parte din această familie minunată.

Cum crezi că influențează muzica și opera dezvoltarea și educația copiilor? Ce beneficii emoționale are asupra lor?

• „Omul devine om numai prin educație”, a spus Emannuel Kant. Într-adevăr, școala dezvoltă intelectul copilului, dar cine ajută spiritul, cine ne face să trăim sentimente inexplicabile, cine ne înalță, dacă nu muzica? Cred că abia atunci când inima simte și mintea gândește, putem considera completă dezvoltarea ființei umane. De aceea, muzica este un element esențial în creșterea armonioasă a unui copil și, cu atât mai mult, când ea este de bună calitate, putem spera în dezvoltarea complexă a copiilor, adulții de mai târziu, cu calități morale și principii sănătoase. Muzica face parte din noi, am putea fi chiar o piesă muzicală, avem sunet, avem ritm, tempo, nuanțe, măsură. Nu ar trebui să subestimăm rolul important pe care îl are muzica – arta în general – în educația copilului.

Cum percepi segmentul de public specific al OCC și cum crezi că te percepe el pe tine? Cum sunt copiii față de adulți? Te-ai intersectat vreodată cu cineva din publicul adult sau foarte tânăr, iar acel moment să te impresioneze și influențeze într-un fel nume?

• Publicul OCC este publicul perfect, cuprinzând toate vârstele – copii, părinti și bunici. Copiii sunt cei mai sinceri, nu te poți preface în fața lor, mai ales că feedback-ul este instantaneu, auzi vocile micuților din sală care te plac, sau nu, care îți dau indicii sau te ceartă. Cred că impactul cu copiii este cea mai provocatoare experiență pentru un artist, ei te obligă să fii natural, veridic, să nu „te faci” că faci, pentru că atunci vei avea cele mai dure critici din partea lor. Când ești tu pe scenă, ești sincer cu tine, ești tu însuți, încrezător, fără bariere, gata să dăruiești cele mai pure sentimente, cu siguranță nu vei da greș, indiferent că e vorba de publicul adult sau minor, profesionist sau amator.

Dintre rolurile de până acum, care îți sunt cel mai aproape de suflet, care te-au marcat în mod special?

• Fiecare rol pe care îl fac, îl interpretez cu o imensă bucurie, de aceea, toate îmi sunt dragi și nu pot face diferențe între ele, sau poate pentru că, până acum, avut doar roluri care îmi plac și care mi se potrivesc. Întotdeauna mă străduiesc să scot tot ce e mai bun dintr-un personaj, să mă apropii îndeajuns de mult de acel caracter, să fie autentic.

Ai trăit vreun moment inedit, pe scenă sau în culise, care să te marcheze și să-l povestești nepoților? Ceva amuzant sau, dimpotrivă, terifiant, vreo farsă a unui coleg sau un incident care să-ți ridice adrenalina?    

• Până acum nu, și sper să nu am parte de evenimente neplăcute. O amintire haioasă o am din spectacolul „Hänsel și Gretel”, când rolul vrăjitoarei era atât de bine interpretat și atât de amuzant, încât nici eu nici „Hänsel” nu ne-am put opri din râs minute în șir.

Cum te vezi peste 20 de ani?

• La fel ca acum, cântând.

Care sunt hobby-urile și activitățile de zi cu zi, când nu ești pe scenă sau în sala de studiu?

• În puținul timp rămas, îmi place să gătesc, să citesc, să ies cu prietenii, ador să dansez și să călătoresc.

Cum ai vrea să plece oamenii din sală după o interpretare a solistei Oana Șerban și ce dorești să lași în urmă?

• Aș vrea să plece încântați, bineînteles, cu emoția pe care eu le-o ofer și care ne face pe toți să ne reîntoarcem oricând pentru a mai gusta din acea clipă de fericire, cu aceeași bucurie pe care eu o am atunci când sunt pe scenă și îmi dăruiesc tot sufletul lor.