„Gulliver” – un spectacol uriaș, dar uriaș și la propriu și la figurat! Aveam doar câțiva ani când tata m-a luat de mână și m-a dus la Teatru, la un spectacol pentru copii. Se juca „Gulliver”. Îmi amintesc că am fost fascinată de spectacol, mai ales de muzică. La finalul piesei, printre aglomerația din foaier, am văzut discuri LP cu înregistrarea coloanei sonore. Pe loc, totul a început să se desfășoare la ralanti, iar mirarea mea de copii m-a făcut să spun, cu voce tare: „Uite, Tata, au disc cu Gulliver!”. Tata mi-a cumpărat discul, deși costa cu mult mai mult decât biletul de intrare la spectacol. Aveam o comoară! Iar acasă am ascultat discul pe repeat, până când l-am învățat pe dinafară.
Multă vreme am fredonat „Bâza, Bâza”, cântecul regelui Pluth Pluth Pluth, „Rege peste Liliput”. Și atât de puternică a fost amintirea aceea încât și astăzi mai vorbim despre „mai ții minte când am mers amândoi la Bâza Bâza?”. Privit cu mirare de copil, acel spectacol m-a amprentat pentru totdeauna! Pe atunci nu știam exact nici cine este Marius Țeicu, nici cât de talentată a fost Silvia Kerim, autoarea libretului.
L-am revăzut pe Gulliver, după mai bine de două decenii. Acum e parcă și mai frumos pentru că mi-a redat nu numai amintirile, ci și emoțiile atâtor ani în care am vorbit despre spectacolul preferat al copilăriei mele. Preferat, poate și pentru că l-am văzut cu tata, „ca băieții”. Și, culmea, deși mergeam adesea să revăd muuuulte spectacole, pe „Gulliver” l-am văzut o singură dată! L-am revăzut, deci, pe Gulliver, acum, după mai bine de două decenii. Se joacă cu succes și cu sala plină la Opera Comică pentru Copii, în regia talentatei Antoaneta Cojocaru. Dacă aveți copii, e musai să îi duceți să-l vadă. Dacă nu aveți copii, mergeți voi! Dar mergeți!
Este incredibil unghiul din care Antoaneta Cojocaru „vede” relația dintre Gulliver și liliputani. Când sunt singuri pe scenă, actorii (care interpretează liliputanii) stau în picioare. Pentru că ei se văd… normali. Când apare Gulliver, se „micesc” printr-un artificiu simplu, dar de mare efect!
Fiecare liliputan e diferit. Fiecare pitic e unic, iar momentul în care scena este cucerită de voioșia lor… e cu adevărat o sărbătoare! Eu nu știam la care să mă mai uit. De la vârful urechilor, până la opinci, fiecare pitic are personalitatea lui, stilul lui, drăgălășenia lui. Și nu-i ușor să joci în genunchi. Să dansezi, să „fugi” pe scenă… în genunchi! Nu e simplu nici să cânți pe picioroange, așa cum face Gulliver. Dar efectul este de film! Pur și simplu, de film!
Distribuțiile se tot schimbă, însă fiecare actor sau solist care intră în rol, aduce cu sine din ce în ce mai multe valențe pentru personajul pe care îl interpretează. Așa că eu l-aș vedea și revedea iar, întocmai cum puneam să se învârtească în pick-up discul cu coloana sonoră.
Viziunea Antoanetei Cojocaru aduce pe scena Operei Comice pentru Copii un spectacol pentru care sunt convinsă că ar licita și Disney! E actual, e atrăgător, e colorat și plin de emoție.
La finalul premierei de la Opera Comică pentru Copii, am schimbat câteva impresii cu maestrul Marius Țeicu. M-am întors în timp, la fetița care strângea în mâini discul-minune, Acum, am bucuria ca vocea mea să îi invite pe spectatorii OCC în sală…
Între timp, în aceste două decenii l-am mai întâlnit pe maestru fie în emisiuni, fie la evenimente. Mi-au dat lacrimile pe 3 martie, când sute de oameni l-au aplaudat în picioare pentru că ni l-a dăruit pe Gulliver. Mii de copii se vor bucura de acest spectacol! Dar puțini vor ști că Marius Țeicu nu va mai fi niciodată la fel ca atunci când am văzut eu, prima dată, ”Gulliver”. Pentru că, în spatele lacrimilor de emoție pentru aprecierea pe care i-o poartă publicul, e durerea unui tată care și-a pierdut copilul!
Gulliver poate să fie oricare dintre noi. Oricare dintre noi se poate afla într-o furtună interioară sau un vis ce-i pare aievea. Și bărbații „uriași” se pot îndrăgosti de Regine Iasomii, chiar fără să afle vreodată dacă ele există sau au fost doar năluciri. Rătăcirile geografice seamănă deseori cu rătăcirile sufletești. Sunt adevărate călătorii Important e cum găsim limanul, atunci când suntem pe mare. Iar uneori soluția poate fi o simplă o poveste frumoasă!
