„Cu Nino în România”, la Târgoviște
Eu sunt oportunistă! Recunosc! Ader cu acte-n regulă la valori și trăiri de calitate! Caut muzică bună, filme partizane cu emoția și spectacole vibrante. Acum știu exact ce caut și unde să găsesc. În Târgoviște, într-o vineri, la ora 16.
Într-o parte descântec, în altă parte cântec. Parcul Chindiei și-a împărțit oferta, de „Zilele Cetății”. O iau pe drumul din dreapta, bătut de stejari trecuți prin două, trei vieți și caut cu nerăbdare scena. Mă izbește însă, un amestec straniu de mister și derizoriu, printre tiribombe, caruseluri, acadele, floricele și kitch… Prin difuzoare, „programe musicale” cu manele și ritmuri orientale.
Mi-am pierdut puțin echilibrul. Starea mea, în lumea aceea, pe care o adoram când eram copil, la bunici, este acum un eșec garantat. Nu doar mă mir și respir turbulențe, ci caut disperată punctul de sprijin pentru care venisem. Trenul cu dor care l-a adus pe Nino la Târgoviște, să spună povestea triumfului unei lecții despre iubire de tradiții, de cântec românesc. O probă de sunet cu acorduri ale Ciocârliei, a spulberat praful de pe Turnul Chindiei. Lumea părăsea deja partea din dreapta a parcului și se așeza cuminte în stânga, unde se oprise trenul cu dor. Și aventura culturală începu…
În costum popular, Nino intră în scenă. Te solicită emoțional și imaginar. Îți dă informații, te poartă prin dialoguri interactive și îți trezește curiozitatea. Amestecând cu umor, rime și fragmente din patrimoniul național muzical, adorabilul Nino se joacă ușor cu dorința ta de a afla și îți aduce, fără să ceri, și Hora staccato a lui Grigoraș Dinicu, și Balada lui Ciprian Porumbescu. Tradiția Sânzienelor este strecurată cu dibăcie printre piese din folclorul autentic, „Mocirița”, „Lie, Ciocârlie”, „Ciuleandra”.
La fel și noțiunea de DOR! De fapt, leitmotivul spectacolului-lecție! Intraductibil în vreo limbă a lumii, cuvântul DOR e pretext pentru întrebarea retorică: Ce-ar fi România fără dor? Dorul de origini, de tradiții, de istorie culturală, dorul care te aduce acasă, de fiecare dată, cu lacrimi în ochi?
Prietenul tău și al meu, Nino, știe să-ți aducă în suflet, un sentiment profund, cât o experiență de viață. Cu trenul dorului, însoțit de Doruleț, personajul-păpușă (o dedublare ludică a lui Nino), curiozitatea celor care au privit spectacolul s-a umplut de informații valoroase, care vor ieși din alveolele sufletului, poate când vor avea vârsta mea.
Acum, e greu să ții pasul cu Nino, cu duioșia, degajarea și implicarea lui în miezul dialogului cu prichindeii. De câte ori îl vezi pe scenă e altfel, pentru că publicul e altul, trăirile și improvizațiile sunt altele. Gazdă a unei energii debordante, Nino schimbă povestea pe drum, îi dă altă culoare și nu te lasă deloc să te vindeci de bucuria de a afla lucruri noi, învățând jucându-te.
Am plecat fredonând balada nepereche a lui Porumbescu și am trecut, din nou, pe lângă bâlci. Nu m-a mai deranjat nimic. Dimpotrivă! Bâlciul de alături m-a făcut să-l iubesc și mai mult pe Nino. NINO, care mi-a întins un cec în alb, pentru o oră de dor…
************************
Și să nu cumva s-aveți copii și să nu știți drumul spre Opera Comică pentru Copii, adică OCC, Calea Giulești, nr. 16, cu statia RATB care-i poartă numele!! Gata cu parcurile, a început stagiunea de spectacole!!!!
Dana Macsim
