M-ai ajutat să o regăsesc astăzi. Mulți spun că durează toată viața și că apare, din când în când, ca să însuflețească bucăți mari de griji și frustrări. Apoi, pleacă și te aruncă din nou în focul zilnic.
M-ai ajutat să rup o felie zdravănă din spaimele mele de om mare și mi-ai arătat că e atât de aproape și atât de vie… Așa că, m-am dezbrăcat de povara de matur, copleșit de nimicuri cotidiene și am rămas doar eu cu ea. Îți jur că n-o s-o mai las să plece niciodată.
Am luat pe furiș o sanie și am încercat derdelușul de 18 m din curte. Fără ea, n-aș fi îndrăznit să fac asta! Culmea, nici urmă de jenă sau rușine, ci doar un statornic sentiment că „am voie!” M-am strâmbat și i-am imitat puțin pe cei 5 Moș Crăciuni care cântau superb colinde în două raze firave de soare hibernal și, iarăși culmea, nu m-am simțit vinovată deloc! Știam că nimeni n-o să spună nimic, dacă sunt cu ea!
M-am miorlăit apoi în șoaptă, c-aș vrea să deschid ușile atelierelor din curte, mi-am cumpărat tichete și le-am luat la rând. În Atelierul coronițelor de advent, totul era simplu, dacă ascultai de spiriduș. Numai că eu nu mă așezasem pentru asta lângă cei doi micuți care înfigeau conștiincios în bureți, crenguțe de brad, ci ca să comit o erezie. Am împrăștiat puțin lipici pe masă, i-am pus în păr colegei de lucrare niște sclipici, inclusiv în căciuliță, m-am îmbrăcat și am ieșit… în Atelierul de stele din hârtie. Inutil să vă mai spun că aici am ciopârțit niște fulgi și i-am muiat în apă, așteptând să se facă pastă. Jenată de abaterea de la regulă, am ajutat, totuși, un băiețel să taie două fâșii dintr-un pătrat de hârtie și… dusă am fost… în Atelierul de confecționat ornamente tradiționale. Ei bine, dragii mei, aici o mulțime de cutii cu sclipici, conuri de brad, petale, fructe uscate și steluțe argintii așteptau să prindă viață și să se transforme în ornamente pentru bradul de-acasă. Am văzut despre ce e vorba, am păcălit o fetiță că e bună de mâncat felia de lămâie care urma să fie lipită pe o așchie și… am fugit în Atelierul jucăriilor de pluș, aici, unde îți poți crea păpușa ori jucăria, exact cum ți le imaginezi. Nu vreți să știți ce animăluțe cu urechile la coadă și nas pe spate am văzut! Recunosc, la câteva deformări am contribuit și eu!
În Atelierele de creat felicitări și cel de așezat povești fotografiate în rame n-am avut loc, așa că mi-am lipit doar nasul de geam și i-am urmărit pe prichindei cum se jucau serios de-a creatorii. Atelierul globurilor magice a fost un loc prea elaborat pentru mine. Prea multă muncă de creație. Ca să nu-mi pierd busola, am luat câteva tichete de la Info Point și m-am urcat în carusel. Am închis ochii și mi-am rotit stările peste nebunia de azi. Am realizat că ea, copilăria, m-a luat de mână și mi-a arătat că nici țopăitul, nici alergatul țipând, nici mâzgâlitul sau ruptul unui penson, nu trebuie răsplătite cu mustrări sau ceartă. La altă vârstă, ea e o stare proaspătă, uluitoare și fascinantă.
La 2 grade începeți jocul, dar îl veți sfârși pe la 40 de grade! Și nu de febră, ci de căldură pură! Toată luna, aveți timp să experimentați starea mea!
Nu pot acum decât să-ți mulțumesc pentru cutremurul ăsta interior, pe care seismograful tău de buzunar îl anunță în fiecare zi. Dacă ajungeți aici, pe Calea Giulești, nr. 16, uitați de toate indicațiile de supraviețuire. Nimic nu e mai fascinant decât să mori de drag de OCC!
Dana Macsim
