Duminică dimineața, în Salonul Mozart, se aud acordurile suave ale instrumentului meu preferat. Copiii sunt pregătiți pentru o nouă lecție de muzică special adaptată pentru ei. De data aceasta, pianul este în centrul atenției, iar călătoria în lumea muzicii dedicată acestui instrument minunat este purtată de Ioana Maria Lupașcu. Ca o adevărată gazdă, Ioana ne întâmpină cu un zâmbet larg și ne explică ce urmează să ascultăm. Absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu“ din capitală, Ioana respiră muzica, iar lucrul ăsta îl vezi în ochii care îi strălucesc când vorbește despre marea ei pasiune și îl simți în patima din interpretarea ei.
Timp de o oră, am trăit o experiență muzicală intensă. Am ascultat arii din Bach, care a deschis programul, Vivaldi, Mozart, Beethoven, Chopin, melodia de la Teleenciclopedia (compusă de Nicolae Kirculescu), Ciocârlia (o prelucrare preferată a Ioanei), iar la final copiii s-au bucurat de muzica din Frumoasa și Bestia și Pantera roz.
Concert lecție de pian nu se desfășoară ca o oră tehnică de predare a unui instrument, ci este ca o poveste în care rolurile sunt jucate de muzică, pian și marii compozitori, iar povestitorul este pianista Ioana Maria Lupașcu. Tot timpul Ioana a reușit să creeze un echilibru între exemplificările la pian și detalii despre ce înseamnă muzica. Am aflat că muzica lui Bach este liniștitoare și că este indicat să o asculți cînd ești agitat pentru că ai lut o notă mică sau când ai de luat o decizie importantă. Sau că neuronii noștri se mișcă mai repede când ascultăm muzică barocă. Ce mi s-a părut la fel de interesant este modul în care Ioana i-a implicat activ pe copii în desfășurarea atelierului. A propus un joc prin care copiii trebuiau să asculte o compoziție , iar apoi să numească două culori care credeau ei că ar fi indicat titlul operei ascultate. Cel care ghicea primul combinația primea un cd cadou. Încercările au fost multe, iar primul câștigător a fost un băiețel de 7-8 ani. Jocul a continuat și a fost completat cu ghicirea unei flori ca titlul pentru muzica ascultată.
Concert lecție de pian este mai mult decît un program educativ, este dorința de a sădi în sufletul curat al unui copil bucuria pe care muzica o naște. Duminică am simțit pofta puștilor de a descoperi și înțelege muzica ca pe un prieten pe care îl cunoști în copilărie și îl porți în suflet toată viața.
Alice Schreiner