Weekend-ul prelungit cu ocazia Zilei Copilului, sărbătorit la Opera Comică pentru Copii printr-o multitudine de evenimente și activități destinate întregii familii, marchează începutul verii în care instituția va avea porțile deschise pentru public 7 zile din 7. Pe lângă spectacolele din stagiune și activitățile desfășurate în aer liber, OCC a lansat și trei programe la care copiii încă se mai pot înscrie pentru a participa pe durata vacanței de vară.
Concursul „Bucharest Dance Competition” se desfășoară în perioada 14-17 iunie
În perioada 14-17 iunie 2021, OCC organizează, la sediul din Calea Giulești, nr.16, cea de-a doua ediție a concursului „Bucharest Dance Competition”. Acesta se adresează copiilor care frecventează cercurile de coregrafie din cluburi şi palate ale copiilor, şcoli particulare de dans, precum şi şcoli/licee vocaţionale din România și din străinătate. Dansatorii, profesioniști sau amatori, sunt invitați să consulte Regulamentul competiției și să completeze formularul de înscriere în perioada 14 mai – 4 iunie (bit.ly/BDC_OCC_2021).
Ediția de vară a Atelierelor „Micul Artist” începe pe 21 iunie cu 33 de cursuri
Opera Comică pentru Copii organizează anul acesta prima ediție de vară a Atelierelor „Micul Artist”. Celor 25 de coordonatori existenți li se adaugă alți 6 formatori, care vor avea ateliere atractive precum: Dezvoltare Personală, Atelierul Emoțiilor, Actorie, Muzică Electronică, Dans Modern și Inițiere în Șah. Vor fi 10 întâlniri, la sediul instituției din Calea Giulești sau online, o dată pe săptămână, în perioada 21 iunie – 28 august, cu excepția a trei ateliere al căror program special este specificat pe site-ul OCC. Înscrierile sunt deschise deja, prin intermediul formularului disponibil pe site-ul OCC (bit.ly/atelieredevara) până pe 18 iunie, iar plata este de 25 lei/ora de curs, în total 250 de lei. Pe lângă cele șase ateliere noi, copiii vor putea frecventa în continuare cursurile atelierelor de cor, balet, actorie, dans contemporan, zumba, benzi desenate, oratorie, step, comunicare, fotografie, astronomie, scriere creativă, ceramică, dezbateri, filosofie și multe altele.
Școala de Vară OCC începe pe 28 iunie
După succesele obținute în anii trecuți cu Taberele de Vară și cu programul de anul acesta, Vacanța Activă, Opera Comică pentru Copii organizează în premieră „Școala de Vară”, un program care cuprinde 4 serii a câte 2 săptămâni de distracție și jocuri educative la sediul instituției, pe durata vacanței de vară a elevilor, începând cu 28 iunie 2021. Ateliere interactive cu balerinii, soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, jocuri distractive în curte și în interior, audiții muzicale, Aventura Parc și multă voie bună, timp de 10 zile, 8 ore pe zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30, cu pauze de masă incluse.
Proiectul se adresează grupelor de vârstă 4-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani, iar costul este de 80 de lei/zi, cu mese de prânz și gustări incluse; seria de 2 săptămâni va cuprinde 10 zile și va avea un cost final de 800 de lei. Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat, de activităţi educaţionale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciţii de dezvoltare personală – şi vor fi implicaţi în diverse activităţi artistice la care vor participa artiști profesionişti. Regulamentul (bit.ly/REGULAMENT_ȘcoaladeVarăOCC)și formularul de înscriere( bit.ly/ÎnscrieriȘcoaladeVarăOCC2021) sunt disponibile pe site-ul instituției.
Weekend cu „Peter Pan” în Sala Mare și „Petrică și Lupul” la Căsuța din Copac
Musicalul „Peter Pan”, în regia Antoanetei Cojocaru, este titlul care se va juca în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii pe 5 și 6 iunie. Tot în acest weekend, copiii sunt așteptați la două reprezentații în aer liber ale basmului simfonic „Petrică și Lupul”, concert susținut pe scena de la Căsuța din Copac, în incinta OCC, la orele 12:30 și 18:30. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Filmele continuă și în luna iunie la OCC
Pe lângă spectacolele din stagiune, Sala Mare găzduiește și filmele de seară. Astfel, programul proiecțiilor include următoarele titluri: „Pinocchio” (4 iunie, ora 19), „Sunt un mic ticălos” (4 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo), „SpongeBob: Aventuri pe uscat” (5 iunie, ora 19), „Coraline” (5 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo), „Coco” (6 iunie, ora 19) și „Trolii” (6 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo).
Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a primit anul acesta Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului” din partea Președintelui Klaus Iohannis.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau telefon la 0745 45 56 45.