O premieră în Festivalul Internațional„George Enescu”: festivalul copiilor

COMUNICAT DE PRESĂ

O premieră în Festivalul Internațional„George Enescu”: festivalul copiilor

Ediția din 2019 a Festivalului „George Enescu” aduce o nouă premieră – Festivalul „George Enescu” pentru Copii – posibilă datorită parteneriatului cu Opera Comică pentru Copii din București.

Peste 1500 de spectatori vor avea ocazia să asculte marile lucrări prezentate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” într-un format adaptat vârstei lor. Opera Comică pentru Copii va reproduce, în oglindă, la matineu, programul festivalului din fiecare week-end.

Concertele din Festivalul Enescu vor fi prezentate de artiștii Operei Comice într-o variantă condensată, cu o durată considerată ideală pentru a menține atenția copiilor, de maxim 30 de minute, păstrând în același timp elementele centrale ale pieselor. La finalul fiecărei reprezentații, concertele vor fi explicate pe larg într-o sesiune educativă susținută de muzicienii Operei Comice pentru Copiii. Astfel, copiii, cu vârste între 3 și 12ani, vor putea intra și ei, alături de adulți, în lumea fascinantă a celui mai mare eveniment cultural internațional organizat de România.

„Un lucru mai puțin cunoscut este că, în realitate, spectatorii noștri au vârste cuprinse între 3 și 93 de ani. Deseori se întâmplă să vedem în sală familii cu trei generații de reprezentanți. Festivalul <George Enescu> pentru Copii, chiar dacă este dedicat copiilor, va deveni prilejul pentru cea mai interesantă conversație despre muzica clasică între generații. Părinții sau bunicii care participă la festivalul mare vor putea să repete experiența alături de cei mici și să compare sentimente, emoții, trăiri”, a declarat soprana Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „George Enescu” propune o lume unită prin muzică, indiferent de origine, credință, gen sau vârstă. Astfel, festivalul dedicat copiilor completează seria proiectelor speciale menite să apropie Festivalul Enescu de un public cât mai divers.

„Muzica clasică trebuie să facă parte din lumea contemporană, așa cum o face muzica în general. Ne-am propus acest obiectiv ambițios de a <normaliza> consumul de muzică clasică, iar festivalul dedicat copiilor nu este altceva decât o astfel de normalizare. Festivalul expune copiii de la vârste fragede la experiența unei festival de muzică clasică și, mai ales, susține eforturile Operei Comice de a le forma gustul pentru muzica cultă”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul Festivalului internațional George Enescu”.

Festivalul George Enescu pentru Copii va fi organizat de Opera Comică pentru Copii din București la sediul său din Calea Giulești nr. 16, în perioada 31 august – 22 septembrie 2019. Concertele vor avea loc în cele patru week-end-uri de festival, respectiv 31 august – 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie 2019. Vârsta recomandată pentru participare este de 3-12 ani. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 1 mai 2019 pe Bilete.ro,la prețul de 25 de lei.

Despre Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.

Contacte pentru presă:

press@festivalenescu.ro, +40 722. 576. 621

anamaria.onisei@festivalenescu.ro, +40 732. 338. 010

14 martie 2019