Nu aș fi crezut că binecunoscuta poveste „Alice în Țara Minunilor”, cu multitudinea de personaje fabuloase și situații absurde, ar putea fi redată la fel de bine în alte moduri, decât cel literar, dar iată că preconcepția mea s-a destrămat după ce am vizionat spectacolul omonim care a avut premiera în acest weekend la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, în regia Corinei Dumitrescu, binecunoscuta balerină de succes, devenită regizoare de succes.

Aventura ireală a lui Alice – rol interpretat de Ana Badea, Emily Hulme și Eliisa Nenonen – prinde contur într-o atmosferă onirică redată de binecunoscuta regizoare, de ale cărei producții impresionante, puse în scenă la OCC, v-ați mai putut bucura în trecut („Albă ca Zăpada”, „Jack și vrejul de fasole”,  „Cenușăreasa” ori „Fetița cu chibrituri”), iar efectele scenice și limbajul coregrafic o deapănă într-un mod cât se poate de inteligibil, prin fluența dansului contemporan, făcându-ne să ne detașăm timp de o oră de cotodian.

Spectacolul „Alice în Țara Minunilor” se remarcă prin aceste două elemente care se împletesc și se generează reciproc într-un echilibru perfect: baletul contemporan și regia, care aduce, pe alocuri, cu un spectacol de iluzionism, pentru că nu mai conteneși să te întrebi în sinea ta: „Este real ce văd?!”. Costumele, semnate de Bogdana Pascal, care a realizat și adaptarea textului, încununează prin frumusețe și strălucire această superproducție.

O vedem pe Alice alergând după un bizar iepure alb, apărut din neant. Nimerește accidental în vizuina lui, care se prelungește printr-un tunel în care timpul nu mai are o continuitate firească, ci se comprimă sau se dilată în funcție de forțe necunoscute.

Întâmplarea în care Alice se micșorează atât de mult, încât este pe cale să se înece în propriile lacrimi, transformate într-o întindere de ape în care sălășluiesc tot felul de vietăți, este redat de balerini printr-un moment coregrafic plin de umor și atât de energic, încât pare un sprint la olimpiada de atletism, însă păstrează perfect grația și expresivitatea baletului.

Peripețiile fetiței năstrușnice, așa cum le știm, se derulează cu fidelitate după povestea lui Lewis Caroll, pe fundalul decorului semnat de Vladimir Turturica: o cameră suprarealistă, cu multe uși care își modifică dimensiunile, din spatele cărora se ițesc, pe rând, o multitudine de personaje ireale și evenimente ieșite din comun. Alături de coregrafie, jocul cu dimensiunile elementelor de decor, efectele vizuale de mărire și micșorare a spațiului te lasă cu gura căscată: Alice gustă din bunătățile care îi ies în cale, iar o masă devine brusc enormă și nu mai poate ajunge la ea. Mai târziu, un alt moment care redă dimensiunea fabuloasă a poveștii cu mare meșteșug artistic este episodul binecunoscut în care fetița degustă, din nou, o delicatesă interzisă care o face să-și mărească dimensiunile corporale, astfel încât nu mai încape în casă, iar mâinile și picioarele îi ies prin ferestre și uși.

Situațiile se succed într-un ritm susținut, purtându-ne, ca prin vis, în aventura fetei nesăbuite, incapabilă să se abțină să nu se înfrupte din toate bunătățile la care poftește, iar de aici se țes tot soiul de încurcături, ca într-o pânză de păianjen.

Probabil unul dintre cele mai fascinante momente este apariția Omizii. Purtând o aură de fum gros, aceasta umple scena cu mișcările ei sinuoase și strălucește fantomatic în clar-obscurul adâncimii scenei, îmbiind-o și înconjurând-o pe eroina noastră într-un dans perfect sincronizat. Omida este un personaj colectiv, recreat de o suită de dansatori uniți de un costum ce redă forma miriapodului. Vietatea fantastică își unduiește miile de piciorușe pe acorduri halucinante, ce amplifică senzația de ireal, de visare, la fel cum sunt cele mai multe piese care compun coloana sonoră a spectacolului.

Alice își continuă epopeea în pași de dans prin Țara Minunilor, alături de bucătăreasa care face exces de piper și de copilul ei cu aspect de porc desenat de Picasso, de ducesa cea excentrică în compania căreia redă un dans de curte extraordinar realizat, convertit, evident, în balet contemporan, servește tradiționalul ceai cu Pălărierul Nebun și Iepurele de Martie – ritual plin de subtilități coregrafice, în care trebuie să ai grijă să nu clipești, ca să nu pierzi vreun gest simbolic! – și urmărește duetul dansant dintre Lacheul-Pește și Lacheul-Broască, un alt moment coregrafic de neuitat.

Tocmai când crezi că ai atins nivelul maxim de entuziasm și fascinație, își face apariția un personaj care a intrat deja în mitologie: spirituala, sarcastica, vicleana și înțeleapta Pisică de Cheshire, care își prezintă monologul celebru: „(…) Toți suntem nebuni aici (…)”. Prezența sa spectrală, care apare și dispare pe neașteptate, reușește să o scoată din sărite pe despotica Regină de Inimă Roșie când îi întrerupe absurdul joc de cricket, unde mingea este înlocuită de un biet arici, iar în loc de crose sunt folosite păsări flamingo – nu ți-ai fi imaginat vreodată că vei vedea aievea așa ceva, nu?!

Așa cum știm, Regina cea năzuroasă dă ordin să i se taie capul pisicii, însă rămâne cu ochii în soare când aceasta se disipă ca un abur, până ce nu mai rămâne nici rânjetul din ea.

Punctul culminant este reprezentat de dansul cărților de joc, în care ansamblul de balet al Operei Comice pentru Copii redă exact mișcarea de amestecare a cărților ce par mânuite îndemânatic de un magician invizibil.  

Spectacolul „Alice în țara Minunilor” păstrează esența poveștii și, așa cum aceasta poate fi recitită la orice vârstă (fapt chiar recomandat, pentru a sesiza anumite nuanțe și subtilități pe care doar experiența de viață ni le poate revela), vă așteptă cu mare drag pe toți, indiferent de anii din buletin, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, pentru a vă lăsa răpiți de micuța Alice, în călătoria ei fantastică.

Alexandra Zărnescu