Noua premieră pusă în scenă la Sala UnderGrant a Operei Comice pentru Copii este un spectacol care îmbină mai multe limbaje teatrale: pantomima, teatrul de umbre, dansul și care stârnește hohote de râs și învăluie publicul în emoții puternice.
Echipa de actori care și-a cultivat tehnica și talentul în cadrul Companiei de Teatru „Passe-Partout Dan Puric” prezintă „Copiii în Țara Minunilor”, un spectacol duios, plin de învățăminte, dar și de umor, despre copilărie și magia poveștilor spuse de bunici, la gura sobei.
În regia lui Silviu Oltean, tinerii spectatori au ocazia să vadă o înșiruire de momente care citează sau parodiază pasaje din basme clasice, precum „Albă ca Zăpada”, „Cenușăreasa”, „Prințesa și broscoiul” și „Motanul încălțat” ori desene animate care ne-au încântat copilăria: „Tom și Jerry” ori „Speedy Gonzales”.
Dincolo de scheciurile amuzante, parcă desprinse din era filmului mut, spectacolul este o parabolă a lumii moderne, în care generația tânără, obișnuită cu tehnologia până în punctul în care se confundă cu ea, ajunge să fie privată de copilărie, iar morala este aceea că cititul ne salvează conștiința, iar fără rădăcini, nu ne putem dezvolta.
O fetiță căreia bunicul îi citește povești se visează protagonista basmelor pe care le savurează alături de acesta. Astfel, suntem cu toții transpuși în visul ei, iar publicul trece, pe rând, printr-o paletă întreagă de stări, de la melancolie, suspans, la amuzament, făcându-l să se identifice cu situațiile de pe scenă.
Acest spectacol trage un semnal de alarmă asupra invaziei tehnologice, a dependenței de telefon și televizor, care tinde să ne alieneze chiar de familie. Fenomenul în care lumea modernă se afundă în ritm alert generează un stil de viață condus de idelauri false și un cod de valori răsturnat. Surprindem cu luare aminte o scenă comică, dar îngrijorătoare, în care copiii, aflați la ora de curs, enumeră o serie de „meserii”, activități pe care ei doresc să le practice la maturitate. Printre aceste ipostaze surprindem o idolatrie a superficialității și mercantilismului, care trenează și conduce societatea de astăzi – de la alergătura fără sens după pokemoni, până la copierea unor șabloane sociale caricaturale, lipsite de fond: toți vor să fie „vedete”, să fie lideri (mici dictatori ai unor micro-societăți), să aibă mulți bani, să ajungă fotbaliști celebri etc., mai puțin mica noastră eroină – jucată de Vera Stoian, aceeași care semnează și scenariul spectacolului -, care este o visătoare eternă și nu-și dorește decât să aibă o conexiune umană cu tot ce este în jur.
Nu te poți plictisi, deoarece pe scenă se desfășoară un perpetuum mobile de snoave pline de aluzii fine și trebuie să fii atent ca nu cumva să pierzi vreun detaliu, clipind sau privind în altă parte, distras de un alt element scenografic sau pantomimic.
Muzica antrenantă, costumele în culori aprinse și momentele hilare te umplu de entuziasm și abia te abții să nu sari pe scenă, alături de personajele legendare, care sunt aievea, iar actorii își speculează propriile caracteristici fizice, pe care le folosesc pentru a contura mai bine fiecare personaj în parte.
Suprapus pe proiecții reprezentând imagini idilice, limbajul teatral folosit de actori este unul care transcende vorbirea și poate fi înțeles pe orice meridian, fără translator. Pornește de la trimiteri către teatrul de umbre, în care siluetele miniaturale bidimensionale sunt înlcouite de actorii înșiși, apoi parcurge în fast-forward epoca cinematografului mut, în care Buster Keaton și Charlie Chaplin făceau istorie. Comicul de situație, umorul buf, coregrafiile sincronizate și năzdrăvăniile personajelor te țin cu sufletul la gură și te trec printr-un carusel de trăiri, totul culminând cu o bătaie cu perne în toată regula.
Spectacolul nu doar că te binedispune și-ți amintește „Cât de bine e să fii copil!”, pentru că este cea mai frumoasă vârstă, dar are un mesaj moralizator, prin care ne demonstrează, încă o dată, că lectura este cel mai bun exercițiu al minții și al sufletului; prin citit, și nu prin jocuri pe calculator, imaginația, creativitatea și sensibilitatea se păstrează vii. Bunicul care îi insuflă fetiței iubirea pentru cărți devine, astfel, un personaj arhetipal: înțeleptul-salvator, care vine în ajutor și învinge amenințarea: vidul sufletesc și înstrăinarea de sine și de ceilalți, induse de artificialitatea tehnologiei folosită în exces.
Bunicii, prin înțelepciunea lor, nu au uitat că citul este sfânt, așadar, cine nu are un bătrân, să… vină la Opera Comică pentru Copii și să ia parte la poveștile noastre!
Alexandra Zărnescu
