Am intrat într-o sală arhiplină, deși premiera a fost în 2017 la OCC, și m-am furișat spre singurul loc rămas liber, cred, pe care l-am zărit în întuneric. O scenă înverzită, populată de multă culoare și voie bună, avea să fie gazda unuia dintre cele mai expresive spectacole de balet clasic din lume. « «Lumea păpușilor » , după » Coppélia », baletul capodoperă al lui Léo Delibes, cu un libret scris de Charles-Louis-Étienne Nuitter și pus în scenă prima oară pe scena Operei din Paris, acum aproape un secol și jumătate.
Zarva câmpenească de pe scenă îmbracă fiecare colț al sălii cu o bucurie caldă și repezită. Ceardaș, vals, acorduri romantice, dar și pasaje puternice care marchează secvențe, sunt înlănțuite cu fouettes, arabesque-uri și pas de deux fine, aproape lirice, care dau fluiditate pașilor și schemelor de dans.
În această lume vie și colorată, un bătrân ciudat și singuratic, își mistuie anii sperând, că-ntr-o zi, păpușile lui vor prinde viață. Coppélius e un savant cu experimente veșnic eșuate, păpuși stricate și vise năruite.
Obsesia meșterului este pretext pentru nașterea poveștii. O tânără îndrăgostită își surprinde iubitul, pierdut în ochii unei fete care citește în balconul bătrânului. Jignită, Swanilda vrea să intre în casa ferecată, care ascunde rivala. Pune mâna pe cheia pierdută de meșter și intră în atelier, un spațiu, fascinant, rece și misterios. Revelația că o păpușă i-a declanșat gelozia, este întreruptă de apariția bătrânului, disperat că-și găsește casa deschisă. Apare și Franz, logodnicul îndrăgostit și planurile se schimbă, pentru că Swanilda are idei. Se-mbracă repede cu rochia păpușii, mimând însuflețirea, în vreme ce Franz al ei, înlănțuit pe o roată a timpului, este supus unei magii a meșterului, care vrea un transplant de suflet către păpușa lui, Coppélia. Swanilda se substituie păpușii mecanice și joacă farsa până la capăt. Finalul e cu nuntă și fără supărare pentru trasul pe sfoară.
Dincolo de povestea desenată cu piruete, ritmul, sincronizările impecabile și joaca pastelată, rămâi cu frenezia unei stări de bine care te copleșește. E o carte deschisă care te poartă printre decoruri și proiecții surprinzătoare. Un spectacol de balet și pantomimă, pentru că regizorul Cătălin Caracaș a hotărât că personajele trebuie să transmită mesaje de pe chip și până-n vârful poantelor. O mașinărie întreagă de grimase și posturi amuzante în târgul de provincie austriac, dar și în atelierul tenebros al lui Coppélius. Nu poți să nu aplauzi dansul păpușilor care se trezesc din inerția mecanismelor, apoi își împietresc trupurile de porțelan în costumele superbe croite de Adriana Urmuzescu. Nu poți să nu aștepți schimbarea decorurilor cu ochii pironiți pe roțile dințate de ceasornic, ce-ți numără așteptarea. Și, în fine, nu poți pleca, fără să iei parte la deznodământul fericit al poveștii care se încheie cu o nuntă.
Spectacolul e o răsucire de cheie, de trupuri și de trucuri care te face să revii, de fiecare dată cu emoție, pentru că surpriza crește la fiecare spectacol.
Dana Macsim
