În 20 şi 21 octombrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), prezintă prima premieră a lunii octombrie: opera „Motanul încălţat”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Biletele pentru avanpremiera şi cele două premiere ale mult aşteptatei producţii sunt deja epuizate, dar spectacolul are 18 reprezentaţii programate.
Mai sunt doar patru zile până când Sala Mare a Operei Comice pentru Copii va găzdui unul dintre cele mai frumoase spectacole ale toamnei. Vineri, 19 octombrie, începând cu ora 18:30, cei mici sunt aşteptaţi la avanpremiera operei „Motanul încălţat”, spectacol realizat pe muzica lui Cornel Trăilescu şi libretul lui Tudor Muşatescu şi al Ninei Stoiceva. Opera prezintă povestea simpaticului motan cu puteri magice, care se remarcă prin simţul dreptăţii, iubirea faţă de stăpânul său şi dorinţa de a-i pedepsi pe cei răi. Sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 octombrie, spectacolele sunt programate la orele 17:00, respectiv 11:00. Cei care nu au apucat să îşi cumpere bilet la una din reprezentaţiile din săptămâna aceasta vor mai putea urmări „Motanul încălţat” în zilele de 27, 28 octombrie şi 3 şi 4 noiembrie.
„Motanul din această poveste este un personaj extraordinar. Eu cred că fiecare dintre noi am dori să avem câte ceva din calităţile Motanului încălţat pentru că el îşi depăşeşte condiţia. Într-un anumit moment al acţiunii, o pisică devine vorbitoare, apoi ea reuşeşte să păcălească nişte tâlhari, o curte împărătească, depăşeşte oamenii prin isteţimea sa. Mai mult, Motanul este fidel stăpânului său, pe care-l conduce spre izbânda dorită şi devine chiar mare dregător al împărăţiei. Iată cum acest personaj fantastic îşi depăşeşte condiţia şi dă, prin povestea lui, speranţă oricărui spectator care vine în sala noastră. Vrem să transmitem prin spectacol bucuria de viaţă, bucuria de a trăi, bucuria aceasta nestăvilită pe care trebuie să o păstrăm, să o sădim cât mai mult în inima copiilor. Bucuria de a trăi şi de a ne depăşi condiţia precum o face Motanul încălţat”, a declarat maestrul Cristian Mihăilescu.
„Noaptea Vrăjitoarelor” la OCC şi premiera spectacolului „Erus şi Valea Răbdării”, cu 10 spectacole sold out
La finalul lunii, în 26 şi 27 octombrie, Opera Comică pentru Copii vă invită să sărbătoriţi Halloween-ul cu un program de vis la „Noaptea Vrăjitoarelor„!
Vrăjitoarele din spectacolele OCC vă aşteaptă cu un tur complex prin culisele teatrului şi cu poveşti pe măsură. Turul se adreseză copiilor cu vârsta de peste trei ani, durează o oră, iar plecările se fac din jumătate în jumătate de oră, cu începere de la ora 19:00. Preţul unui bilet este de 15 lei. Biletele pentru toate spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe platforma bilete.ro.
Tot în 27 octombrie, copiii sunt aşteptaţi la o nouă premieră a Operei Comice pentru Copii: spectacolul de teatru „Erus şi Valea Răbdării” de Alec Blenche, proiect câştigător în cadrul concursului de sprijinire a tinerilor creatori, Stagiunea UnderGrant. Povestea, în regia Irinei Slate, îl prezintă pe voinicul Erus care, alături de copiii prezenţi în sală, porneşte într-o călătorie în Valea Răbdării, unde are de înfruntat mai multe peripeţii. Toate reprezentanţiile programate în această toamnă sunt sold out, dar din primăvară se reia din nou „Erus şi Valea Răbdării”, spectacol după primul dintre cele două volume publicate până acum de autorul constănţean Alec Blenche.
Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentaţii, dintre care 11 premiere.
Biroul de presă
Opera Comică pentru Copii