După sărbătorile de Paște, echipa Operei Comice îi așteaptă pe copii la Festivalul „Hänsel și Gretel”, cu peste 40 de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Festivalul va avea loc în perioada 20-29 aprilie. Tot în luna aprilie, cei mici se vor putea întâlni, în premieră, cu celebra poveste „Albă ca Zăpada” transpusă într-un frumos spectacol de balet pe scena Sălii Mari, precum și cu „Nino în România”, un nou concert-lecție la Salonul Mozart. În această lună Opera Comică pentru Copii a programat și reluarea a trei spectacole de succes: operele „Don Pasquale” (Sala Mare) și „Bastien și Bastienne” (Sala UnderGrant), precum și spectacolul interactiv „Salonul de musical” la Salonul Mozart.
Petrecere de ziua de naștere la Opera Comică pentru Copii
Din luna martie, copiii își pot petrece ziua de naștere la Opera Comică, în cadrul unui program special care include bilete la spectacole, tur „în spatele cortinei” și cadouri speciale pentru fiecare participant. Părinții pot organiza zilele de naștere ale copiilor sâmbăta sau duminica, între orele 16:00 – 20:00, la Games Room – Camera de Joacă a OCC, unde cei mici au acces la jocuri, pot face fotografii și pot petrece în voie. Sărbătoritul și invitații săi au acces la unul dintre spectacole și pot participa la turul din culise, totul într-un pachet complet ce cuprinde patru ore de distracție garantată.
„Ne-au propus foarte mulți părinți să organizăm zile de naștere pentru cei mici și cumva ei ne-au dat ideea. Am venit cu ceva diferit față de tot ce se întâmplă acum în București, am gândit un pachet care să includă produsul cultural, și anume spectacolul, experiența din culise și de pe scenă alături de artiști, dar și clasica petrecere cu gustări și suc. Toate acestea, împreună cu surprizele noastre de care află doar părinții, se întâmplă în decursul a 4 ore, iar acest program asigură în mod clar o experiență frumoasă și de calitate”,spune Roxana Pencu, coordonatorul secțiunii de abonamente și al programului de voluntari al Operei Comice pentru Copii.
Concursul „Orchestra de aur a OCC” se apropie de final
Concursul aniversar cu 2018 premii al Operei Comice pentru Copii – Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC” se apropie de final. Participanții mai pot completa formularul online de pe www.operacomica.ro(bit.ly/2018premiiOCC) până pe 10 aprilie și se pot înscrie în concurs pentru a câștiga un city break la Milano, bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 sau produse personalizate din magazinul OCC. Cei interesați să participe sunt invitați să urmărească toate mediile de comunicare și să observe cât mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii: afișele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio și video etc). Tu ce instrumente muzicale ai găsit în această săptămână?
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.
Orchestra de Aur a OCC: Știi cine a scris libretul operei „Flautul Fermecat” de W.A. Mozart prezentat la Opera Comică pentru Copii?