Din 24 martie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, îi invită pe micii spectatori să o reîntâlnească pe „Micuța Dorothy” în musicalul de mare succes al OCC, la Sala Mare. Spectacolul este realizat de aceeași echipă de reație care a pus în scena recenta premieră a musicalului „Gulliver”: regizoarea Antoaneta Cojocaru și scenograful Vladimir Turturică.
În stagiunea 2016-2017, povestea lui Dorothy și a prietenilor ei, pe muzica lui Marius Țeicu și libretul Silviei Kerim, a fost văzută de 12.500 de spectatori în cadrul celor 32 de reprezentații de pe scena Sălii Mari. În luna martie sunt programate 10 reprezentații ale spectacolului „Micuța Dorothy”, care va ajunge astfel la un total de peste 50 de reprezentații.