Sâmbătă, 4 și duminică, 5 noiembrie, de la ora 10.00, părinții, copiii și chiar bunicii s-au antrenat pentru dans în Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii la spectacolul-lecție numit „Salonul de Balet”. Gazdă și maestru de balet le-a fost prim-balerina și coregrafa Corina Dumitrescu, care le-a dezvăluit câteva dintre secretele dansului academic, ajutată de balerinii teatrului. Spectacolul „Salonul de Balet” face parte din programul „Concerte lecție”, lansat în stagiunea 2015-2016 pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine marea artă. În cadrul Salonului, ei află detalii din istoria baletului, le sunt prezentate mișcări esențiale și elemente de pantomimă pe care sunt îndemnați să le reproducă și asistă la fragmente din coregrafii celebre. Din spectacol nu lipsesc desigur caracterul interactiv și umorul. Un personaj îmbrăcat într-un costum de la începutul secolului al XVII-lea, atunci când a apărut baletul ca gen de dans, este provocat să execute mișcări din baletul contemporan, dar, fiind îmbrăcat necorespunzător (cum erau echipați atunci dansatorii) nu reușește să le facă. Prin urmare, aflăm din acest spectacol și o mică istorie a costumului de balet și transformările pe care le-a suferit acesta de-a lungul timpului, vedem pe viu ce înseamnă a încălța poantele și, cum spuneam mai devreme, ne delectăm cu momente artistice din spectacole celebre.
Copiii fac cunoștință cu dansul menuet, unul dintre primele dansuri de curte, cu fragmente din baletele „Giselle” de Adolphe Charles Adam, „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski și „Don Quijote” de Ludwig Minkus. Interpretarea, semnificația pozițiilor și stilul folosite în aceste bijuterii ale artei dansului sunt explicate pe îndelete, pe înțelesul tuturor celor din sală, necunoscători sau chiar cunoscători. Pentru că și aceștia din urmă sunt stimulați astfel să acorde o mai mare atenție anumitor aspecte atunci când urmăresc un spectacol de balet.
Publicul Operei Comice pentru Copii, alcătuit în special din spectatori tineri și foarte tineri este, prin spectacole precum „Salonul de Balet”, impulsionat să intre pe tărâmul marii culturi europene și nu numai, ale cărei valori sunt în vremurile noastre din ce în ce mai mult uitate. Precum păstrătorii unei flăcări care trebuie să ardă veșnic, artiștii Operei Comice pentru Copii transmit mai departe noilor generații bagajul cultural al secolelor și importanța prețuirii acestuia.
Iulia Toea-Mureșan
5 noiembrie 2017