Coregrafa Jaqueline Bratu și elevii săi de la Școala de Balet „Jaqueline” au revenit sâmbătă 4 și duminică 5 noiembrie pe scena Operei Comice pentru Copii, de data aceasta cu o poveste din Rusia, spectacolul de balet „Frumoasa Vasilisa”. „Toată această poveste de iubire am gândit-o sub forma unui spectacol de dans, de grație, de emoție, de frumusețe, completat feeric de muzica clasică”, spune creatoarea. Pe scurt, Prințul Bogdan, care trebuie neapărat să se însoare, ia în căsătorie pe Prințesa Vasilisa, blestemată de către un căpcăun să se transforme în broscuță. Neștiind de blestem, el aruncă în foc pielea ei de broască, așa că Vasilisa este răpită. Prințul reușește desigur să o salveze de pe tărâmul căpcăunilor.
Și în spectacolul „Frumoasa Vasilisa”, ca și în „Prințul crab”, elevii Școlii de Balet „Jaqueline” reușesc să surprindă ochii celui mai critic spectator. La un spectacol de balet interpretat de copii nu ne-am aștepta la o coregrafie atât de complexă, dar în „Frumoasa Vasilisa” avem ocazia să vedem mici vedete ale dansului, care execută fiecare mișcare cu energia și exactitatea unui dansator profesionist! Sunt de amintit câteva fetițe care cu siguranță vor ajunge departe: Daria Kimm (Broscuța), extrem de mlădioasă și corectă în poziții, Antonia Pencu (Vasilisa) – elegantă și bună interpretă, cei trei arlechini (Sara Cozariu, Maya Dăeanu, Raluca Popescu) – simpatici și plini de viață. Ceilalți interpreți, alături de Alexandru Ducan (Prințul Bogdan, singurul balerin profesionist din spectacol), membru al Companiei de Balet a Operei Comice pentru Copii, au reușit să ofere spectatorilor, în decorul și costumele fermecătoare ale Mălinei Ionescu bucurie, energie și încântare.
Trebuie remarcat că felul în care Jaqueline Bratu lucrează cu elevii săi depășește calitativ performanțele altor școli de balet. Majoritatea acestora nu se încumetă să creeze un spectacol mare de balet, în două sau mai multe acte, ci preferă să prezinte evenimente cu numere, fragmente diverse, de regulă cele mai reușite din repertoriul copiilor. „Frumoasa Vasilisa” reprezintă, de aceea, o provocare pentru micii interpreți, care trebuie să se concentreze pe un anumit rol, indiferent de dificultatea acestuia și să se obișnuiască în acest fel cu sarcina de a gândi nu numai dansul, mișcările, ci și personajul. Opera Comică pentru Copii dovedește prin spectacolele sale, în care nu de puține ori sunt implicați interpreți de vârstă fragedă, că reprezintă nu numai o pepinieră pentru viitorii artiști, ci și îi pregătește intens pentru performanțe de excepție.
Iulia Toea-Mureșan
6 noiemnbrie 2017