Toamna aceasta, când teatrele și-au redeschis porțile pentru o nouă stagiune, pe Calea Giulești din București, la numărul 16 s-a petrecut un fapt misterios: Opera Comică pentru Copii a dispărut, iar în locul ei a apărut, printre copaci care-și schimbă culoarea și flori înmiresmate, un palat din povești care adăpostește o frumoasă prințesă ce doarme neîncetat.
Baletul „Frumoasa din pădurea adormită” a revenit în repertoriul Operei Comice pentru Copii după o lungă absență și oferă publicului (premiera: 17 septembrie), în adaptarea coregrafică a maestrului Cătălin Caracaș, o oră și jumătate de vrajă, mister, eleganță și plutire. Cu ajutorul decorurilor și costumelor mirifice create de scenografa Adriana Urmuzescu, al sentimentelor și emoției tinerilor interpreți care creează rolurile, „Frumoasa din pădurea adormită” este o lume magică în care spectatorul, odată intrat, nu mai dorește să iasă!
Au existat și există numeroase puneri în scenă ale celebrului balet „Frumoasa din pădurea adormită” în coregrafia clasică a lui Marius Petipa, părintele dansului academic. Aspectul prin care se remarcă însă montarea de la Opera Comică pentru Copii este sinceritatea. Sinceritatea cu care artiștii creatori, coregraful, scenografa, maeștrii de balet au făcut efortul de a oferi un spectacol clasic, curat, fără a-l păta cu influențe contemporane, cu trimiteri la cine știe ce mesaje care nu-și au sensul în legătură cu povestea, fără forme care să pună întrebări ce nu-și au locul. Ei folosesc acea candoare și liniște a unui povestitor care împărtășește copiilor, în jurul focului, istorii de demult, de pe tărâmuri fermecate. Apoi mai e sinceritatea interpreților, care nu vor să epateze atunci când se transpun în personaj, nici prin tehnica mișcărilor pe care le execută. Ei doar intră în acest spațiu al basmului, diafan și misterios și se transformă în ființe eterice datorită faptului că posedă acea credință a interpretului în personaj care face personajul viu pe scenă.
Coregraful Cătălin Caracaș și maeștrii Cristina Opincaru și Gabriel Opincaru, toți trei foști soliști ai Operei Naționale București, sunt descendenți, dacă putem spune așa, din școala rusă de balet, cea care, către finalul secolului al XIX-lea a reinventat arta baletului. Ei au avut drept țel nu numai coordonarea interpreților, ci mai ales cizelarea lor pentru a-i aduce în zona în care li se egalizează forța de expresie și se formează un fluid unitar. S-a văzut în dansurile de ansamblu, în pas-de-deux-uri, în scenele cele mai cunoscute ale baletului, fragmentul cu cei patru pretendenți la mâna Prințesei Aurora, în aparițiile personajelor din alte povești la nunta dintre Aurora și Desirée. Dansurile de ansamblu, contribuția originală a coregrafului Cătălin Caracaș se încadrează perfect în coregrafia lui Marius Petipa și slujesc intențiilor libretistului, mare admirator al culturii franceze. Ele se inspiră din dansurile decurte din Franța, ceea ce oferă un plus de eleganță și grandoare ansamblului.
Atmosfera rococo domină scena în spectacolul de la Opera Comică pentru Copii. Culori pastel, ghirlande de flori, coloane care imită spiralele unei scoici, rochii cu crinolină și peruci albe, pantofi cu toc lat și canaf, totul din materiale delicate, suplinite de broderii fine. Scenografa Adriana Urmuzescu a creat tot acest spațiu magic care nu lasă spectatorul să-și desprindă privirea de la el, un spațiu al inocenței, al candorii, în care zânele locuiesc alături de oameni și împreună slăvesc forța naturii și a iubirii. „Prin mijloace simple grafice și cromatice am dorit să sugerez o ambianță de poveste, cu palate și grădini strălucitoare, nelipsind totodată atmosfera tenebroasă în care sălășluiesc forțele răului”, spune Adriana Urmuzescu.
Pentru primele două reprezentații ale producției „Frumoasa din pădurea adormită”, Opera Comică pentru Copii a folosit două variante de distribuții, fiecare interpret oferind personalitate personajului interpretat. Am remarcat cele două cupluri de prim-soliști, Ada González, cu privirea sa pătrunzătoare și postura sa elegantă, alături de Bogdan Rădăcină, cu siguranța și exactitatea mișcărilor; simbioza și sincronizarea între Amyra Badro, cu alura sa plutitoare și Tiberiu Pepenică cu statura sa impozantă. Am remarcat-o pe Ayuko Natsumi în Carabosse, care a interpretat fidel personajul, nu ca o vrăjitoare rea și urâtă, ci ca un antagonism: o zână… a răului. Ea păstrează prin dans distincția și grația mișcărilor unei zâne, dar își dezvăluie răutatea prin mimică și gesturi.
Pregătirea intensă și dedicarea s-au văzut în cazul cuplului Rina Murata – Gabrielle De Fazio care a dat viață zborului din pas-de-deux-ul „Pasărea Albastră”. Sub îndrumarea maeștrilor Cristina Opincaru și Gabriel Opincaru, autori ai unor interpretări memorabile ale acestui pas-de-deux, cei doi au adăugat un plus de magie spectacolului Operei Comice pentru Copii. Nu în ultimul rând i-am aplaudat pe Chin Liao, Emily Fung, Onishi Teimu și Federica Franceschini în Pietrele prețioase, pe Alyn Arhire în Lupul (care numai prin mișcare a reușit să redea caracterul personajului clasicei povești „Scufița Roșie”).
Toți interpreții acestui spectacol minunat, soliștii și membrii ansamblului, spuneam că au în comun o calitate superioară, sinceritatea. Aceasta înseamnă că s-au aruncat cu tot sufletul în poveste, în personajul pe care fiecare l-a compus, în a reda frumusețea coregrafiei, în a spune cu dragoste acest basm despre forța iubirii adevărate. Cum se întâmplă aceasta e un mister, mister care ne face mereu să ne dorim mai mult, să rămânem ancorați în lumea pe care o deschide spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită” de la Opera Comică pentru Copii. Această lume de basm se adresează oare numai copiilor? Nici vorbă. Poarta magică și scena vrăjită de zâne este accesibilă oricărui tip de spectator, dar mai ales celor care vor să evadeze într-o lume plutitoare, elegantă și grațioasă, aceea a baletului clasic.
