Anul 2024 a fost unul excepțional pentru Opera Comică pentru Copii, cu realizări frumoase: premiu și nominalizare în Gala UNITER, 790 de reprezentații jucate, aproape 500.000 de participanți la spectacolele și evenimentele organizate și o creștere a încasărilor cu 13% față de 2023, atingând 8.500.000 lei.
„La finalul acestui an extraordinar, le mulțumesc din suflet spectatorilor noștri, echipei fantastice și partenerilor care ne-au fost alături în fiecare pas. 2024 a fost un an de recorduri și premiere, în care am demonstrat împreună că arta pentru copii are puterea de a schimba vieți. Aproape 500.000 de participanți, spectacole remarcabile, recunoaștere națională și proiecte inovatoare – toate acestea sunt rodul unei munci colective și al unei comunități unite de dragostea pentru frumos. Privim cu entuziasm spre 2025, încrezători că vom continua să inspirăm și să bucurăm generații întregi. LA MULȚI ANI!”, a declarat Felicia Filip, managerul OCC.
Pentru prima dată – Premiul UNITER
Opera Comică pentru Copii a înregistrat o premieră istorică la Gala UNITER, pe 27 mai 2024, unde a fost distinsă cu „Premiul pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă dedicate publicului tânăr”. Această recunoaștere validează misiunea instituției de a aduce arta mai aproape de inimile copiilor și de a construi o punte între educație și cultură. În plus, spectacolul „Elixirul Dragostei”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu și scenografia lui Adrian Damian, a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun spectacol pentru copii din țară”, subliniind încă o dată excelența producțiilor OCC.
Record de participanți la evenimentele OCC
Anul 2024 a fost marcat de un record de participare, cu aproape 500.000 de persoane prezente la spectacolele și festivalurile instituției – Festivalul Opera Copiilor, Târgul Vrăjitoarelor, Săptămâna Cărților Deschise, Bebe Fest OCC (primăvara și toamna), Primăvara Copiilor, Târgul Poveste de Crăciun. Pe parcursul anului, 350 de abonați s-au bucurat constant de spectacolele OCC.
În cele trei săli de spectacol de la sediu, dar și în turneele pe care OCC le-a susținut (incluzând micro-stagiunea cu 24 de reprezentații în 2 săptămâni la Constanța, în cadrul SEAS) au avut loc 790 de reprezentații. Peste 9.500 de copii din medii sociale defavorizate au avut acces gratuit la evenimentele OCC, confirmând angajamentul instituției pentru o educație artistică incluzivă.
Producții în premieră și prima selecție în Festivalul Național de Teatru
În anul 2024 au avut loc șapte premiere de succes: „Flautul fermecat”, o operă nemuritoare, „Matilda, the Musical”, „Și vrăjitoarelor le plac păpușile”, un balet care a cucerit inimile celor mici, „Gala de Balet”, „Gala Puccini”, „Bubu la mare”, spectacol dedicat copiilor sub 3 ani și „Noaptea Vrăjitoarelor”.
„Matilda, the Musical” a adus instituției prima selecție în cadrul FNT – Festivalul Național de Teatru și este primul musical accesibilizat în limbajul semnelor din România.
Educație culturală aplicată
Educația culturală a continuat să fie un pilon central al activității Operei Comice pentru Copii și în anul 2024. Programele alternative desfășurate la OCC – School of Musical, Atelierele „Micul Artist” și Programul de Voluntariat – au implicat sute de copii și tineri într-o explorare activă a artei și a creativității. De la cei 54 de participanți care au descoperit secretele musicalului la cei 950 de copii înscriși în Atelierele „Micul Artist”, fiecare program a oferit oportunități valoroase de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți. Cu 400 de voluntari care s-au alăturat echipei, OCC devine o platformă de formare pentru viitoarele generații.
Încasări record în 2024
Anul 2024 a adus și rezultate financiare remarcabile, OCC înregistrând încasări record de aproape 8.500.000 lei, reprezentând 25% din bugetul instituției, cu o creștere de 13% față de anul 2023.
De asemenea, instituția se bucură de sprijinul celor peste 100 de parteneri, care contribuie direct la susținerea și dezvoltarea proiectelor Operei Comice pentru Copii.
Ce aduce anul 2025
Pentru 2025, Opera Comică pentru Copii pregătește noi surprize artistice, printre care premierele „Hänsel și Gretel” (operă în regia maestrului Cristian Mihăilescu), „Mama păcălită” (balet adaptat de Cătălin Caracaș după „La fille mal gardée”) și două titluri dedicate celor mai mici spectatori, din seria Bubu (regia Andreea Soare și Irina Furdui). De asemenea, cele șapte festivaluri anuale vor continua să transforme curtea OCC într-un spațiu viu, plin de culoare și creativitate: Primăvara Copiilor (21 februarie – 2 martie 2025), Festivalul Cărților Deschise (7 – 23 martie 2025), Bebe Fest OCC (4 aprilie – 4 mai 2025), Festivalul Opera Copiilor (23 mai – 15 iunie 2025), Bebe Fest OCC (12 – 28 septembrie), Târgul Vrăjitoarelor (10 – 26 octombrie 2025) și Poveste de Crăciun (15 noiembrie – 28 decembrie 2025).
OCC în mediul online – un site nou și o platformă de educație culturală
Comunitatea online a crescut în anul 2024, atingând peste 109.000 de urmăritori pe Facebook și peste 12.600 pe Instagram, fiind activă și pe platformele TikTok și YouTube. Totodată, seria Bubu a fost lansată pe Spotify, Apple Music, YouTube și altele, oferind celor mici povești audio captivante.
2025 va marca lansarea noului site al instituției și prima platformă de educație culturală practică pentru întreaga familie.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.